Alta zi, aceeasi dimineata.


Deschisesem timid ochii. 07:15. Prea matinal, prea leneş să fac vreo mişcare… După câteva îmbrăţişări cu pernă deschid puternic ochii. Pe măsuţa lăsasem aseară cartea. Svan Hassel şi Gestapo, îmi cereau să-i descopăr doar că era prea, prea matinal. Caut prin pat telefonul. Cercetez şi iarăşi cercetez şi într-un final în găsesc. Dau TAB pe iconiţa Facebook să văd ce mai zic răufăcători despre România şi când trebuie să pregătesc uniformă pentru război. Wi-fi-ul îmi vrea binele şi nu se conectează… Prea dimineaţa ca să-l înjur. Afară unul de prin zona se chinuie să pornească o Dacie de prin 1970. A făcut asta şi aseară până pe la 23:00, şi nici nu ştiu ce să mai cred, pentru că oare e prost, ori prea visător şi crede că acea tigaie încă mai funcţionează, sau este fan Aladin şi da câte o cheie lungă până porneşte Dacia precum covorul.

N-ai cu cine, nişte idioţi. E timpul să renasc pentru încă o nouă zi. Repede drepţi, patul aranjat, fugă la bucătărie. Toţi vecinii pe la bucătăriile lor zornăiau farfurii, tacâmuri, şi se auzeau zumzetele vocilor lor. Frumos, dar nu prea. Arunc ibricul pe aragaz, dau gaz, arunc o cană cu apă, caut cutia de cafea, forez trei linguriţe cu vârf de cafea şi mă uit cum se omogenizează cu apă. Nu trec cinci minute şi cafeaua mea era gata. O tăvălesc într-o cană şi ies la balcon. Printre două blocuri turn soarele arunca raze spre mine, n-am chef de el. Sunt atât de nepăsător în ziua asta încât am impresia că niciun strigăt de luptă (mai bine zis de chemare la luptă) a bravilor noştri „conducători” nu-mi va putea face inima să bată. Parcă-i pusă pe stand-by. O babă (nici nu vreau să-i spun cum este) hrăneşte maidanezii între două maşini. A strâns undeva la zece bucăţi cu spatele neted, colţii albi, blana fină de zici că-i nurca… Nu, deci nu vreau să mă enervez câtuşi de puţin. E prea mult pentru ea ce i-aş cere eu. Nu înţeleg de ce mă mai întreb. În fine. Sorb două, trei, patru înghiţituri din licoarea esenţiala vieţii şi parcă vreau să povestesc partea din carte ce o citisem aseară şi soarelui… dar el se ascunde tacit după blocul din faţă. Mai sorb cafea şi-l aştept pe partea cealaltă. Nu apare, e ocupat, e leneş şi mă las păgubaş. În stânga mea observ plăcut impresionat ca unele dintre florile mele stau să înflorească. Caut telefonul şi repede imortalizez momentul (şi da le postez pe Facebook).

Nu trece mult şi absorb şi ultima înghiţitură din cana. Cafeaua era pe sfârşite, soarele tot ascuns, eu tot nepăsător, baba tot cu maidanezii, vecinul tot cu tigaia lui… şi oamenii îşi reluau rolul lor.
Trec rapid în cameră şi cuvintele din cartea ce stă cu faţa spre parchet (ca să nu pierd pagina unde am rămas), murmură ceva. Mă cheamă, plec, mă pun pe filmul de aseară. Imaginaţia trebuie să tresară la fiecare sfârşit de propoziţie, iar mintea trebuie să fie pe front, undeva lângă Padeborn, plină de umorul războinic a lui Sven.

Am plecat, ne auzim…

Anunțuri

20 comentarii la “Alta zi, aceeasi dimineata.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s