De cand n-am mai visat?


De cand n-am mai visat a trecut ceva timp, insa de cand n-am mai vorbit cu mine a trecut si mai mult. Plin de dezamagiri, plin de intrebari… eliberez energie cenusie fara pic de utilitate. Trec zilele, trec noptile, trec si eu prin ele, dar nu raman cu ceva. Aminitirile sunt comoara vietii. Lumea se duce dracului si ajungem batrani si nu mai putem visa, si atunci vom fi plini de insomnii si ne-am pune intr-o naveta ce da timpul inapoi ca sa facem ce n-am facut. Nu se poate!

Visam ca visez misterele lumii si ca desfac magia prostimii si culeg fructele succesului, dar tara nu ma vrea, dar ma vrea concentrat intr-un razboi al cretinilor ce conduc imperii moderne, razboie pline de sange, pline de lacrimi, pline de inimi frante si pentru ce? Sub rafale niciodata nu mai poti visa. Bastinasii de la conducerea tarii ne subjuga visele si ne imbiba buretele din cap cu substante, informatii si cacaturi ce ne duc pe drumul descendent. Ar fi placut sa distrugem acest vacarm numit unitate nationala si sa visam libertatea cuvantului, libertatea omului `14.

„NU INTRA”


Am o cameră pe care am scris „NU INTRA”, şi uneori mi-e greu şi mie să intru. Am acolo tot. Am măşti pe care nu vreau să le port, dar trebuie să le port. Dacă nu le-aş purta aş fi privit ca un ciudat într-o lume de falşi. Am zâmbete strânse pe care nu le-am mai folosit de ani, şi am şi lacrimi într-un borcan pe care le folosesc să-mi ud palmele şi să mângâi florile. Am într-un colţ, unde un păianjen şi-a făcut o mică reşedinţa un sac în care ţin sentimente. E un sac vechi, cu ţesătura ruptă, dar niciun sentiment nu revarsă.

Măştile ce-mi definesc trăsăturile feţei le ţin aproape. Mereu când evadez din Sanatoriul Gândurilor Cenuşii, îmi iau câte două sau poate trei măşti. Le port pe rând în funcţie de oamenii pe care îi întâlnesc, şi nu mi-e ruşine să intru în „pielea” măştii. Ştiu că e greu să rămân eu, fără nicio adăugire, oamenii mă vor vedea altfel şi într-o societate morbida e nevoie de luptă pentru supravieţuire.
Nu sunt violent, deci, lupta mea o duc prin a le crea false iluzii. E minunat să vezi cum mint oamenii doar pentru simplul fapt că tu arăţi, vorbeşti într-un anumit fel. Percepţia se schimbă doar pentru că ambalajul e schimbat. Eu nu le vorbesc niciodată de suflet… Ei n-au aşa ceva.

În sacul argintiu am zâmbete strânse cât pentru o ţară. O ţară ce se târâie prin mocirlă, cu toate astea un zâmbet sincer poate seca orice lac. În fine, multe vorbe şi prea puţine fapte ce aduc natural acest gest ce luminează fetele noastre. De cele mai multe ori jonglez cu ele, le ţin în palme, le arunc şi indiferent de ce pică eu îl voi folosit pe cel care aduce la rândului lui un zâmbet pe faţa celui de lângă mine.
Toate pe care le am le-am strâns dintr-o altă viaţă. Acum doar le utilizez, fiind atât de greu să nasc altele, mă mulţumesc şi cu cele vechi. Old but Gold!

Sunt atent cu borcanul plin cu lacrimi cum aş fi cu orice substanţă extrem de periculoasă. L-am ancorat bine pe masă şi n-aş dori nimănui să fie lângă mine în momentul în care aş afla că a dispărut sau s-a spart… Hmmm, mi-e greu să descriu conţinutul. Acum două tipuri de lacrimi la comun, dar nu-i nicio diferenţă când priveşti borcanul. Am lacrimi de fericire, am lacrimi de tristeţe… şi am găsit modul propice de a le folosi cât mai productiv.
În dimineţile tăcut de reci, îmi umezesc palmele cu lacrimi şi palpez uşor frunzele florilor. Niciodată nu mi-au răspuns în vreun fel. Însă ştiu că e un masaj de relaxare şi revitalizare. După ce fac asta mereu îmi mulţumesc cu flori măreţe, parfum pe măsură şi buburuze ce le cutreiera frunzele.

Sentimentele mele au lacăt. Lacăt fizic, lacăt metaforic, lacăt invizibil… Nu mă ating de sac nici în ruptul capului, nu vreau să ştiu ce am strâns, ce am cules, ce am trăit. Acum tot ce-mi doresc e să pun lângă sacul vechi unul nou, în care să strâng sentimente actuale şi poate cândva le voi compara.
Până când voi reuşi să strâng volumul doi de sincere sentimente, trăiri, emoţii o să închid uşa camerei. Voi „NU INTRAŢI”, va mai povestesc eu conţinutul…!

Te caut, te strig, te vad, nu te am…


Mi-e dor de tine! Mi-e dor de noi!
Relatia noastra se alimenteaza in fiecare dimineata din lumina ochilor. Simt mereu parfumul tau printre petalele trandafirilor ascunse prin cearceaf, vad mereu chipul tau imprimat pe pieptul meu. Realizez mai mereu ca visez dar pana ajung sa-mi para rau ca a fost doar un vis, mereu calatoresc descult prin taramul iubirii.

Te caut, te strig, te vad, nu te am… si cu toate astea sunt atat de implinit cand zambetul tau se tatueaza pe retina mea, dar asta foarte rar. Traiesc din amintiri, visez in amintiri, calatoresc prin amintiri, alerg prin mintea mea sa ajung prin mintea ta. Am vorbit cu un gand care zbura. Mi-a spus ca-i calator fara destinatie si atunci mi-a venit o idee.

– Daca tot nu ai o destinatie anume, nu doresti sa fii folositor?
-Hmm, poate, de ce nu!
-Ok! Uite adresa ei: Strada Ochilor Negri, Numarul Zilelor Frumoase, pe colt cu Sarutarile Pline De Patos…
-Sper sa ma descurc. Salut!

Si uite-l cum ca fulgerul a plecat catre ea. Si am asteptat, si am asteptat, si am asteptat… un raspuns, dar nimic n-a mai venit ca un bumerang sa-mi anunte sentimentele ei. Pana cand intr-o zi in fata usii simt parfum din cearceaful ce ascundea petale de trandafir. Parfumul ei mi-a spart usa, mi-a invadat sufletul. Eram o gelatina si nu puteam sa deschid usa. Cu efort nemasurat ajung la usa, deschid si o vad frumoasa cum niciun vis nu mi-o arata. Langa ea era gandul ce l-am trimis la ea. Era batut bine si ea mi-a spus ca niciodata sa nu-i mai trimit un gand drept biletel de dragoste ca ea nu uita adevaratele sentimente!

Si apoi am stat zile intregi sa povestim!

Oameni


Oamenii nu ştiu progresul societăţii
Aruncă peste suflete atrocităţi
Rănesc unde trebuie să iubească
Ucid înainte să nască

Oamenii sunt foarte gri
Nu găsesc raze de soare oriunde ar fi
Criptează sentimente împrejur
Nu iubesc când arde şi e fum

Oamenii au vocea tare
Au doar tărie în voce şi-n pahare
Nu fac nimic pozitiv
Lasă esenţialul nesemnificativ

Oamenii ştiu totul în nimic
Mulţi dintre ei sunt scursuri şi nu ştiu cum să vă zic
Că uneori putem accepta răul
Dar în final omorâm balaurul

Oamenii desenează şi pereţi
Dar murdăresc ai copiilor pereţi
Să lupţi cu morile de vânt
E ca o zi senină sub pământ

Oamenii bucuroşi au ucis tristeţea
Dar în tristeţea lor se vede tinereţea
Şi-i doar un pas în drum spre bătrâneţe
Şi în final ajungi să numeri faptele bune pe degete

O chip frumos


O chip frumos ce mi-ai fost dat
Sărutu-i cald şi relaxant
Şoptesc mereu să n-am vreun gând uitat
Iubirea-i caldă şi mă face neînfricat

O chip frumos ce mi te arăţi
Zâmbeşti curat şi-n par ai un parfum
Tu mi-ai venit când m-am rugat la sfinţi
Între noi arde iubirea şi nu e fum

O chip frumos ce întristezi şi soarele
Tu eşti aleasă dintre o lună şi mii de stele
Am făcut cu ele poezii grele
Acum le-am lipit cu patos pe buzele tale

O chip frumos ce înverzeşti deşertul
Alină-mi inima cu degetul
Şi când o să fie dorul apăsător
Citeşte asta cu ochii pierduţi în decor

O chip frumos ce liniştea aduna
Adună răutatea şi pune-i lacăt la gură
Adună-ţi tu toată puterea
Să fim noi doi şi iubirea sinceră

O chip frumos sculptat în amănunt
Tresar mereu când simt la tău sărut
Şi mut de aş fi fost tot aş fi putut vorbi
Cuvinte calde în dar ţi-aş oferi

O chip frumos ce ochii îţi reflectă
O inimă caldă ce a ajuns perfectă
Din mărăcini am adunat un trandafir frumos
Ţi-l dau în dar, o chip frumos

N-am nevoie de sarbatoare ca sa iubesc. Valentine’s day nu-i utila!


Se aproprie şi nu vreun sfârşit al lumii prezis de cine ştie ce muritor îmbibat în alcool, acum vine MAREA ZI A ÎNDRĂGOSTIŢILOR (pe rit american). Mâine mai exact va fi o debandadă generală-naţională în care toate fetele, băieţii (care iubeşte prinţese) şi mulţi alţii îşi vor arăta iubirea faţă de persoană dragă, pisica, aragaz şi ce mai vor ei într-un mod schizofrenic. Site-urile de socializare vor fi împânzite de poze, mesaje, desene care arata ataşamentul dintre două persoane, cu toate că cel mai demn şi mai frumos este să arăţi persoanei respective asta în particular plus că persoană de lângă tine va simţi când o iubeşti şi dacă are doi neuroni care încă mai produc sinapse, va şti să aprecieze şi să răsplătească gestul frumos pe care tu îl faci.

De ce n-am nevoie de o sărbătoare să ştiu că iubesc sau să demonstrez că iubesc? Păi simplu. În primul rând odată ce eşti cu o fată/un băiat mai devreme sau mai târziu asta dacă relaţia curge frumos şi ambii parteneri au tencuiala pe casă, va veni momentul când se vor înţelege din priviri şi sentimentele au efect efervescent când se afla unul lângă altul. Fie ea sărbătoare americană sau românească, toate sunt inventate sau mai bine spus preluate în mod abuziv de către mega comercianţii ce vor scoate profit financiar imens. De unde şi de ce? Pentru că romanul şi nu numai a înţeles prost iubirea. Iubirea mea faţă de persoană x nu poate fi contorizata în ciocolată, bomboane, flori, ursuleţi, BMW, casă, haine… bla bla. Nu, totul se simte şi mai important şi mai corect este să simţi că persoană de lângă tine nu stă cu tine pentru terţe motive aruncate sporadic în anumite zile „festive”.

Acum ce să zic, fiecare face ce doreşte şi cum doreşte. Pe mine mă scârbeşte faptul că zilele astea nasc mega interese din partea fetelor (în special) şi multă prostie şi dezinformare din partea băieţilor. Scurt şi la obiect ar fi să facem o sărbătoare a iubirii în fiecare zi, asta dacă persoana de lângă merită, dacă nu merită de ce mai eşti lângă persoană x? Lasă, elibereaz-o, dă-i frâu liber să-şi găsească fericirea şi alinarea, nu captura cu bomboane şi asta e valabil şi invers. Nu vă închideţi viaţă şi sentimentele pentru plimbări nocturne cu maşini luxoase, cluburi de fiţe, aere de diva pe când multe dintre voi nici nu aţi descoperit apă caldă.

Ia-o ca s-o baţi!


Doamne că mare ŢI-e grădină! Acum două zile mă întorceam cu tramvaiul acasă şi cum bine ştim este zăpadă şi puţin frig deci căutam o bancă caldă… Mă poziţionez frumos lângă caloriferul tramvaiul şi dintr-o dată începe spectacolul. În spatele meu dar pe partea cealaltă doi (cuplu) vorbeau cam tare… liniştea oamenilor din tramvai era acum perturbată de doi retardaţi.

El cred că era sub influenţa alcoolului sau puţin drogat iar ea sigur beată şi proastă. Vorbeau destul de tare de nimeni nu-şi mai auzea nici gândurile. Arunc scurt o privire să văd cu cine avem de a face şi văd un ciobanul Ghiţă şi o Marie ce formează 90% din populaţia României. Se certau! El refula prostie doar când respiră nu mai spun când vorbea ce era la gura lui. Se murdărise de limba romana plus că nu avea habar că bărbăţia nu înseamnă jignire şi nici bătaie, dar cu cine să vorbeşti când mulţi trăiesc după:„Eu cocoşul în casă”. Şi uite cum de la o înjurătură la o mică ameninţare ajungem să aflăm pe scurt viaţa lor. De unde vin, unde se duc şi relaţia amoroasă.

Din câte am înţeles eu ambii erau căsătoriţi şi asta era o relaţie extraconjugală plină de farmecul palmelor aruncate peste faţă şi plină de înjurături. Nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu cum erau fiecare în căsnicia oficială, dacă în asta acceptau batjocură dusă la extrem. Ce să facem… tramvaiul abia înaintă prin zăpadă deci spectacolul era gratis şi de lungă durată.
El o ameninţă după în următoarele 5 sec îi spunea că o iubea şi la un moment dat îi spune că o omora şi sună Poliţia să dea locaţia cadavrului, după care o pupa! Cumva drogat sau prost şi alcoolic?

Ea nu se plângea sau să coboare la prima staţie şi să-l lase în lumea lui, nu ea acceptă pentru că îi plăcea şi o numesc simplu CEA MAI PROASTĂ! AMIN! Ce viaţă e aia în care tu alături de persoana iubită găseşti fericirea doar pentru 5 sec şi visezi cai verzi pe pereţi la 30 de ani. Ei aveau undeva între 25-30 de ani. Fata sau femeia nici nu ştiu cum să-i zic avea un mic handicap locomotor şi el profită de asta. Îi spune simplu şi direct: „Uită-te la mine! Sunt normal? Nu handicapat ca tine!” şi ea nu avea nimic de spus în această privinţă dovada că era mai bine aici decât acasă… Off! La un moment dat îl sună nevasta! Au!:) O minte cu o nesimţire acută. Îi spune că este aproape de casă şi că aşteaptă autobuzul spre casă. După ce îi închide continua dialogul amoros-ameninţător. Coboară şi o ia drăguţ de braţ în timp ce îi făcea cunoştinţă cu nişte Dumnezei…

Eu mă întreb şi vă întreb. Dacă eşti prost de ce nu te duci să verifici adâncimea Dunării, şi faci zile negre oamenilor ce poate au şi altă cale în faţă şi nu merită să îndure prostia ta, jignirile tale, şi toate căcaturile ce te definesc. Cei mai grav este faptul că de prost ce eşti o să faci copii pe care îi educi la fel şi România rămâne gunoiul Europei pentru totdeauna. Pentru că lucrurile mici întotdeauna aduc marile schimbări. Mentalitatea şi creierul subnutrit fac parte din categoria schimbărilor utile!

Un bătrân mi-a spus…


Un bătrân mi-a spus că am crescut, că ar fi cazul să facem o plimbare. Zis şi făcut. Am început să mergem… nu prea vorbea doar schiţa ceva minor pe buze şi câteva semne aruncate prinţe haosul oraşului. Deci, nu ştiam încotro ne îndreptăm, doar că el ştia mai multe şi mă lăsam dus de val ca un pet pe Dunăre.

Mi-a arătat undeva o răscruce de drum şi mi-a spus că eu cu siguranţă o voi alege pe cea luminată chiar dacă stradă e plină de gropi şi din tufişuri vor ieşi maidanezi gata să mă pună pe grătar. Eu voi crede că lumina căzându-mi pe cap îmi va fi de folos ceea ce nu este exclus dar este greu. Uite că la răscruce era şi un drum negru, sumbru, o beznă de neînchipuit şi mi-a spus că nimeni nu va alege acel drum pentru că nu se vor simţi siguri şi în siguranţă cu toate că, contrabalansa cu prima cale, aici putem ridica rapid stacheta şi prin atenţie şi evoluţie luminăm calea. Mi-a pus o întrebare. CUM să fac asta? Şi mi-a spus… Simplu, firele de electricitate sunt, strada este, natura este, toate sunt doar că tu trebuie să le pui în ordine şi să faci click-ul final pentru a da viaţă. Hmmm! Frumos spus, simplu şi totuşi nu m-am gândit la asta. Plecăm…

După pasi bine înfipţi în pământ ne oprim. Eu mă ţineam după el ca un căţel după os. Mi-a spus: Vezi, sunt trei oameni. Unul îţi va da soare şi lună şi stele, este mai presus de orice şi ştie, are şi poate orice… tu îl vei asculta şi vei trage o concluzie. Fie accepţi ofertă şi sfârşeşti lamentabil prin a fi un visător de mâna a doua fie continui să cunoşti oameni. TU alegi! Al doilea s-ar putea să fie mediocru, lipsit de bun simţ dar să îţi dea speranţa că prostia învinge şi prin dispreţ reuşeşti să răzbaţi. Tot ce trebuie să faci este să asculţi, treci prin filtrul tău tot şi alegi. Mori prost sau încerci să schimbi totul după ce eşti propriul tău model? Al treilea om eşti TU. Lipsit de ajutor, aruncat din colţ în colţ, sfâşiat de griji şi neajunsuri dar totuşi ai ceva. Ai ceva ce nimeni nu-ţi poate lua sau pune la îndoială. Ai inima tare şi un caracter ce-l modelezi după necesitatea ta nu după dorinţa celor din jur. Ai în faţă şi cele două căi pe care ţi le-am prezentat şi o alegi pe cea întunecoasă pentru că ştii să legi firele de electricitate, ştii să tunzi arbuştii, ştii să asfaltezi şi iubeşti animalele atât cât este nevoie.

Hai că am vorbit mult, zise bătrânul. Ce ai ales? Păi… pe al treilea pentru că ştiu că pot şi chiar dacă e greu lupta asta mă va face erou. Sunt propriu meu erou dacă pot spune asta. Bravo, ai ales cu cap dar hai să mai mergem.
Şi am plecat… bătrânul mi-a spus că are să-mi arate multe, va fi o zi luuuunga…

Ce este iubirea?


Iubirea ce-l mai aprig sentiment ce dainuie lumea din cele mai vechi timpuri ingenunchind regii si inaltind saracii. Acest sntiment arde in sufletul tau ca o para de foc ce ti-l arde si strapunge inima incit simt ca numai esti om real dar un inger ce-si cauta a doau aripa pentru a zbura. Frumos vine,frumos arde,frumos spulbera doar cu ochii impaienginiti nu simti cum te arunci intr-un haos de iluzii. Iluzii a caror realitate este nula .

Atunci ce insemni tu iubire??? Fericire, durere, speranta,?? Ce? Da, as putea spune ca e o fericire cind e alaturi persoana iubita, cind timpul numai e real dar se contopeste in noi si noi ne contopim in el. Ne contopim intr-o placere amara,nebuna,diavola ce te invaluie in bratele fericirii. Brate a caror caldura, mingiiere si saruturi te face sa inebunesti de fericire,te inalta in ceruri simtind pretul iubirii ca pasarea a carei libertate e scumpa. Placere ce te face cea mai fericita doar la o simpla gindire, cind simti cum ti se inmoaie picioarele. Placere cind razele soarelui iti mingie fata iar o apropiere totala a corpurilorc iti incremineste ratiunea lasind visurilor sa imbibiie atmosfera prin dulcele sarutari. Sarutari la care poti doar visa,visezi deoarece la asa sarutari nemaipomenite si incomparabile poti doar sa visezi, sa visezi si doar… Placere ce mereu se intercaleaza cu durerea ce este aparent dulce dar in realite amara. Amaraciune a carei dulceata doar indragostitii o pt simti.

Visuri, haos, durere iata urmarile iubirii ce-ti distruge sperantele si te readuce in realitatea cruda. Acestea sunt rezultatele unei adevarate iubiri, iubiri sincere,nevinovate. Iubind sincer vei intelege ce inseamna durere din iubire, ce inseamna sa fii fara suflet, sa nu stii cine iesti si unde iesti in rai sau in iad sau nu existi de fel?? Ce? Durere ce te mistuie de viu si te face sa inebunesti, te scoate din mintii fiindca cindva te-a ridicat in ceruri iar acum te arunca in hauri. Unde e iubirea in aceste momente cind lacrimile iti amarasc sufletul iar ochii bolnavi vad doar o simpla lumina in intuneric—speranta. Speranta ce arde ca un foc slab intr-un ger puternic ce putin incalzeste inima dar totusi….De ce durere,de ce nu fericire? Acest raspuns il putem gasi doar in noi, in interiorul nostru deoarece ce fel de dragoste fara durere, caci o adevarata iubire o pretuiesti doar trecind prin durere si flacari, pretuiesti cind simti ca pierzi, pretuiesti cind simti ca ea nu mai pote fi,pretuiesti caci iubesti.

Deci ceceste iubirea??ce?placere,un simplu sentiment? o iluzie?? ce?? Raspunsul e atit de simplu—iubirea este totul. Totul caci prsoana iubita devine intreaga lume ,devine viata ta caci doar prin ea si pentru ea traiesti. E cel mai important organ fara de care nu poti trai—inima. Iubind cu adevarat si trecind prin cele mai aspre dureri vei intelege ca iubirea este o sfintenie , o pata alba intr-o lume neagra plina de dusmanie,ura,tradare. Iubirea este sensul vietii, scopul pentru care tinzi din puteri. Toti vor iubire adevarata dar nu la toti le este dat sa o simti intradevar, unii doar se prefac altii o simt intradevar iar unii doar viseaza. Iubire,iubire! Ce faci tu din noi??ce? Ne indulcesti la inceput,ne amarasti pe urma si apoi o faci sfinta…

Articolul este parte dintr-un referat gasit pe internet. Nu imi apartine!