De ce moare Romania?!


O întrebare cu o mie de răspunsuri şi totuşi atât de înceţoşată. România, ţară din sud-estul europei, desenată mulţi ani în Roşul Comuniştilor, a vrut să renască după `89, doar că populaţia a înţeles total greşit Democraţia.

Uite că am ajuns în 2014 şi ţi-e frică să mergi pe stradă de gherţoi cu lanţuri de câini la gât, maşinile lor au denumirea prescurtată în BMW şi sunt arme de ucidere în masă, mai precise ca un AK 47 de pe vremea CCR-ului. Trăim în ţara lui „şmecher de şmecher, valorosul, unicatul, prinţesa şi toţi lucrează la buzunarul lui tata sau la fabrica de acadele”, deci ce fel de popor suntem? Da, aţi ghicit, suntem un popor extrem de prost, extrem de îndoctrinat şi extrem de lipsit de creativitate. Ce vedem la maimuţe (astea cu două picioare) luăm şi noi repede drept model. Mă refer stric la caracterul infect, limbajul de mahala. O mahala plină de corturi, fuste colorate, tigăi şi furturi…

Suntem o ţară în care extremiştii au bale la gură şi se lasă linşi de câinii vagabonzi. O ţară în care numărul patrupedelor libere pe străzi se vrea egal cu populaţia. Nu mă refere la cele 19 milioane de locuitori care reies din ultimul Referendum, mă refer la cele 2 milioane de oameni care trebuie să trăiască în România, oameni mândri, oameni plini de iubire, cu bun-simţ, OAMENI, într-un cuvânt. Dar nu se poate pentru că societatea şpăgară, nepotismele, şi s.a.m. d nu dă şanse oamenilor care pot schimba mentalităţi. Mentalităţile nu se schimbă în bine în două zile sau cât ai pocniţi din degete. Mentalitatea se construieşte încă din pântece şi sfârşeşte odată cu momentul când trupul ţi se va odihni veşnic. Mentalitatea se poate omora însă şi la o vârstă mai înaintată simplu prin TV. Emisiunile de tot râsul ce sclipesc pe ecranele de 120 cm din corturile romanilor, nu au alt scop decât cel de a spăla uşor, subtil dar sigur creierele şi aşa lipsite de educaţie ale romanilor. Genul de emisiuni „Acces Direct, La Măruţa, Teo Show, Un Show Păcătos”, şi altele sunt hrănite de cele 19 milioane de locuitori de care vorbeam mai sus şi nu este nevoie de ei.

România mea moare, eu sunt cetăţeanul ei şi încet sunt strivit sub propria-mi cetăţenie. Duc un război în interiorul graniţelor. Mă lupt cu romani să le explic că urletul maimuţelor nu este muzică, şi că din asta nu trebuie făcut un mod de viaţă. Nici limbajul folosit de către „artişti” în bullshit-urile alea de aşa zise piese nu trebuie acceptat în vocabularul şi aşa subnutrit al romanilor. Vai de noi!!! Ăştia suntem cu ăştia defilam. Mă lupt să le explic că frumuseţea nu stă în fata web-cam-lui în timp ce bărbaţii din spatele celuilalt monitor se masturbează violent crezând că tu eşti o femeie. Corect ar fi să-ţi spune că eşti o penibilă, de fapt sunteţi mii de copile retardate ce vă pierdeţi tinereţea şi frumuseţea arătându-vă organele genitale şi părţile intime în faţa unui calculator. Amin şi pentru voi!

Că tot veni vorba de amin, ce să mai zic de instituţia supremă de manipularea a românilor trecuţi în special de prima tinereţe. Este vorba despre Biserică, acel bancomat ce soarbe banii şi aşa puţini ai bătrânilor pentru „miracole”, dar aici au şi ei vină lor. Ninja aia cu lanţuri de aur şi cruci până la buric nu fac altceva decât să mintă. Minciuni, dezinformare, jeguri de oameni şi alte ce îi definesc însă mi-e scârbă extrem de această instituie ce face din fantome „divine” formă de venit. Lăsaţi-mă să dau o flegmă în cinstea lor!

A murit tot din această ţară. De la păduri la ape, de la uzine la străzi, de la rezervaţii naturale la lucruri antropice, totul a pierit în 25 de ani de la Revoluţie care fie vorba între noi a fost cum a fost regizată. Lumea nu ştie să fie originală, plagiază că pe cei care îi vor vota în curând. Tot ce este mai rău le doresc şi îi urăsc pe toţi pentru că au făcut dintr-un loc absolut minunat groapa Europei şi noi ne scăldam în mocirla pentru că unde-s mulţi cretini restul suferă.

România mea moare!: (

De băgat la cap. | Gândeşte apoi caută credinţa.


… cand eram mai mic, in zilele de sarbatoare, duminica si alte zile mergeam la Biserica. Nu stiam eu prea multe atunci. Nu stiam ce se afla in spatele acestor constructii grandioase. In Biserica o vedeam mereu pe profesoara de religie alaturi de familia ei cum canta. Ma uitam eu piezis, dar nu aveam idee. La scoala bagam rugaciuni dupa rugaciuni, pilde, fapte bune ale fantomelor sfinte, un barbos ce vindeca boli cumplite, invatam mersul pe apa, invatam cum sa faci vin in orice situatii, si ca vinul merge cu peste si paine… ha ha. Sunt sadic, stiu! Odata ajuns la varsta adolescentei am inceput tot mai des sa-mi pun intrebari. De ce barbatul poarta fusta (in speta preotul), de ce tine o camera inchisa in care mai trage cate o dusca, de ce merge printre oameni si acestia ii saruta mainile si hainele? WTF? Ce cacat e asta? Asta inseamna credinta?

Credeam ca prin credinta gasesc linistea interioara. Credeam ca prin credinta imi gasesc un echilibru… O credinta nu sta si nu a asta vreodata in picturi rupreste, cantece de fanfara ragusita, carti aparute ca prin minune, aspecte lumesti vazute tridimensional sau mai rau nevazute, batrani manipulati excesiv de caracatica ce se numeste BOR (Biserica Ortodoxa Romana), cersit obsesiv in biserici, pe la casele oamenilor, de ce lux pentru ninja (adica preoti, ca altfel nu poti sa le zici), de ce cele mai selecte scoli pentru puradeii lor si nicioadata nu se stie cat salariu are un preot, unde se duc banii din Cutia Milei, de ce nu primesti bon pe cele cumparate din biserici, de ce sume mari pentru cununii, botez, inmormantari si alte ceremoni… de ce? Lista poate continua la infinit, imi pot pune intrebari pe care nici cel mai aprins crestin nu ar putea sa le dezlege si sa-mi dea un raspuns plauzibil, insa imi este de ajuns daca stiu ca, credinta lor nu se intalneste niciodata cu ce au nevoie. Medici, stiinta, progres, schimbare, toate astea au un singur raspuns si anume: Dumnezeu a vrut!

Amin!

Am spus


Trece timpul ăsta ca nebunul
Văd sfârşitul de unde începe drumul
Şi iarnă din balcon privesc pe Dunăre
Privesc în gol, sunt oameni ce fac doar spume

Scriu mult dar apreciat puţin
Că spun ce simt nu cum să fie fin
Steluţe argintii în bradul de Crăciun
Ne minţim mereu şi nu vreau să fiu un om mai bun

Ticăit de ceas în miez de noapte
Anunţă sărăcie, hoţi, mândrie, cuţite aruncate-n spate
N-ai ce să faci că eşti prea mic
De aia m-am apucat de scris

Să-ţi spun că nu tot ce zboară se mănâncă?
Că vânătorul n-are glonţ pe ţeava să o prindă
Dai repede din mâini în mijlocul lacului?
Prostia ta de-o viaţă ţi-acoperă şi nasul

Că-i 2013 şi nu ştim bunele maniere
Copii retarzi, adolescenţi şi unde-s doamnele mele?
Că ne-am modernizat cam prea rapid
Apropo ce mai face Campioana FC Rapid?

În toate astea de mai sus
Am spus direct ce toţi vedem
Dunărea mea jegoasă sculptată de Brâncuşi
Mii de „credincioşi” închinându-se la un Totem

Hotul se teme de hoti


Morţile suspecte şi abuzurile grosolane de la Frumuşiţa au pus pe jar Poliţia judeţului Galaţi * Vizat în prezent de o anchetă internă, agentul şef Costică Borşan, de la postul de poliţie din amintita comună, are în spate un istoric extrem de controversat * După ce şi-a făcut de cap în codrii Jorăştiului, poliţistul „face legea” pe câmpurile de la Frumuşiţa

Vârlezi, Jorăşti, Frumuşiţa. Este cea mai scurtă descriere a traseului pe care l-a parcurs în ultimii ani unul dintre poliţiştii care ar trebui să aibă în grijă, în prezent, liniştea şi siguranţa unei comunităţi rurale. Cariera agentului şef Costică Borşan a fost legată de o serie de scandaluri izvorâte dintr-un lung şir de ilegalităţi, care au trezit suspiciunea superiorilor poliţistului şi au zdruncinat ordinea în comunităţile unde subofiţerul fusese pus să vegheze.
Contemporan cu jafurile de la Jorăşti
Pentru a ilustra felul în care s-au împletit derapajele grave de la lege ale unor indivizi şi cariera poliţistului Costică Borşan vom readuce în atenţie cazul Jorăşti, comună care până în urmă cu câţiva ani s-a aflat sub protecţia acestui agent. Oamenii din comună au avut de suferit crunt de pe urma unei bande de hoţi, tâlhari şi bătăuşi. Aşa cum „Viaţa liberă” dezvăluia într-o anchetă exclusivă în primăvara lui 2009, sătenii, chinuiţi de jafuri şi chiar de ameninţări cu moartea, „partide” din care infractorii ieşeau întotdeauna victorioşi în faţa poliţiştilor, aleseseră varianta tăcerii. Orice tentativă de a dezvălui „haiduciile” infractorilor se putea transforma într-un bumerang, aşa că localnicii îşi luaseră gândul de la a-şi căuta dreptatea la poliţist. A păţit-o pe pielea sa un pădurar, angajat al Romsilva, care a avut curajul nebunesc de a încerca să prevină tăierile masive de copaci şi mai apoi vânzarea la „negru” de către o adevărată mafie a lemnului. Pădurarul Viorel Tufă a sesizat poliţia despre faptul că sunt tăiaţi ilegal copaci din pădurea pe care o păzea. Urmarea: la numai câteva zile, fără a suporta în nici un fel consecinţele reclamaţiei la poliţie, hoţii de lemne au dat iama în pădurea pe care o păzea Tufă şi au pus la pământ cu drujbele zeci de copaci. Nu au omis să îi dea telefon în acelaşi timp angajatului Romsilva şi să îl anunţe de isprava lor, pentru ca, mai apoi, să îl reclame superiorilor că nu îşi face treaba. La fel ca Tufă, localnici precum Radu Costică, Neculai Gavriliu, Măndiţa Istrate, Pachiţa Palade, Vasilica Guţu, Maria Tofan sau Toader Tanvuia au suferit din plin de pe urma bandelor de infractori, care au reuşit în cel din urmă, să pună la pământ şi să vândă 80 de hectare de pădure din proprietatea ANIF Galaţi, evaluată atunci la circa 100 de miliarde de lei vechi! Totul organizat, cu rampe de încărcare şi camioane care transportau copacii tăiaţi spre a fi vânduţi în comune din sudul judeţului.
Firmele de pază, puse pe fugă
Conducerea ANIF Galaţi a încercat atunci să îşi păzească proprietatea cu o firmă specializată, sperând că în acest fel nu va mai fi nevoită să facă plângere la poliţie. Degeaba. „Paznicii au dat bir cu fugiţii, aşa că am angajat o firmă privată (N.R „Sherif Guard”). După scurtă vreme, firma a reziliat contractul, pentru că nu putea face faţă bandelor de hoţi. Sunt zeci de reclamaţii cu privire la furturile de la Jorăşti. Nu ne-am lămurit cum stau lucrurile, pentru că Poliţia nu-şi face datoria cum trebuie. Hoţii sunt în legătură cu reţele de comercianţi de lemne, care preiau marfa în camioane, sub ochii Poliţiei”, declara la începutul lui 2009 Titi Trufaşu, directorul din acea vreme ANIF Galaţi. Ulterior, în zonă au fost mobilizate trupe de jandarmi, care au stat două săptămâni la Jorăşti pentru liniştirea situaţiei.
Şpalieri „transferaţi” la Bujoru
Un alt capitol al fărădelegilor petrecute în mandatul lui Borşan la Jorăşti s-a referit la jefuirea celor 130 de hecare de vie nobilă din comună. Tâlharii au furat recoltele şi, mai mult, peste 100.000 de şpalieri de beton a căror valoare a fost estimată de peste 20 de miliarde de lei vechi. Grosul mărfii a ajuns la Târgu Bujor, unde a fost folosită ca umplutură la construcţia unor vile şi la pavarea curţilor.
În ciuda sutelor de reclamaţii depuse la postul de poliţie, nimeni nu a plătit pentru paguba imensă şi nu a fost găsit niciun vinovat.
Agentul şef Costică Borşan, sub „domnia” căruia se petrecuseră toate aceste orori, a fost cercetat disciplinar de conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie, care a dispus în cele din urmă mutarea sa la postul de poliţie de la Frumuşiţa.
Haosul s-a mutat la Frumuşiţa
După un scurt „stagiu” la Poliţia Târgu Bujor, unde fusese pus la dispoziţia conducerii, Costică Borşan şi-a luat în primire postul de la Frumuşiţa. Nimic mai bun pentru oamenii din Jorăşti şi cum nu se putea mai rău pentru cei de la Frumuşiţa, cum aveau să afle oamenii chinuiţi de ciobanii Enache. Familia de oieri, care în ultimii ani a cunoscut o expansiune spectaculoasă, nu are nici în clin nici în mânecă cu litera legii, dar asta nu i-a pricinuit până de curând vreun necaz. Turmele fraţilor Valerică, Neculai şi Sorin Enache au devenit spaima numărul unu pentru deţinătorii de culturi agricole, fie persoane fizice, fie asociaţii agricole. Sute de hectare culturi ar fost rase de oi sub atenta supraveghere a stăpânilor, care au avut grijă să intimideze, pe orice căi, pe oricine ar fi putut să li se împotrivească. Oamenii din Frumuşiţa au îndurat şi bătăi şi ameninţări, de cele mai multe ori pe tăcute, pentru că nu au îndrăznit să se plângă la poliţie, mai ales după ce au văzut că fraţii Enache ieşeau mereu cu faţa curată. „Nu păţesc niciodată nimic. Am auzit că poliţistul ar avea oi pe la turma lor”, susţine unul dintre victimele abuzurilor fraţilor Enache.
Chiar dacă nu dovedeşte în mod direct legături de „afaceri” între ciobanii-terorişti şi poliţistul Borşan, episodul de la Şiviţa, de pe 9 septembrie, oferă o pistă care indică gradul de amiciţie a oierilor cu omul legii. Valerică Enache şi Costică Borşan şi-au făcut apariţia împreună la un conflict pe care ciobanul l-a avut cu angajaţii societăţii Agriserv din Şiviţa. Cu toate că ciobanul l-a ameninţat cu pistolul pe reprezentantul societăţii, poliţistul a „pus batista pe ţambal”, ca să-l determine pe cel agresat să nu facă nici un demers. Numai în urma intervenţiei poliţiştilor de la Arme, Enache a fost lăsat fără pistol şi acuzat de ameninţare. O altă consecinţă a acestui episod este dispoziţia şefului IPJ de demarare a unei anchete interne care îl priveşte pe Costică Borşan, Biroul de Control Intern urmărind să afle dacă acesta îşi face cum trebuie datoria sau „joacă la două capete”.