Artist în sărăcie


Poveşti din `91, când iarna îţi frângea inima
Căldura maternă, şi apoi inima de fier, trebuia să ştiu că n-o să reuşesc
Am copilărit unde soarele dansează în paşi de vals cu rouă
Acolo unde inima m-ar duce indiferent de soartă
Când pe la 5 ani rupeam zeci de perechi de tenişi visându-ne fotbaliştii din abţibilduri
Şi mai dădeam mingea pe la vecini şi uite cum ne rupeam şi spatele şi scânduri
Copilăria mea a fost paradisul!
Unde am cunoscut copii ce-au devenit repede bărbaţi
Şi unii fraţi au plecat prea repede, asta-i viaţa, ce să-i faci
Dar n-o să uit vreodată prima îngheţată mâncată
Prima fată sărutată, sau prima înjurătură pe ascuns dată
Dar toate trec, mă trec şi eu
Şi uite-mă bătrân dar vreau să mai zic de unde vin şi ce am vrut să devin
Divin nimic nu mai regăsesc
Când pe la 16 ani pentru prima dată era să mă prăbuşesc
N-a fost să fie, e soarta? Indiferent ce-a fost a vrut să mor mai târziu
Din 15 septembrie am tot tocat un liceu din care nimic n-am învăţat
Dar prea târziu am realizat că visele mele nu se leagă, practic am clacat
Am târâit două caiete vreo patru ani
În care aveam desenate flori şi mâzgăleam prostii de versuri
E toamna, totul a luat sfârşit…
La 18 ani era să mor a doua oară, dar nici atunci şi nici acum nu mă închin
Mai sus puteam să spun de partea întunecată
Morţii cu morţii, o lăsăm pe altă dată
22 de ani şi nu-mi mai găseam locul
Am petrecut o vară unde a început jocul
M-am întâlnit cu frate-miu care între timp a plecat
Odihneşte-te în pace, am trăit un basm fermecat
Şi a trebuit să revin unde inima nu vrea
Blocuri măreţe, străzi, gălăgie dimineaţa
Sunt complicat după cum spun mulţi
Dar mulţi nu ştiu că inima mea a mutat munţi
Pe la 23 era să mor a treia oară, vă mulţumesc, vă iubesc, n-o să vă uit vreodată
Triste amintiri din `91 în prezent
Dar sunt un dependent
De aceea nu dorm nopţile să prind soarele că-i singurul meu ascendent
Cu trăsături umane, mă mângâie, mă adoarme
Habar n-am ce va urma, şi nici nu-mi pasă
Ce a fost a fost, mă bucur că am trăit
Să fiu acolo unde orice vis mă duce
Artist în sărăcie, o dulce armonie.

17.04.2015
Marius Crăciun

Aberez si Epatez


M-am întins uşor pe nori,
Şi-ţi scriu ca să nu mai poţi nici tu să dormi
Că prietenii se schimbaş şi părăsesc batalionul
Şi trag alarme şi dupa-mi duc dorul
Liniştea divină e de vină.
Dar Dumnezeu e bun cu mine şi-mi vrea binele
Şi de-aia e rău cu ei şi le suge sângele
Şi nu gândesc de două ori cuvintele să iasă rimele
Dar tu eşti un ţăran bătrân,
Ai supt puterea din familie şi-ţi spune Iuda
Rânjeşti stăpân pe tine să te catalogăm păgân
Dar este doar iluzia, şi Moromete a tăiat salcâm!
Prea multe fapte aruncate pe nisip
Vin valuri şi nu-i timp de irosit
Şi lumea-i neagră şi eu calc timid
Mă afund în mine că n-am găsit un alt sfârşit!

Dar nu mai pot fi ironic,
Când dintr-un prost acum e deştept şi bubonic
Plângeai că la Maternitate să treci la Mate…
Liceul vrea prestanta şi nu te lasă să tragi pe coate
Da, ai dreptate, e despre sclavi
Despre muritori cu şapte vieţi
Ce înţeleg târziu că-s prosti cu diploma şi ai să regreţi
Când toate se închid realizezi că n-ai şapte vieţi
Plictisit de-un zgomot de tramvai şi vai, şi văi…
Lipsit de-un zmeu, trăsura cu şase cai
Oamenii sunt rozătoarele infecte ale societăţii cochete.
Spera la rai, n-ai, dai, la o adică entităţi perfecte.
E prea târziu ca să nu plouă azi
Şi-n toate regăsesc câte-un necaz
Pervaz plin de muscate etalate
Buze rujate şi acum sfârşitul e departe.

Mi-a spus că aberez şi epatez.
Pierd firul narativ şi e nativ
Să mă pierd în ochii ei şi realizez,
Ca în 48 de versuri de ea mă-ndrăgostesc
Lipit prin inima de corpul meu
Vreau să o văd în noapte pictând portretul meu
Să realizez că inima mea poate combate
Un apus de vară în palme pe la spate
Migrez cu stol de sentimente
Migrez spre cai lipsite de regrete
Sunt doi oameni şterşi, lipsiţi de argumente
C-alunecă în drum pe căile inerente
Inima ei poate să-l ţină la pământ
Mintea lui poate să fugă mâncând pământ
Sublim, cumplit de intim, nu-i citat Biblic,
Am rămas o seară să găsesc un alt sfârşit mistic.

Poveste unei fete


Povestea unei fete poate avea multe regrete
Poate fi plină de iubire sau fără sentimente
Ce-i mai dur e că amintirile rămân
Apasă pe umerii ei şi nu-i arata în faţă un drum

15.09.`91 prima ei zi de liceu
Nu ştie pe nimeni şi e cam greu
De atunci pe holuri l-a zărit
El avea mai târziu să-i facă sufletul fript

Nu-şi vorbeau, nu se cunoşteau
El o simţea a lui, ea cu colegii îl bârfeau
Treceau zile, treceau luni
Ochii lui până la ea făceau mii de drumuri

Din senin a venit vara lui `92
Deci primul an s-a terminat
Cum a început ei tot nu erau amândoi
Avea să aştepte trei luni sufletul îi era amar

El o visă, ea nu-l vedea
El o simţea, ea nu-l ştia
El o desena în suflet
Ea uneori avea viziuni cu el în cuget

Toamna lui `92 greu a venit
La liceu el ochii în aruncă spre infinit
Fata nu era în prima zi
Sufletul lui începuse a se înnegri

Două săptămâni el n-a văzut-o
N-a ştiut că în spital era
Pe trecere o maşină a lovit-o
Mergea agale, piciorul ei zdrobit era

Când a văzut-o ar fi plâns
Ştia că dacă o face nu o ajuta
Aşa că subtil el ia surâs
Erau pe drumul bun, iubirea înfiripă

Şi-a luat inima-n dinţi şi ia vorbit
De îl întrebi nu ştie ce au vorbit
Ştie acum că faţa îi dulce-n exprimare
Rămâne să se plimbe într-o zi cu soare

Trec repede doi ani şi mai au unul de liceu
Şi-au vorbit şi s-au plimbat mereu
Toţi îi ştiau de nedespărţit
Fata, băiatul formau un cuplu unit

În ultimul an totul a mers perfect
Sentimentele lor luaseră forma în direct
Nu se ascundeau şi îşi zâmbeau
Gânduri reci îi treceau, după liceu ce făceau?

E `95 în prag de iarnă
Un unchi îl angajaze dar din primăvară
Fata căzuse pe gânduri ca-n prima zi de şcoală
Băiatul se gândea să-i ofere o primăvară ca-n filmele de odinioară

Primăvara veni repede
Ghiocei sclipeau în ochii ei
Băiatul o simţea alături pentru o viaţă
Într-o dimineaţă, inel un buchet şi-o cere de nevastă

N-a ezitat o clipă şi a acceptat
Rămâne acum familia de întemeiat
Ea se scaldă în ochii lui
Pentru el era vremea copilului

E `98 undeva pe 1 noiembrie
Fata ţinea în braţe un bebe
Erau părinţi şi aveau de construit o viaţă
Nu ştiu de ce dar simt ceva în ceaţă

Soţul muncea din greu
Începuse să se certe mai mereu
Erau plini de datorii
Stăteau cu ochii în ziar să caute chirii

Certuri, bătăi nu mă era că la liceu
Fata pentru copil accepta tot ce era greu
Credea că nu poate să crească fără ea
În miezul nopţii ei dormeau, ea în baie plângea

Tot aşa vreo zece ani
Suntem prin `08 tot săraci şi fără bani
Mai nou băiatul vinde din casă
Găsise o fufă şi o iubea ca pe nevasta

Ea cam ştia ce se întâmplă
În faţa copilului nu voia să fie tristă
Era mai mereu la un pas de a claca
Într-o dimineaţă, un bilet, el plecase la aceas fustiţă

Era singură cu un copil
Datorii cu miile, pielea pe ea de crocodil
Nu mai mânca să aibă la copil ce dă
De bărbat nimic nu mai ştia

`11 şi ea a reuşit să se angajeze
Nu mai trăiau din greu, viaţa începuse să se aranjeze
Copilul îi crescuse şi se mândrea
Nu ştia că un demon la piept ţinea

Prostia din capul copilului avea să coste
Mama aflase că se droga şi asta avea să-i dăuneze
Nu-i mai dădea bani de buzunar
În sevraj dăduse în cap unui golan

Se certau des şi îi reproşa
Că ar fi bine a înceta a se droga
E o viaţă în faţă şi el o ignoră
Mama nu mai putea, în genunchi plângea

Vreo două săptămâni de certuri
Mama nu ştia ce să mai facă
Fiul din prostie înfige cuţitul şi vede neguri
Mama îi cade fără suflare n-are ce să facă

Agitat cu mama întinsă moartă-n pat
Nu ştie ce să facă şi e panicat
Deschide geamul şi vede o parcare
Zboară şi uite aşa o familie dispare