Foc


Soarele străpunge al nostru sărut
Prin perdele, umbre conturează iubirea,
Vânt crunt apucă braţele tale şi urlu
Difuz mă pierzi într-o cameră în care mult…

Apoi mă arunci, mă prinzi, mă pierzi, mă găseşti
Şi când pieptul mi-l săruţi din stejari frunze pică,
Te laşi lin prin mătase şi inima ţi-o pierzi,
Când te găsesc într-un corp nu există frică.

Foc nestins în inima porţi
Şi cu zâmbet deschizi uşi, lacăte, inimi îngheţate
Acestea sunt ale vieţii sorţi
Şi divin, poate sublim, poate miraculos buzele-ţi răsfăţate.

Dar nu-s cuvinte să-ţi arate, cum brazii s-au născut
Şi putere să-ţi construiesc imunitatea cea firească
Norii plumburii pleacă în orizont cu toate că ar fi vrut,
Să-ţi preseze al tău creştet, al tău destin, să-ţi închidă a ta fereastră.

E totul zidit din pură credinţă,
Când zorii în obraji ţi se revarsă.
De te-aş fi întâlnit la apus şi sigur nu a fi ştiut
Că timpul vindecă, îngroapă şi renaşte.

Marius Crăciun

24.01.2016

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s