Ploaia

Seara trecuta a plouat enorm.Ploaia batea in geam de parca voia tot orasul sa-i priveasca activitatea.Eram prea adormit sa deschid ochii, dar fulgerele care luminau camera ma faceau sa cred ca dimineata a venit odata cu ploaia.Cu ochii intre deschisi caut telefonul…03:45, o ora in care visele isi fac de cap, vrajitoarele mint oamenii, iar altii fura.Eu sunt persoana ce iubeste ploaia, ploaia calma care ma inspira, sunetul picaturilor care dizolva praful, umiditatea care schimba aerul…Insa, cred, ca si ploaia zgomotoasa, hazardata, este utila.Am simtit pentru scurt timp ca oamenii sunt una cu natura, doar ca acum ei se pripesc sa creada o astfel de afirmatie.

Da! Si a plouat muuuult.Sub sunetul neincetat al ploii am adormit.O auzeam in surdina si era asa divina.Parca dialogam, iar vocea sadica a tunetului intervenea pe neasteptate, dand nastere tresaririlor interioare, iar fulgerul, pai fulgerul era util, imi lumina fruntea si facea sa vad colajul ce ploaia la lasat pe geam.Stiam insa ca totul va avea si un sfarsit.Sfarsitul a fost cand am adormit, iar ploaia a mai stat privindu-ma pe geam cu ajutorul fulgerului.

De dimineata voiam sa simt miros de toamna, miros ce ma va reanima ca o cafea tare.SURPRIZA…Strada era jegoasa, oamenii posomorati, caini uzi cu, coada intre picioare…Era ca in poeziile lui Bacovia, trist, gri si cimitir mergator.Singura stare de bine in acea dimineata am gasit-o in balcon.Acolo erau trandafirii ce pe petale acum parca au primit in dar cristale, iar celelalte surate zambesc larg, lasand sa intre in camera parfumul ce ma face sa cred ca este adevarata cafea.

Stiu ca nu va trece mult pana la urmatorul dialog cu PLOAIA!