… Eu te iubesc prea mult!


Iubesc să mă pierd în ochii ei,
Ştiu sincer că aşa voi trăi pe vecie.
Şi îmi era dor de strada ta,
N-am mai fost demult, s-a schimbat ceva,
Frunzele mă văd, tresar, m-au recunoscut
Se ridică pe ramuri, mă salută, e ceva de când nu ne-am mai văzut
Tresar şi eu că-ţi simt deja parfumul
Murdăresc caiete, le-mbat cu fumul, eu sunt nebunul
Dintr-o amintire ce-mi lasă încă gust amar
Vreau miere dulce, dulce cum erai tu într-o lume de vacarm
Lipsit de caldă ta îmbrăţişare
Stau după cortină, pe scenă cineva inima-mi taie
În public neamuri murmură jalnic
E viaţa mea şi de-ar fi să o pierd, vă privesc de sus falnic!
Când am crescut mi-am zis că eu n-o să iubesc
Mi-am zis că-s băiat mare trebuie să-mi demonstrez,
Dar când o văd de la jumătate mă dezintegrez…
E viaţa mea, rămâi în ea…
Copilul fraged cu inima de plumb
Mă arunc neştiutor, în valuri mă afund
E multă ceaţă, drumuri nu mai sunt?
Te vreau acum, aici, prostesc să te iubesc,
Mi-e dor de tine că-mi ziceai că lângă tine izbutesc
Acum să fiu atât de tare să reuşesc
Ar fi grotesc, dar e omenesc şi o să eşuez
M-a prins furtună în larg, strig, înnebunesc
Nu-s oameni lângă mine, doar pozele-mi zâmbesc
Pe spate am numerotat şi dată, nu uit dar vreau să ştii cât te iubesc
Dar timpul trece, nu ştiu să lupt, şi o să vină vremea să clachez
Andreea, eu te iubesc prea mult!
Îţi scriu în ebraică că e limba noastră
Mă bucur că prin şoaptele inimii nimeni n-o să ne citească
Nu trebuie să te aud, ştiu ce simţi
Ştiu şi eu ce am simţit când mi-am pus sufletul şi inima în cui
Dar poate că sunt născut într-un an blestemat
Şi după ce ne ridicăm la cer
Ce n-am făcut, avem de regretat
Iau foc mereu când mă umplu de gânduri şi dau în clocot
Mă sting repede şi singur cu Nicotiana Tabacum
Mă ştii că zbor, merg şi prin ploi
Indiferent de vreme, vremuri vin la tine, tu ia-mă în braţe…
Trebuie să plec, să mor pentru o noapte…!
Rămân mut
Andreea, eu te iubesc prea mult!

Marius.C
26.11.2014

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s