„NU INTRA”


Am o cameră pe care am scris „NU INTRA”, şi uneori mi-e greu şi mie să intru. Am acolo tot. Am măşti pe care nu vreau să le port, dar trebuie să le port. Dacă nu le-aş purta aş fi privit ca un ciudat într-o lume de falşi. Am zâmbete strânse pe care nu le-am mai folosit de ani, şi am şi lacrimi într-un borcan pe care le folosesc să-mi ud palmele şi să mângâi florile. Am într-un colţ, unde un păianjen şi-a făcut o mică reşedinţa un sac în care ţin sentimente. E un sac vechi, cu ţesătura ruptă, dar niciun sentiment nu revarsă.

Măştile ce-mi definesc trăsăturile feţei le ţin aproape. Mereu când evadez din Sanatoriul Gândurilor Cenuşii, îmi iau câte două sau poate trei măşti. Le port pe rând în funcţie de oamenii pe care îi întâlnesc, şi nu mi-e ruşine să intru în „pielea” măştii. Ştiu că e greu să rămân eu, fără nicio adăugire, oamenii mă vor vedea altfel şi într-o societate morbida e nevoie de luptă pentru supravieţuire.
Nu sunt violent, deci, lupta mea o duc prin a le crea false iluzii. E minunat să vezi cum mint oamenii doar pentru simplul fapt că tu arăţi, vorbeşti într-un anumit fel. Percepţia se schimbă doar pentru că ambalajul e schimbat. Eu nu le vorbesc niciodată de suflet… Ei n-au aşa ceva.

În sacul argintiu am zâmbete strânse cât pentru o ţară. O ţară ce se târâie prin mocirlă, cu toate astea un zâmbet sincer poate seca orice lac. În fine, multe vorbe şi prea puţine fapte ce aduc natural acest gest ce luminează fetele noastre. De cele mai multe ori jonglez cu ele, le ţin în palme, le arunc şi indiferent de ce pică eu îl voi folosit pe cel care aduce la rândului lui un zâmbet pe faţa celui de lângă mine.
Toate pe care le am le-am strâns dintr-o altă viaţă. Acum doar le utilizez, fiind atât de greu să nasc altele, mă mulţumesc şi cu cele vechi. Old but Gold!

Sunt atent cu borcanul plin cu lacrimi cum aş fi cu orice substanţă extrem de periculoasă. L-am ancorat bine pe masă şi n-aş dori nimănui să fie lângă mine în momentul în care aş afla că a dispărut sau s-a spart… Hmmm, mi-e greu să descriu conţinutul. Acum două tipuri de lacrimi la comun, dar nu-i nicio diferenţă când priveşti borcanul. Am lacrimi de fericire, am lacrimi de tristeţe… şi am găsit modul propice de a le folosi cât mai productiv.
În dimineţile tăcut de reci, îmi umezesc palmele cu lacrimi şi palpez uşor frunzele florilor. Niciodată nu mi-au răspuns în vreun fel. Însă ştiu că e un masaj de relaxare şi revitalizare. După ce fac asta mereu îmi mulţumesc cu flori măreţe, parfum pe măsură şi buburuze ce le cutreiera frunzele.

Sentimentele mele au lacăt. Lacăt fizic, lacăt metaforic, lacăt invizibil… Nu mă ating de sac nici în ruptul capului, nu vreau să ştiu ce am strâns, ce am cules, ce am trăit. Acum tot ce-mi doresc e să pun lângă sacul vechi unul nou, în care să strâng sentimente actuale şi poate cândva le voi compara.
Până când voi reuşi să strâng volumul doi de sincere sentimente, trăiri, emoţii o să închid uşa camerei. Voi „NU INTRAŢI”, va mai povestesc eu conţinutul…!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s