Prostie credincioasa!


Pe un frig pătrunzător, credincioşii au luat în weekendul trecut drumul către Iaşi. Cu mic, cu mare, s-au îmbulzit pentru un loc cât mai în faţă la moaştele Sfintei Parascheva. Toate bune şi frumoase, numai că atunci când în această ecuaţie intră şi copii cu vârste cuprinse între câteva luni şi doi-trei anişori, datele problemei se schimbă.
Pe bagaje, printre şuţi şi cuţitari
De departe, cele mai aglomerate gări ale judeţului au fost cele din Tecuci. Drept urmare, Poliţia Transporturi a şi mărit numărul agenţilor ce au patrulat pe aici în această perioadă. Cu toate acestea, personajele dubioase nu s-au sfiit să îşi facă simţită prezenţa. Numai vineri seară au fost prinşi doi indivizi ce aveau asupra lor cuţite, ce au fost confiscate de oamenii legii. Chiar dacă gările nu sunt neapărat cele mai sigure locuri din lume, părinţii nu s-au sfiit să-şi pună odraslele să doarmă pe bagaje în aşteptarea trenului. „Persoanele prinse cu arme albe au fost audiate la secţie şi s-au ales cu dosare penale pentru port ilegal de armă albă”, ne-a declarat comisarul Ştefan Constandache, şeful Serviciului Regional de Poliţie Transporturi Galaţi.
Părinţii însă nu au fost impresionaţi de numărul mare de persoane dubioase şi de uniforme prezente prin gări. „Mergem la Sfânta, ca să ne ajute şi să ne apere de rele. Nu avem cum să păţim ceva rău. Copiii nu au cum să răcească, pentru că sunt îmbrăcaţi bine”, a spus Ion Pamfile, un bărbat ce aştepta, cuminte, trenul care avea să-l ducă la Iaşi, în gara Tecuci. În timp ce explica aceste lucruri, bărbatul stătea chiar lângă un micuţ de doi ani, ce dormea liniştiti pe bagaje, într-un curent de nedescris.
„Ce să facem, maică? Oameni răi sunt peste tot! Noi mergem la Sfânta cu inima deschisă, nu ne e teamă de nimic”, a mărturisit Alexandrina Ionescu, o bătrânică de vreo 80 de ani. În cazul particular al nopţii de vineri spre sâmbătă, credincioşii au fost obligaţi să aştepte până la două ore în plus faţă de ora normală de sosire a trenurilor în gara din Tecuci. Acest lucru s-a datorat unor hoţi, care au găsit de cuviinţă să fure mai multe cabluri electrice din apropierea Bucureştiului, astfel că garniturile ce veneau dinspre Capitală au ajuns foarte târziu la Tecuci.
Ce spun psihologii
Deşi ideea de pelerinaj în sine nu este neapărat nocivă, atunci când vine vorba de copii, lucrurile se schimbă puţin. „Trebuie văzut dacă aceşti părinţi nu cumva au depăşit limitele dintre normal şi patologic. Trecerea de la fanatism religios către o formă de schizofrenie este cea mai des întâlnită”, a explicat psihologul Eduard Bucureşteanu. Mai mult, conform specialiştilor, apelarea la astfel de soluţii pentru a scăpa de probleme poate fi definită ca un semn clar al disperării. „Apelarea la divinitate pentru a soluţiona anumite probleme ce ţin strict de anumite specializări se poate dovedi foarte periculoasă. Pe de altă parte, în funcţie de vârsta copiilor forţaţi să facă astfel de pelerinaje, aceştia pot suferi anumite traume emoţionale, ca să nu mai vorbim de pericolul fizic la care sunt supuşi”

viata libera.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s