Opțiune


Între două lumi… Poate dacă privim geamul spart, dacă ascultăm gândurile pe care în ultimii ani nu am avut nici măcar idee că sunt acolo vom descoperi un UNIVERS nemărginit de gânduri, trăiri, sentimente toate cele mai frumoase părţi ale unui om.

E timpul să spunem timpului că suntem parte din el, că tot ce facem facem cu drag pentru noi şi ai noştri pentru etapa următoare şi pentru o inimă caldă într-un cerc de gheaţă. Nu e greu… trebuie să vrei, să vrem, să nu mai fim tâmpiţi. Doamna cu coasă nu face altceva decât să se plimbe de colo-colo. Ne caută!!!
Discutam cu cineva acum câteva săptămâni cum că ar fi bine să privim în viitor, să punem preţ pe viitor, pe cariera, pe monetar, pe aspiraţii, pe vise… Atunci nu eram afectaţi de război. Era doar la ei după cum ne place nouă să spunem şi să ne ascundem de probleme. Acum a venit şi în Europa şi în România! E trist că în momentele limpezi punem pe primul plan orice ne face momentan fericiţi, împliniţi şi altele de genul. În clipele astea înţelegem sau mai bine zis înţeleg că totul e cât ai pocni din degete, cât ai clipi. Când totul se va sfârşi, nimic, nimic, nimic nu va mai fi la fel. Ce e „normal” acum, atunci va fi la trecut.
Suntem umbre, adieri de vânt prin păduri de fag, fire de iarbă la umbra falnicilor brazi. Zorii mă găsesc cum sorb picături de rouă, cum dezvelesc soarele să-mi încălzească florile de pe stâncă, cum povestesc păsărilor visele mele, cum seara mă prinde în braţe şi mă duce într-o lume a eticii şi a unor oameni drepţi…
Fiţi oameni!

Locul unde bolile psihice fac diferenţa


Hmmm, bine am revenit după 17 mld de ani de când nu am mai trecut pe aici, de când nu v-am mai salutat (chiar, salutări tuturor), mă înclin în faţa celor care mai aruncă un ochi pe aici. După formalităţile care includ formule de salut să trecem la analiza titlului.
Prin liceu auzea sintagma „ce a vrut să zică autorul”? Acum sunt autorul unor gânduri care de câteva săptămâni mă înţeapă prin colţul minţii. O să enumăr maxim trei aspecte cretine pe care le văd interesante. Să începem… :

Cum îţi dai seama că o boală psihică nu o rezolvă nici măcar preotul?

Păi, simplu ca „bună ziua” (care poate fi şi bună seară sau dimineaţă). Când ai probleme legate de comportament, probabil baza lor se regăseşte în copilăria pe care dragii tăi părinţi ţi-au oferit-o cu greu, cu uşor, cu nu-mi pasă. Acum că suntem contemporani eu nu simt nevoia să îţi accept fantasmele bazaconii care te conturează ca entitate muribundă, plină de caracter îmbibat în puroi… Bleah! Jalnic să avem speranţa că vom vedea curcubeu libertăţii intelectuale şi nu mă refer la curcubeu poponarilor infecţi. Asta ar putea fi un articol mult mai elaborat, dar momentul de a vomita peste ei nu este azi. Asta ca o paranteză lungă, plină de sictir, flegme…
Cum ziceam mai sus, nici măcar ninja zis preotul a tot puternic bişniţar, conducător de CLS nu îţi poate „ierta, curata” boala psihică. Aceasta intrată în sinapsele neuronilor care putrezesc în tine, nu o rezolvă nici tratamentul medicamentos zis: „să-ţi fie ţărâna beton”!

       Când eşti prost de mic, ajungând mare, te joci!

Asta este mai uşoară că cea de sus… Efectele copilăriei unde toţi băieţii te puneau în poartă la fotbal că erai retard, schizofrenic, gunoi acum le refulezi asupra celor din jur cu tentă de superioritate, cu efect de bumerang. Autoritate pe care tu consideri că o ai este doar o iluzie, o adiere a vântului prin cărări de munte pline de frunzele stejarilor. Frunzele le comparăm cu ideile bune… alege-o pe cea mai bună dintr-un infinit… Şah mat?! Întreb doar!

     Toţi suntem diferiţi, din fericire

Un aspect pe care mulţi dintre muritori nu văd este faptul că din FERICIRE suntem cu toţii diferiţi. Unii absolut cretini, alţii mini absolut cretini, alţii ne chinuim să supravieţuim cu „genii”, diamante neşlefuite. Per total nu e greu să-i îngropi în cretinisme, în mentalitatea colonialistă în care se scaldă licuricii. Câteodată mă întreb cum de dracului încă sunt liber, cum de nu am înfipt cuţitul în gâtul unui din asta cu drepturi, cu drept de vot, creier neted de patinează musca pe el… cum dracului de încă am puterea să-i accept că moluşte bipede? Mi-e jenă de curajul de care dau dovadă:):):)

Pe curând! Marius C

De Marius Crăciun Publicat în Noutati

1 Decembrie, super trist! 


01.12.2017

Aceasta zi minunată de decembrie nu este doar prima zi din luna cadourilor ci și Ziua Națională a României.

Acum în urmă cu vreo 99 de ani, niste „băieți” s-au gândit ei că ar fi bine ca toate regiunile actualei țări să fie „unite” și să trăim în armonie și miracole. 😂

În esență, ideea nu a fost rea, doar că după 99 de ani e timpul să tragem o linie și să vedem ce am realizat cu adevărat. Este mult mai ok sa ai dovezi palpabile decât vise erotice.

Cel mai corect ar fi să vorbesc despre România noastră, așa cum am găsit-o eu din ’91 pana-n prezent. In ’91, eram încă un popor comunist (nici acum nu suntem departe, acum îi spunem UE), care ajuns să rupă lanțul puterii acum își umple gușile cu tot ce nu a avut vreo 40 de ani. Părerea mea că ideea și legătura dintre om și tot ce înseamnă Romania, s-a rupt intre anii ’90-’95, ani in care toți securiștii sau pus pe piedestaluri înalte, atât ei cât și urmașii lor.

România actuala, cea care ne interesează pe noi, nu a făcut și nu va face nimic pentru cetățenii ei, cetățeni care sunt idolatrizați la perioade de 4 ani când urmează votările și cu puțin zahăr îndulcim și prostim o nație deja îndobitocită. O țară atât de bogată spiritual, istoric s.a.m.d nu are practic niciun viitor. Singura șansă pentru generația mea și a altora este emigrarea. 😐😕

Trăim în țara în care un procent uriaș din salariul meu mizer, se duce către burtoșii care ne „conduc” spre o lume așa zis vest-europeana. Procentul uriaș pe care îl dau, sau mai bine spus mi se fura din salariu, nu se întoarce către mine nici macar in valoare de 1%. Sume uriașe se muta din băncile României în conturi de prin restul lumii doar pentru bunăstarea dragilor noștri conducători.😡 Noi că nație, acum mai supraviețuim doar din inerția unor acțiune care s-au petrecut în trecutul îndepărtat. In acest moment, aceasta tara, din punctul meu de vedere nu mai are niciun orizont, niciun drum spre zile însorite. Degeaba ies in stradă o mâna de oameni care oricum nu știu pentru ce sunt acolo. #rezist Protestele se fac doar de dragul mass-mediei care manipulează episodul într-un stil elegant. Apropo de proteste; cred că suntem singura țară din Univers care face proteste la -20°. Vara când ar putea ieși în stradă 5-10 mil de locuitori nimeni nu protestează. Nu știu eu sau vara trăim ca-n filme?! 😠

După aproape 27 de ani de viață, as trage o linie și concluzioneaz că patria mamă pentru mine și alte câteva milioane de tineri a făcut fix 0 progrese. Eu acum de ce ar trebui sa o plâng, să o strâng în brațe atât timp cât e plina de șerpi veninoși, de escroci, curve, lichele ordinare. De ce dorim schimbare dar nu știm să facem diferența dintre moneda națională și cea europeană? 1 leu nu este egal cu 1 euro. ( Motorina încă este 6 lei/l, trăim bine, domnule Băsescu?)

Scârbă și dezgust total fata de tot ce mă înconjoară, de tot ce mă lovesc în drumul meu spre așa zisa civilizație europeană… Sincer, aceasta discuție poate fi interminabilă dar cu toate acestea nu va aduce nicio schimbare. Așa că nu-mi rămâne nimic de făcut, poate doar un simplu: La mulți ani, România!

Cu drag, un muritor de rând, Marius! 😡

Ţara mea de dor


De ce România nu va fi niciodată altfel…

Pentru început trebuie să spun sincer că mă scârbeşte cam tot, nimic nu mă mai poate mira şi nimic nu-mi mai poate schimba umila părere despre gemul numit România. Ţara asta e atât de frumoasă atât timp cât asculţi apa cum curge printre pietrele pline de nisip, când asculţi păsările aşezat pe marginea prăpastiei şi când mirosi conuri de brad pe poteci înguste, în rest, când auzi „oamenii” nu îţi doreşti altceva decât să fii cel mai probabil surd, mut, ord… Trist, super trist, însă oamenii schimbă percepţiile, schimba mentalitatea unui popor subjugat propriilor idei. Idei cel mai probabil limitate.

De cele mai multe ori auzi sintagma: „La noi nu va fi niciodată că afară” şi asta o auzi tot de la cei care văd în România sursa tuturor posibilităţilor palpabile, eligibile, umane. Însă nimeni nu vede că schimbarea sta în propria persoană şi că nu e mai uşor să spui clasicul „ehhh”
Eu aş avea o expresie mult mai decentă pentru tot ce trebuie să urmeze: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume” şi aşa poate altfel vom fi, altfel va fi, altfel vor evolua lucrurile.
Deseori ori văd pe site-urile de socializare scursuri ale societăţii (o societate care în România nu există, aici e fiecare pentru el, nu există legi şi nici bun simţ), care în 99% dintre cazuri sunt hrăniţi cu banii mei, bani pe care îi ofer statului, sau mai corect bani pe care statul îi fură de la mine. Corect ar fi să aleg pentru ce vreau să plătesc, nu pentru beţivi, idioţi care aduc pe lume copii cu nemiluita şi apoi îşi plâng în pumn ca nu au cu ce să îi crească, să îi educe. Mă bufneşte râsul când aud de educaţie la nişte oameni limitaţi care au adus pe lume zece copii.

În concluzie, situaţia e critică şi NICIODATĂ nu va fi schimbată nici de către mine, nici de către voi nici de către cei care scandează #rezist. Totul se va schimba în aproximativ două milenii când generaţiile vor percepe cu totul şi cu totul altfel infecţia în care am trăit NOI!

De Marius Crăciun Publicat în Noutati

Nu mai este Romania mea!


Daca inca mai poti vedea drumul fara destinatie pe care a apucat populatia acestei tari, inseamna ca inca suntem cativa diferiti. Sa fii diferit in ziua anului 2016 este exact o exceptie de la regula. Adica cum? Adica ce?
Pai e simplu. Ma ingrozesc oamenii primitivi, oamenii care nu mai sunt oameni ci niste simpli robotei ce cauta ceva. Cauta orice nestiind ca rezultat fara prioritati nu exista. Oamenii acestei tari nu mai au de ceva vreme ideile lor, propriile lor ganduri, propriile lor orizonturi, tot mai mult afundandu-se in mocirla numita Democratie.

Niciodata nu vom fi altfel, niciodata nu vom evolua. Ce numim evolutie este defapt prostia dusa la extrem. Sa vezi adolescenti mancatori inraiti de seminte cum picteaza trotuarele parcurilor cu resturi, sa vezi tineri care mai devreme sau mai tarziu vor trebui sa se implice in economia statului cum se prostitueaza legal la videochat, cum isi achizitioneaza cele mai scumpe modele de masini germane cu care inevitabil atrag atentia intr-un mod negativ…

Dar stiu sunt eu invechit, rudimental, batranesc… Sunt tot ce nu imi place in jur si cu toate astea sunt nevoit sa conlucrez, sa evoluez (pe cat posibil) in aceasta societate ce usor stinge orice minte ce blameaza prostia, cocalarismul s.a.m.d

De Marius Crăciun Publicat în Noutati

Stări


Duminică, ora 11:30, mă gândesc cu groază că intru la muncă în tura de noapte. Nu va urma o săptămână prea happy pentru mine, voi fi mega obosit, mega lipsit de orice poate să-mi energizeze trupul.

Ieri am avut toate stările posibile. Am trecut de la extaz la agonie, de la amintire la prezent, de la privit spre cer şi punându-mi o dorinţă la noapte albă pe malul Dunării. Uneori viaţa e frumoasă, alte ori Bacovia şi Franz Kafka presoară cuvintele lor în atmosferă şi ele nu fac altceva decât să îngreuneze mintea şi imaginaţia omului venit în această lume gol şi îmbrăcat pe parcursul vieţii cu ce doreşte şi cum doreşte. Mă refer stric la ce vrea să cunoască şi în ce mod o face, la ce iubeşte şi la cât de multă crede că lucrurile se pot întoarce cum inima o vrea. Totuşi trebuie să recunoaştem că Bacovia rămâne un poet excepţional, un poet ce mă inspiră. Asta ca o paranteză.

M-am abătut puţin de la subiect. Cum spuneam va veni o săptămână aproape horror, mega obositoare cu mega sictir pe fata mea. Neinteresante aceste aspecte… Totuşi rămân fascinat de cum inima începe să trăiască doar de la o simplă întâmplare. Mare e puterea cordului, mare e legătura dintre ce doreşte, ce oferă creierului şi ce văd ochii. Se duce o luptă pe un singur front, din aceeaşi tabără dar cu soldaţi inamici.

Nu m-am maturizat încă şi nu cred că o voi face prea curând. Încă mă simt de 15 ani, vreau să mă îndrăgostesc că la 18 şi să iubesc ca la 19. Prea puerile aceste gânduri însă în trupul bătrân se plimba încă un copil.

11695875_10204540061403486_6464998250504294009_n

De ce Marius Crăciun nu are treabă cu poezia!


Scriu atât de rar pe acest blog încât uneori am impresia că am murit şi eu şi el, cu toate acestea în fiecare noapte scriu în cap mii de versuri, mii de prostii, mii de neînţelesuri.
Versuri pe care le uit (ceva normal), versuri triste, versuri ce mă reprezintă total. Am zis că de „mâine” gata scriu frumos, cu aspiraţii conturate în jurul sufletului meu, să-l fac să zâmbească, să renască. Niciodată nu mă ţin de cuvânt, mereu maschez sentimentele, gândurile şi trăirile în versuri cu tentă morbidă. De ce? Simplu. Aşa am simţit atunci când am fost la pământ, atunci când am realizat că viaţa a luat pauza, secundele au încolţit soarele şi inima mi-a pâlpâit puţin sacadat în încercarea eternă de a intra în pământ.

De ce poezia mea e puţin citită sau deloc citită? Pentru că e atât de proastă încât nici eu n-aş citi-o. O scriu doar ca să calmez şi să mă descriu, să mă cunoaşteţi şi să călătoresc de aici până la stele. Am crezut că timpul şterge, ascunde, găseşte el ceva ce să facă, cu trecutul. Poate să afunde, să spele creierul şi să nască alte idei, alte frânturi din viaţa să pot să scriu. Dar uite că vreme, vremuri trec şi rămân acelaşi mediocru scriitor. (asta dacă îmi permiteţi să mă numesc scriitor)

Deci da, dacă te-ai întrebat vreodată de ce n-are sens o poezie care sub titlu are trecut ca autor Marius Crăciun, nu mai trebuie să-ţi pui întrebări ce e cu băiatul ăsta, de ce aşa şi de ce aşa. Simplul fapt că nisipul a ajuns la gât şi încă mă trage, face să fie totul atât de neînţeles!

Simplu, nu?

De Marius Crăciun Publicat în Noutati

Flori


Am gasit o panza de paiajan cand am accesat aceasta pagina. Glumesc! N-am mai fost de ceva timp pe aici, totul este ca inainte, si totul putrezeste ca inainte…

Cat despre mine ce sa zic? Habar n-am cine sunt, de unde vin si incotro ma duc. Sunt ca atunci cand m-ati citit ultima data. Nu trec prin cea mai buna perioada din viata mea si asta datorita creierului meu cretin care se autodistruge. Ma uit la mine si ma ingrozesc cand va ca ma sinucid usor dar sigur. O fi bine, o fi rau… dracu` stie! Aud des de pe la terte persoane: „Bai baiatule, tu esti in depresie”! In ce sunt, ce e aia? Nu conteaza! Poate ca este normal sa ai cele mai negre dimineti in fata si sa visez ce nu trebuia sa o mai fac de ceva timp. Poate ca ieri am gresit, poate ca si azi am gresit, dar totusi cred ca ieri am gresit. Nu trebuia… sa privesc cerul. Acum cerul arunca in mine picaturi reci care nu ma trezesc, ma apasa mai mult. In fine!

Cui ii pasa? De la geam privesc pe Dunare! Azi o barja ruginita transporta ceva nisip. Nu mai suport presiunea peretilor pe creierul asta zapacit. Ies si merg direct pe malul ei. Valurile „sparg” o crenguta si plimba un pet. E trist totul, jeg dar ma aud acum. Aprind una, doua, trei, patru si ma las usor in fata. Pun bratele pe genunchi si cu ochii privesc in pamant. Din pamant sunt, in pamant ne ducem. Nu e cazul sa aberez iar si iar. Am nevoie de mine doar pentru mine, e trist ca zic asta dar mai intai trebuie sa ma echilibrez, sa nu dezamgesc si mai apoi sa incerc marea cu degetul. Clar am vorbit iar prostii, vorbesc rar pe aici si la fel de trist si deprimant ca dintotdeaua.

Totusi trebuie sa recunosc ca tare frumoase sunt florile care-mi acopera acum trupul!