„NU INTRA”


Am o cameră pe care am scris „NU INTRA”, şi uneori mi-e greu şi mie să intru. Am acolo tot. Am măşti pe care nu vreau să le port, dar trebuie să le port. Dacă nu le-aş purta aş fi privit ca un ciudat într-o lume de falşi. Am zâmbete strânse pe care nu le-am mai folosit de ani, şi am şi lacrimi într-un borcan pe care le folosesc să-mi ud palmele şi să mângâi florile. Am într-un colţ, unde un păianjen şi-a făcut o mică reşedinţa un sac în care ţin sentimente. E un sac vechi, cu ţesătura ruptă, dar niciun sentiment nu revarsă.

Măştile ce-mi definesc trăsăturile feţei le ţin aproape. Mereu când evadez din Sanatoriul Gândurilor Cenuşii, îmi iau câte două sau poate trei măşti. Le port pe rând în funcţie de oamenii pe care îi întâlnesc, şi nu mi-e ruşine să intru în „pielea” măştii. Ştiu că e greu să rămân eu, fără nicio adăugire, oamenii mă vor vedea altfel şi într-o societate morbida e nevoie de luptă pentru supravieţuire.
Nu sunt violent, deci, lupta mea o duc prin a le crea false iluzii. E minunat să vezi cum mint oamenii doar pentru simplul fapt că tu arăţi, vorbeşti într-un anumit fel. Percepţia se schimbă doar pentru că ambalajul e schimbat. Eu nu le vorbesc niciodată de suflet… Ei n-au aşa ceva.

În sacul argintiu am zâmbete strânse cât pentru o ţară. O ţară ce se târâie prin mocirlă, cu toate astea un zâmbet sincer poate seca orice lac. În fine, multe vorbe şi prea puţine fapte ce aduc natural acest gest ce luminează fetele noastre. De cele mai multe ori jonglez cu ele, le ţin în palme, le arunc şi indiferent de ce pică eu îl voi folosit pe cel care aduce la rândului lui un zâmbet pe faţa celui de lângă mine.
Toate pe care le am le-am strâns dintr-o altă viaţă. Acum doar le utilizez, fiind atât de greu să nasc altele, mă mulţumesc şi cu cele vechi. Old but Gold!

Sunt atent cu borcanul plin cu lacrimi cum aş fi cu orice substanţă extrem de periculoasă. L-am ancorat bine pe masă şi n-aş dori nimănui să fie lângă mine în momentul în care aş afla că a dispărut sau s-a spart… Hmmm, mi-e greu să descriu conţinutul. Acum două tipuri de lacrimi la comun, dar nu-i nicio diferenţă când priveşti borcanul. Am lacrimi de fericire, am lacrimi de tristeţe… şi am găsit modul propice de a le folosi cât mai productiv.
În dimineţile tăcut de reci, îmi umezesc palmele cu lacrimi şi palpez uşor frunzele florilor. Niciodată nu mi-au răspuns în vreun fel. Însă ştiu că e un masaj de relaxare şi revitalizare. După ce fac asta mereu îmi mulţumesc cu flori măreţe, parfum pe măsură şi buburuze ce le cutreiera frunzele.

Sentimentele mele au lacăt. Lacăt fizic, lacăt metaforic, lacăt invizibil… Nu mă ating de sac nici în ruptul capului, nu vreau să ştiu ce am strâns, ce am cules, ce am trăit. Acum tot ce-mi doresc e să pun lângă sacul vechi unul nou, în care să strâng sentimente actuale şi poate cândva le voi compara.
Până când voi reuşi să strâng volumul doi de sincere sentimente, trăiri, emoţii o să închid uşa camerei. Voi „NU INTRAŢI”, va mai povestesc eu conţinutul…!

Toamna dulce


O toamnă dulce
Ce lasă soarele să alunece
Spre apus şi păsările să le culce
Aceste doine le fac aripile să urce
Şi nu mai pot privi
Copacii goi, acum ei ne privesc pe amândoi
Eram ca toţi, acum doar scheleti, nu mai pot şopti
Frunzele ruginii, cad peste mine, peste tine, peste noi
Sunt una cu norii, că Sergiu Nicolaescu filmez şi prin noroi
Slabe şanse să mai fiu bun
Toamna dulce dimineaţa mă vrea nebun
Să dau un tun pentru patrie că totu`-i scrum
Valuri de ceaţă acoperă valea, în mine este fum
Ca în drumul spre armata să-mi urezi: Drum bun!
Dar nu! Acum frunzele mor sub palpi
Suntem răi şi ne rugăm la popi

Dulce toamna ce-a rămas?
Din sora vara fără glas
O rimă plânge în pritvor
Stoluri cânta un singur dor
Dar nu mai pot sta în genunchi
Şi-am pus pătură şi peste stupi
Pregătesc totul pentru schimbare
Inima-mi ţipă un cânte de jale
I-aş zice o romanţă că-i urlă în faţă
I-aş zice balanta ca-nclina pe faţă
Dulce toamna, să nu ne laşi.
Cu braţele goale în faţă la arcaşi
Că vom simţi cum vor pişca în noi
Vom plânge iarăşi tot sângele din noi
Speranţa ochilor căprui mă aprinde
Cum chipul fetei frunză în cadere-l stinge

Şi pot s-o povestesc la infinit
Din zori în seara, zi lumina şi-un asfinţit
Povestea la comun a frunzelor cu oameni
Ideea lor de ar fi putut privi din maluri
Valuri timide ce se sparg în sunete de grauri
Bătăi din aripi şi puf de papaura
E miezul nopţii şi-aud timid o gaşcă singuratică
Toamna dulce acum că ai venit
Să-ţi spun prea multe n-aş mai putea
Cum glonţul în pasăre s-a-nfipt
În ochii ei cerul se oglindea
Sub pene prin stepa sângele ţâşnea
Of!… mi-aş fi zis suspinând amar
Gerul ce-l aprig ne dă târcoale şi e calvar
În mine totul se macina precum un calcar
Toamna dulce îţi urez drum bun cu un salut normal!

Vantul


M-a trezit vantul. Pe balcon era un porumbel ce ciocanea plictisit pe acoperis. Penele ii erau zburlite in toate directiile si vantul ii atingea pielea.Prin cartier era un nor de frunze, toti copacii aruncau in stanga si-n dreapta cu frunze colorate, care mai insufletite, care mai moarte insa toate pline de aroma toamnei prelungite.Temperaturile foarte pozitive din ultimul timp au facut trandafirii mei sa aiba un ultim rod, iar acum ca vantul bate, parfumul lor imi patrunde in casa peste aroma de cafea. Asa ia nastere o mireasca ce-mi da mai multa haz decat o sarbatoare cretina ce se aproprie „halloween” (insa despre asta vorbim in curand).

Las toate asa cum noaptea le-a facut si trebuie sa simt vantul in fata. Pe balcon toate florile danseaza, as dansa si eu dar nu-mi place. Placerea mea e sa privesc sa-mi curat sufletul plin de ceata. Surprins observ ca nicio albinuta din cele de ieri nu mai erau prin flori, vantul turbat le-a gonit. Toate-s ascunse sau fiecare sunt pe la familiile lor.
Doi porumbei zgribuliti stau pe-o creanga aproape goala, vantul netrebnic le-a golit casa… si uite-i cum tot amandoi trec si prin bine si prin rau. Mare lucru tinand cont ca-s niste pasari, oamenii n-ar face asta vreodata 😦
100_4498
De cand privesc cerul si frunzele in hora toamnei cafeaua mi s-a racit. Simt nevoia sa iau si-o bluza peste tricou, vantul asta imi patrunde prin piele. Ma duc sa caut o bluza, revin in locul incarcarii bateriilor… 🙂