CASTEL


Cu peniţa cenuşie scriu din camera morţii
Când apune soarele îţi vezi timid sorţii
Am un CASTEL cu camere reci
Şi liniştea pădurii hrăneşte sufletul, trupul şi celelalte zeci
Am totul negru, din inima pulsează viitorul
Şi văile-s abrupte, nopţi mute şi cum mă duc să lupt
Tristeţea mă apăsa, deseori mă cheamă
Să lupt, să sper, să mor,
Dar cu toate aripile frânte am învăţat să zbor
Prin parfumul de micşunele, liliac, tei şi ierburi grele
Se aud cum din a mea sabie ies gemete grele, iubirea morţii cere
E totul rece, pustiu dar cald pe dinăuntru
E totul cum am lăsat, războiul schimbă oameni când inima îngheaţă
A fost o luptă lungă, grea şi vremea mi-e potrivnică
Acum în drumul spre CASTEL văd albastrul infinit şi cum dispare frică
Cu rănile pe faţă, inimă deschisă
Suspin adânc o moarte caldă în trupul răstignit
Am lacrimi roşii pe obraz şi inima mi-e udă
Trecut prin faţă, viitor în ceaţă, în braţe mă agăţa,
Dar leacul vraciului din sat mă mângâie, TU mamă,
Şi vânt turbat pe trup să-mi usuce rana
Când n-o să fiu să ştiu că soarele încălzeşte lună
E apusul trist al unei vieţi timide ce a clădit iubirea
Abstractul trist de necuprins al falnicilor munţi
E urletul prin văi al unui prunc ce inima i-o smulgi
CASTELUL meu e plin de gri, iarbă, o lună ce-mi luminează pivniţă
Şi lupii lângă geam dansează iubirea lor credinţă

Marius Crăciun
10.06.2015

Anunțuri

2 comentarii la “CASTEL

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s