Azi


Azi, este o zi diferita de cea de ieri. Azi am simtit iarna la granita de parca granita ar fi langa mine. N-ar fi asta o problema, am mai trecut noi prin ierni doar ca acum nu-s pregatit sa-i scriu mosului. DA, lui Mos Craciun!
Stiu, da, mai este o luna pana cand Mos Craciun ne va aduce daruri si bucurii, insa cred ca trebuie sa-mi fac ordine si sa redactez o mica scrisoare. Cu cat o trimit mai devreme cu atat mosul va avea timp sa caute cadoul potrivit dorintei mele…

Azi, trezit de cantecul papagalului ce nu mai inceta din simfonia a 8-a din corul papagalilor nebuni, am realizat ca trecerea de la un anotimp la altul nu-i chiar foarte brusca, cu toate ca in ultima perioada au fost temperaturi de primavara spre vara eu unul asteptam putin frig. E bine sa gandesti la rece, sa bei o cafea in balcon in timp ce oamenii trec zgribuliti pe strada care incotro cu capetele in pamant si cu fularul strans legat in jurul gatului.
Azi, prima impresie a fost ca afara e undeva in primele zile de vara. Soarele galben copt alerga printre blocuri „ca sa ne pacaleasca” pe toti. Apoi el ce facea? Nimic, doar se amuza ca ne-am lasat influentati de razele lui mincinoase si am crezut ca nu-i cum pare. Oare soarele are trasaturi umane? Raspunsul il caut altadata, acum am treaba trebuie sa…

…Odata pregatit sa racoresc camera, deschid geamul si simt pe pielea mea aerul rece si sincer de iarna am stiut acum cu certitudine ca primul paragraf trebuie cat mai repede completat. Vantul asta turbat mi-a strabatut repede ceasca de cafea si acum sorbeam ceva racoritor si foarte rece, soarele se ascunsese dupa un bloc si ii priveam razele inselatoare cu intrau in alte balcoane, alti oameni pacaliti… hmmm, era o stare ciudata. Dupa ce trec repede de la o stare la alta, revin la scrisoare. Scrisoarea catre Mos Craciun. Ce trebuie sa cuprinda? Incerc sa storc ceva util din creierul asta adormit insa nimic, nici macar o svacnire a vreunei ideei retardate nu vrea sa apara. Mai incerc si mai incerc…nimic. Sa ma las pagubas? As fi un las in spatele razelor ce m-au mintit, as mai putea eu sa-i scriu anul acesta mosului? Poate da, poate nu, insa cert este ca acum ar fi momentul cel mai bun sa mai incerc o „stoarcere” din creieras. Unu, doi, unu doi, proba de creieras… Dupa lungi incercari am ajuns la un rezultat cred ca foarte bun. Creierul mi-a soptit ca-s nebun, ca visele pier dimineata si ele nu-i scriu mosului sau mai rau nu ajung pe masa mosului, asa ca ar fi cazul sa nu mai visez si sa cer ceva omenesc.

Draga Mosule,

Micile mele dorinte cred ca au apus odata cu luna, asa ca iti mai cer doar IUBIRE, LIBERTATE, RESPECT, DEMNITATE si IUBIRE, pentru a putea invinge orice. Poate-s multe, poate sunt putine, nu stiu. Tu decizi, cheia cuvintelor de mai sus e la tine. Decizi singur! Le oferi mie si tuturor sau toata munca si visurile noatre se pot scalda intr-un bazin de umanitate sau vom inceta sa speram intr-un lagar al indoctrinarii…

Cu drag, Marius

Anunțuri

4 comentarii la “Azi

  1. Oțuleee… Ai pus iubire de două ori gândindu-te că dacă e să taie ceva de pe listă ai mai mari șanse să rămâi măcar cu una, nu ? 😆

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s