Luna amară


Scări jupuite de vreme
Si luna amara cerne cuvinte si lene
A rămas un cuvânt pe care eu nu-l pot spune
Acum eu pier si rămâne un soare ce va apune

Au tăcut frunzele ce nasc dorinţe
Si soaptele acum se pierd in necunoaştere
Amurg tăcut in briza necunoasterii
E lipsit sensul de un înţeles al recuperării

Se zbat in decadenta sentimente morbide
Se tot omoară trăiri pe scări jupuite
Luna amara a subjugat amorul dulce al biruintei
Acum tac eu, tac copacii, se spulberă speranţe.

E vid simetric in Universul mărginit
Eu tot pustiu in infinitul definit
Absorb amorul din creaţia divina
Doar răsăritul a rămas ce-o sa revină.

Marius Craciun

26-09-2015

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s