Flori


 

Mă lupt cu timpul.
Să nasc frânturi din suflet singur
Şi poate timpul nu e ucigaş
Când ticăie şi sperie visul ce-l laş

Când zilele-s amare, soare, ploaie…
Când nopţile aduc lumina.
Ţi-e frică de focul ce aprinde o scânteie,
Acum te pierzi prin inima când îţi suspină.

Printre morminte viaţa se pierde cu timpul
Şi florile îngroapă timpul singur
Cu ochii-n lacrimi, cu suflet ucigaş,
Ţii fruntea sus prin picuri mari precum un laş

Te minţi murdar, şi-n orizont nu-i ploaie,
Lumea se pierde într-o peşteră plină de lumină.
Eşti plin de ură şi ţi-ai dori scânteie…
Să acoperi mormântul pe care florile suspină.

Marius Crăciun
25.04.2018

Un bătrân mi-a spus…


Un bătrân mi-a spus că am crescut, că ar fi cazul să facem o plimbare. Zis şi făcut. Am început să mergem… nu prea vorbea doar schiţa ceva minor pe buze şi câteva semne aruncate prinţe haosul oraşului. Deci, nu ştiam încotro ne îndreptăm, doar că el ştia mai multe şi mă lăsam dus de val ca un pet pe Dunăre.

Mi-a arătat undeva o răscruce de drum şi mi-a spus că eu cu siguranţă o voi alege pe cea luminată chiar dacă stradă e plină de gropi şi din tufişuri vor ieşi maidanezi gata să mă pună pe grătar. Eu voi crede că lumina căzându-mi pe cap îmi va fi de folos ceea ce nu este exclus dar este greu. Uite că la răscruce era şi un drum negru, sumbru, o beznă de neînchipuit şi mi-a spus că nimeni nu va alege acel drum pentru că nu se vor simţi siguri şi în siguranţă cu toate că, contrabalansa cu prima cale, aici putem ridica rapid stacheta şi prin atenţie şi evoluţie luminăm calea. Mi-a pus o întrebare. CUM să fac asta? Şi mi-a spus… Simplu, firele de electricitate sunt, strada este, natura este, toate sunt doar că tu trebuie să le pui în ordine şi să faci click-ul final pentru a da viaţă. Hmmm! Frumos spus, simplu şi totuşi nu m-am gândit la asta. Plecăm…

După pasi bine înfipţi în pământ ne oprim. Eu mă ţineam după el ca un căţel după os. Mi-a spus: Vezi, sunt trei oameni. Unul îţi va da soare şi lună şi stele, este mai presus de orice şi ştie, are şi poate orice… tu îl vei asculta şi vei trage o concluzie. Fie accepţi ofertă şi sfârşeşti lamentabil prin a fi un visător de mâna a doua fie continui să cunoşti oameni. TU alegi! Al doilea s-ar putea să fie mediocru, lipsit de bun simţ dar să îţi dea speranţa că prostia învinge şi prin dispreţ reuşeşti să răzbaţi. Tot ce trebuie să faci este să asculţi, treci prin filtrul tău tot şi alegi. Mori prost sau încerci să schimbi totul după ce eşti propriul tău model? Al treilea om eşti TU. Lipsit de ajutor, aruncat din colţ în colţ, sfâşiat de griji şi neajunsuri dar totuşi ai ceva. Ai ceva ce nimeni nu-ţi poate lua sau pune la îndoială. Ai inima tare şi un caracter ce-l modelezi după necesitatea ta nu după dorinţa celor din jur. Ai în faţă şi cele două căi pe care ţi le-am prezentat şi o alegi pe cea întunecoasă pentru că ştii să legi firele de electricitate, ştii să tunzi arbuştii, ştii să asfaltezi şi iubeşti animalele atât cât este nevoie.

Hai că am vorbit mult, zise bătrânul. Ce ai ales? Păi… pe al treilea pentru că ştiu că pot şi chiar dacă e greu lupta asta mă va face erou. Sunt propriu meu erou dacă pot spune asta. Bravo, ai ales cu cap dar hai să mai mergem.
Şi am plecat… bătrânul mi-a spus că are să-mi arate multe, va fi o zi luuuunga…

Felinarul


E din epoca trecută
A văzut şi ierni şi veri şi-o toamna mohorâtă
Lângă el acum ceva timp mijeam pentru ascunselea
Şi mulţi se sprijineau când îi lua boala şi tusea
A văzut atâtea şi-a tăcut
A simţit pe lângă el şi Crivatul cum urlă mut
Când pentru câini era un teritoriu
Vecinul neatent îşi lovea maşina. Înjura notoriu
De la balcon în miez de noapte
O domnişoară stingea ultima ţigară, poate
La etajul I era unul „Nebunu”…
Mai mereu lovea nevasta, o făcea pe duru`
A stat liniştit şi nemişcat
Era ca un soldat de strajă la palat
O zi întreagă era posomorât şi tăcut
Felinarul noaptea strălucea, era iubit, ştia mai mult

Un felinar tăcut în colţ de stradă
Golanii l-ar fi spart să nu se vadă
El tot ştia dar nu vorbea
Era prieten, duşman, erou şi veteran

Aşa treceau sute pe lângă el
Din colţul străzii privea cartierul lovit de fier
Paşi repezi se auzeau, felinarul în liniştea nopţii medita
Pe scara de lângă un viol s-a petrecut
A doua zi banda poliţiei trecea de după el şi n-ar fi vrut
Să simtă durerea ce nici fată poate n-ar fi vrut
Treceau zilele ca secundele, anii săptămâni
Cinci băieţi la lumina lui erau stejari
Dimineaţa, sânge, seringi şi vreo doi bani
El tot vedea dar nu spunea
Nu voia să ştie că existat
Ar fi plecat să nu vadă masacrul ce s-a creat
Era legat…
Familia lui era cartierul, vecinul şi ţigară
Uneori era frustrat şi încruntat
Secretele luau sfârşit când soarele aducea ziua la răsărit!

Un felinar tăcut în colţ de stradă
Golanii l-ar fi spart să nu se vadă
El tot ştia dar nu vorbea
Era prieten, duşman, erou şi veteran

felinar

Si ce culegem?



Trag dupa mine saci mari
Nu-mi spune Mos Craciun ca-n ei sunt doar probleme,suferinta si amaraciune,
Nu-mi spune ca o sa treaca nu ma cunosti prea bine,doar eu ma cunosc bine
Cu bune sau rele trec ani.

Sun om simplu…
Dispus sa evoluez sa ajung la randu-mi un model,
Ma crezi prost crescut…am o integritate morala demna de-un model,
Si cand vizitez orasul vad cum “golanul” a rup gardu`.

Nascut in secolul trecut am vazut cum toate sunt acum la timpul trecut,
Fac parte din generatia cu schimbarea,
PCR-ul a apus nu mai accepta indoctrinarea.
Lumina lunii cade lin in luciul lacului inticsit de suferinta si venin…din liniste se-aude un urlet de temut!