Lume


Mirajul unui răsărit divin.
Întrebarea e de unde vin?
Şi unde merg paşii uitaţi pe pagini,
Când gândurile culeg flori de pe pajişti.
Sumbru un devotat soldat ce umbla,
Cu sabia ruginită, reflectă umbră,
Caii ţin coama sus, etalată, echilibrată,
Unii sapă groapa lor şi clachează.
Ars de raza pierdută
Umblă singuratic într-o redută
Repede sare petala florilor negre,
Negru, viaţa, liniştea, dispar zile.
Nu priveşte gândacul frunza
O mănâncă atunci când se întinde dunga
Lungul drum naşte creaţie şi metaforă într-o aberaţie
Este curată naşterea şi neagră calea aviaţiei

Junglă a domesticit omul paleolitic
Şi tot ea a făcut diferenţa dintre cei cu abilitate, apolitic
Sânge roz pe petale…
Unde sunt ale tale oase?
Trag cu glonţ zincat
Stai cu ochii larg închişi într-un palat
Să-ţi stea bine laţul pe gât
Este negru tot pe-o foaie ruptă
Dă în mine cu mortiere
Lecţii cu texte şi profesoare rele
Unde e băiatul purpuriu pe gânduri
Mintea are limită, uneori sare garduri
Luptă într-o formă incultă
Zgomot mult, liniştea surzeşte într-o lume muta.

Marius Crăciun

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s