Tabloul vieţii


O cameră curată, un geam şi un tablou negru
E peisajul ce-l văd de 22 şi-l ating cu spectru
În faţa lui tabloul îmi pune mii de întrebări
Răspunsuri nu-s şi n-am nici cai
Rămânem legaţi chiar dacă între noi sunt diavoli şi îngeri falşi
Anii trecură tabloul era la locul lui într-o stare pură
Zile treceau lacrimile erau pe rama lui
Purtam dialog la nesfârşit
Pânza lui neagră m-a cuprins definitiv
Am petrecut nopţi pline de jale, clipe de dor
Era acolo, mă privea în fiecare zi din decor
Simţeam uneori că-l pot înlocui
Să am un curcubeu, dar mă atrăgea ca pe fiul lui
Nu-ntelegeam de ce mereu îl tot priveam
Mereu îmi şoptea că nu deschid acel geam
Că negru îi era cuvântul, la fel era şi gândul

Şi nu ne mai săturam povestind
Adormeam amândoi şoptind, ciupind vise dintr-un colind
Simţeam că totul era pentru mine
Negrul era culoarea ce mă făcea să mă simt bine
Îi desenăm portretul zi de zi
Spunea că al altcuiva el nu va fi
Şi că împreună trecem de bariera camerei
Şi că-mi va arăta apusul soarelui
Dormeam verile cu gândul că neagra-i ploaia
Şi că tot neagră e şi văpaia
Atunci când lumi am cutreirat prin poveşti
Amândoi întinşi între pereţi
I-am cerut să deschid fereastra
Aprig mi-a spus”Vezi de treaba ta, esenţa”!
Nu ne mai înţelegeam că la început
Firul iubirii era negru şi de două ori cusut

Au urmat vreo 7 ani de neînţelegeri
Eu nu-l priveam, erau respingeri
Ne aruncăm poate doar două vorbe
Nu mai erau şoapte, nu mai erau snoave
Geamul parcă acum mă atrăgea mai des
Tabloul mi-arunca priviri de înţeles
Cum că ce e bine doar el ştie
Geamul era de comedie…
Nu mai rezistăm, iubeam acum acel geam
Cu toată opunerea nu mă mai feream
Într-o zi trebuia să deschid acel geam
Să înţeleg ce prieten am
Cam ora 12 şi l-am deschis
Un vânt puternic în fata m-a atins
Tabloul s-a desprins, foc, fum, cenuşă şi s-a stins
Sub el era un tablou cu mine râzând pe iarba întins!

Cum de am aşteptat atât
Să înţeleg poate că nu nu am vrut
Ca altul e tabloul vieţii
Acum suspin după anii tinereţii

Anunțuri

4 comentarii la “Tabloul vieţii

  1. @ Buna ziua !
    Frumoasa poezie, minunate versuri !
    Sincere felicitari !
    In alta ordine de idei,afirm cu toata taria si fara pic de ipocrizie
    ca imi pare rau de situatia in care a ajuns echipa de fotbal RAPID BUCURESTI !
    In memoria fratelui meu rapidist convins,( decedat 2/06/a.c.)
    in asta seara,ma voi ruga la Dumnezeu ca RAPIDUL
    sa invinga si sa ramana in Liga I !
    Cu stima si respect,
    Aliosa .

  2. @ Buna dimineata Marius !
    Multumesc pentru condoleante !
    Daca am da timpul inapoi si am rasfoi prin arhiva blogului tau,
    am gasi acel comentariu in care ti-am explicat ca,
    respect RAPIDUL pentru traditia sa bogata in fotbalul romanesc
    dar si pentru faptul ca fratele meu era rapidist convins,
    Dumnezeu sa-l ierte !
    Cand mergeam impreuna cu el pe stadioanele din GHENCEA sau GIULESTI
    sa urmaresc duelul dintre cele doua mari rivale,
    deviza noastra era :
    ” Sa castige cel mai bun ” !!!
    Apoi, mergeam la o terasa si faceam RADIOGRAFIA MECIULUI
    la o sticla de vin cu miros si gust de tamaioasa !!!
    Mi-e dor de EL, de mai era in viata, mergeam impreuna in ” GROAPA CAINILOR ”
    sa tinem pumnii RAPIDULUI si sa ne rugam ca DUMNEZEU faca DREPTATE !
    N-am fost niciunul in ” groapa ” dar asa cum am promis mai sus,
    aseara m-am rugat la DUMNEZEU ca RAPIDUL sa invinga si sa ramana in Liga I !
    Ruga mi-a fost ascultata iar RAPIDUL a ramas acolo unde-i este locul :
    in Liga I !!!
    Ma bucur pentru RAPID,
    pentru fratele meu ce-a pus o vorba buna RAPIDULUI ,
    acolo, sus in RAI,pentru echipa sa de suflet,
    ma bucur pentru tine dar si pentru mine
    caci, fara RAPID,
    TITLUL cu nr 25 pe care STEAUA
    il va lua la sfarsitul editiei 2013/2014, ar fi lipsit de glorie !!!
    Forza RAPID !!!
    Weekend placut !
    Cu prietenie,
    Aliosa.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s