O viaţă să-ţi dovedesc…


Uite anii au trecut,
Poate la început nici tu n-a fi vrut
Să cântăm amândoi, că eroii după război.
În viaţa mea nu-ţi mai las trupul gol în vânt

Viaţa e trecătoare, uneori apăsătoare,
Ştii ce-i mai tare? Dimineaţa pe geam flori de gheaţă
Tu pe lângă mine îngânând două cuvinte: Bună dimineaţa!
Atunci inima tresare, o iubire nemuritoare.

Că patru ani nu-s de ici de colo,
Când poate puteam să fiu se drumuri solo
Tu ai rămas ca luna-n zorii zilei
Să întăreşti bine cărămida iubirii

Ţi-aş mai zice că unele zile au avut ceaţă,
Poate din cauza mea sau poate aşa e dimineaţă,
Că-s fericit când aud cum sună telefonul
Chiar dacă eşti plecată prin receptor îţi simt dorul

Şi nu mai pot nega nimic
Astrele dormeau când noi ne-am întâlnit
Ştiau că sufletul bate orice regulă
Te ţin pentru viaţa să ne facem cale prin negură

Dar în curând se fac patru ani
Patru ani în care am fost copii, maturi şi veterani
Patru ani în care pe cerul meu stelele sclipesc
Patru ani şi-o viaţa-n fată să-ţi dovedesc că Te Iubesc!

Toamna dulce


O toamnă dulce
Ce lasă soarele să alunece
Spre apus şi păsările să le culce
Aceste doine le fac aripile să urce
Şi nu mai pot privi
Copacii goi, acum ei ne privesc pe amândoi
Eram ca toţi, acum doar scheleti, nu mai pot şopti
Frunzele ruginii, cad peste mine, peste tine, peste noi
Sunt una cu norii, că Sergiu Nicolaescu filmez şi prin noroi
Slabe şanse să mai fiu bun
Toamna dulce dimineaţa mă vrea nebun
Să dau un tun pentru patrie că totu`-i scrum
Valuri de ceaţă acoperă valea, în mine este fum
Ca în drumul spre armata să-mi urezi: Drum bun!
Dar nu! Acum frunzele mor sub palpi
Suntem răi şi ne rugăm la popi

Dulce toamna ce-a rămas?
Din sora vara fără glas
O rimă plânge în pritvor
Stoluri cânta un singur dor
Dar nu mai pot sta în genunchi
Şi-am pus pătură şi peste stupi
Pregătesc totul pentru schimbare
Inima-mi ţipă un cânte de jale
I-aş zice o romanţă că-i urlă în faţă
I-aş zice balanta ca-nclina pe faţă
Dulce toamna, să nu ne laşi.
Cu braţele goale în faţă la arcaşi
Că vom simţi cum vor pişca în noi
Vom plânge iarăşi tot sângele din noi
Speranţa ochilor căprui mă aprinde
Cum chipul fetei frunză în cadere-l stinge

Şi pot s-o povestesc la infinit
Din zori în seara, zi lumina şi-un asfinţit
Povestea la comun a frunzelor cu oameni
Ideea lor de ar fi putut privi din maluri
Valuri timide ce se sparg în sunete de grauri
Bătăi din aripi şi puf de papaura
E miezul nopţii şi-aud timid o gaşcă singuratică
Toamna dulce acum că ai venit
Să-ţi spun prea multe n-aş mai putea
Cum glonţul în pasăre s-a-nfipt
În ochii ei cerul se oglindea
Sub pene prin stepa sângele ţâşnea
Of!… mi-aş fi zis suspinând amar
Gerul ce-l aprig ne dă târcoale şi e calvar
În mine totul se macina precum un calcar
Toamna dulce îţi urez drum bun cu un salut normal!

Trifoi


Patru petale prevestand noroc
Şapte ani de ghinion dintr-un boloboc
Verde să-ţi crească inima
Ceru`-i albastru să-ţi cureţe privirea

Şi n-are noroc chiar dacă-i sortit
Şanse mici să-l vezi că-i pitit
Trifoiul firar sta mascat
Simplu! În România în picioare e călcat!

Nu mai pot sta cu el
Norocul zboară sus pe cer
Din patru petale mai are doar una
E viaţa şi-i legată cunună

Sunt calde picăturile pe el
Roua rece îl trezeste-n frigider
Simte şi bruma cum cade niţel
La iarnă sigur piere şi el

Stă mai mereu gândindu-se la noi
O mână de oameni trişti în gunoi
Probleme grămadă îl îngroapă deodată
Ia lopată şi sapă, sapă şi sapă

Cuvinte frumoase spuse de noi
Stop verde în copilărie, trifoi
Grauri pe cer ciripesc cu noi
Visele dimineaţa ne prind goi