Rouă, nouă…


Rouă o vreau pe ochii mei că plouă
Două inimi nu mai bat şi-i aproape nouă
Război fragil cu arme de copii
Străjeri la poarta amintirilor trecute
Şi-s două sentimente ce nu se leagă, nu-şi vorbesc că sunt mute
Mai bine plec cu barca mea din scânduri rupte
Că mie mi-a trecut şi moartea pragul
Şi data viitoare sunt lemn uscat nu mă arde nici fulgerul
Că nouă ne-a rămas doar petale rupte din oraş
Şi poate că nici ploaia nu-mi spala sufletul las
Că mie mi-a ajuns ajuns să ţin ochii lipiţi de geam
Şi mi-am pus trupul mort în Biserica unde-i vacarm
Că nici ţie nu-ţi pasă că-ţi uzi obrajii
Dar mie mi-a şoptit doamna în negru…
Că timpul nu mă aşteaptă, nu te aşteaptă, fuge că dementul
Şi ea a plâns pe umărul meu stâng
Că eu sunt artist şi mă sting trist
Când noaptea vine s-o iau în pat să mă încălzească
Că mi-e nu-mi pasă că din lama ei sufletul o să-mi iasă
Dar bruma pe florile de la mormânt
Şi eu am scris asta când de fapt eram pământ

Marius Crăciun
21.01.2015

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s