CASTEL


Cu peniţa cenuşie scriu din camera morţii
Când apune soarele îţi vezi timid sorţii
Am un CASTEL cu camere reci
Şi liniştea pădurii hrăneşte sufletul, trupul şi celelalte zeci
Am totul negru, din inima pulsează viitorul
Şi văile-s abrupte, nopţi mute şi cum mă duc să lupt
Tristeţea mă apăsa, deseori mă cheamă
Să lupt, să sper, să mor,
Dar cu toate aripile frânte am învăţat să zbor
Prin parfumul de micşunele, liliac, tei şi ierburi grele
Se aud cum din a mea sabie ies gemete grele, iubirea morţii cere
E totul rece, pustiu dar cald pe dinăuntru
E totul cum am lăsat, războiul schimbă oameni când inima îngheaţă
A fost o luptă lungă, grea şi vremea mi-e potrivnică
Acum în drumul spre CASTEL văd albastrul infinit şi cum dispare frică
Cu rănile pe faţă, inimă deschisă
Suspin adânc o moarte caldă în trupul răstignit
Am lacrimi roşii pe obraz şi inima mi-e udă
Trecut prin faţă, viitor în ceaţă, în braţe mă agăţa,
Dar leacul vraciului din sat mă mângâie, TU mamă,
Şi vânt turbat pe trup să-mi usuce rana
Când n-o să fiu să ştiu că soarele încălzeşte lună
E apusul trist al unei vieţi timide ce a clădit iubirea
Abstractul trist de necuprins al falnicilor munţi
E urletul prin văi al unui prunc ce inima i-o smulgi
CASTELUL meu e plin de gri, iarbă, o lună ce-mi luminează pivniţă
Şi lupii lângă geam dansează iubirea lor credinţă

Marius Crăciun
10.06.2015

Lacăte


Din timpuri trecute,
Când făceam nevrute, gândeam puţin, erau şi zâmbete
Râdeam mai mult decât poate că trebuia
Şi ţineam iubirea în palme chiar dacă nu era ea
ŞI am pus lacăte la porţi
Am întrebat timid cum să te porţi
Şi lacătele de la porţi s-au dovedit cam inutile
Că hoti-mi intrau în suflet şi-mi spulberau din vise
Dar lasă că urc la 2000m altitudine
Şi chiar dacă n-am prestanţă, te privesc cu atitudine
Am strâns o ceată de huni ce nu se-nchina la sfinţi
Şi-s pregătit să duc lupta pentru mine
Pe culmi albe, zile senine, parfum de frezie fină
Nu-mi pasă de rezultatul scontat
Aici omul e răspunzător de tot ce a provocat

Şi-s drumuri multe cu puţine lumini
Şi-s dese cazurile în care întâlneşti mumii
Baţi pasul pe loc să omori orice speranţă
Nu-ţi pasă, totul se-nvârte într-o puternică transă
Dar oamenii se-nchid în pivniţe de gheaţă
Şi de-i întrebi ce fac; îţi taie pofta de viaţă
Şi rupem strânse legături.
Cum tot omul omoară întinsele păduri
Şi zic mereu, de mâine tac,
De mâine capul plecat şi sabia-n copac
Dar nu mă lasă inima să mor
Şi fac din rău sub un picior covor
Mă reîntorc că o istorie timidă
Privesc în ochi imaginea perfidă
Cunosc un sentiment ce macină
Acum e timpul să privesc un câmp de maci, mă!

Negru înfumurat de-o societate,
Ce mă îndeamnă la păcate
Să bat pământul ăsta plin de viaţă
Pentru profitul lor dintr-o amărâtă de creanţa
Cu toate astea grele sunt diferit
Vin de une vin, mileniul trecut
Şi oameni reci, gândiri cretine şi-un ger cumplit
Când tot mă seacă aş dori să fiu un mut
Să las uitării tot cerul albăstrui?
S neg că pot crea un viitor curat?
Dar toate mor când aud zgomote de pescăruşi
Şi-mi dau seama că un pix şi-o foaie e tot ce-am realizat
Nu las pe nimeni să-mi străpungă gândul
Cum am lăsat sistemele să ne străpungă trupul
Nu poţi fi diferit într-o lume comună
Dar este diferit să strângi o mână caldă la o lună!
Snapshot_2014-03-22_100301

Un bătrân mi-a spus…


Un bătrân mi-a spus că am crescut, că ar fi cazul să facem o plimbare. Zis şi făcut. Am început să mergem… nu prea vorbea doar schiţa ceva minor pe buze şi câteva semne aruncate prinţe haosul oraşului. Deci, nu ştiam încotro ne îndreptăm, doar că el ştia mai multe şi mă lăsam dus de val ca un pet pe Dunăre.

Mi-a arătat undeva o răscruce de drum şi mi-a spus că eu cu siguranţă o voi alege pe cea luminată chiar dacă stradă e plină de gropi şi din tufişuri vor ieşi maidanezi gata să mă pună pe grătar. Eu voi crede că lumina căzându-mi pe cap îmi va fi de folos ceea ce nu este exclus dar este greu. Uite că la răscruce era şi un drum negru, sumbru, o beznă de neînchipuit şi mi-a spus că nimeni nu va alege acel drum pentru că nu se vor simţi siguri şi în siguranţă cu toate că, contrabalansa cu prima cale, aici putem ridica rapid stacheta şi prin atenţie şi evoluţie luminăm calea. Mi-a pus o întrebare. CUM să fac asta? Şi mi-a spus… Simplu, firele de electricitate sunt, strada este, natura este, toate sunt doar că tu trebuie să le pui în ordine şi să faci click-ul final pentru a da viaţă. Hmmm! Frumos spus, simplu şi totuşi nu m-am gândit la asta. Plecăm…

După pasi bine înfipţi în pământ ne oprim. Eu mă ţineam după el ca un căţel după os. Mi-a spus: Vezi, sunt trei oameni. Unul îţi va da soare şi lună şi stele, este mai presus de orice şi ştie, are şi poate orice… tu îl vei asculta şi vei trage o concluzie. Fie accepţi ofertă şi sfârşeşti lamentabil prin a fi un visător de mâna a doua fie continui să cunoşti oameni. TU alegi! Al doilea s-ar putea să fie mediocru, lipsit de bun simţ dar să îţi dea speranţa că prostia învinge şi prin dispreţ reuşeşti să răzbaţi. Tot ce trebuie să faci este să asculţi, treci prin filtrul tău tot şi alegi. Mori prost sau încerci să schimbi totul după ce eşti propriul tău model? Al treilea om eşti TU. Lipsit de ajutor, aruncat din colţ în colţ, sfâşiat de griji şi neajunsuri dar totuşi ai ceva. Ai ceva ce nimeni nu-ţi poate lua sau pune la îndoială. Ai inima tare şi un caracter ce-l modelezi după necesitatea ta nu după dorinţa celor din jur. Ai în faţă şi cele două căi pe care ţi le-am prezentat şi o alegi pe cea întunecoasă pentru că ştii să legi firele de electricitate, ştii să tunzi arbuştii, ştii să asfaltezi şi iubeşti animalele atât cât este nevoie.

Hai că am vorbit mult, zise bătrânul. Ce ai ales? Păi… pe al treilea pentru că ştiu că pot şi chiar dacă e greu lupta asta mă va face erou. Sunt propriu meu erou dacă pot spune asta. Bravo, ai ales cu cap dar hai să mai mergem.
Şi am plecat… bătrânul mi-a spus că are să-mi arate multe, va fi o zi luuuunga…

Schimbări


Trebuie să fii puternic
Să lupţi să nu te catalogheze un netrebnic
Şi dacă ai părere diferită
Luptă, opinia ta e pe cale să fie omorâtă

Suntem puţini ce ne vedem că oameni
Mulţi bat câmpii şi ne văd balauri
Ce nu înţelegem noi e aşa simplu
Când eşti prost te acoperă doar timpul

Lupta noastră este în zadar
Ca la jocuri pierzi familii cu un zar
Casele sufletelor noastre plâng acum
Vreau să fiu diferit să n-am aceleaşi coarne de balaur

Dar sunt mai multe întrebări
Când ai dreptate toţi ciripesc ca nişte ciori
Văd în faţă doar teren minat
Tu rămâi puternic şi prin fapte binecuvântat

Că, cică am greşit şi eu
Greşesc mereu că-s om şi este greu
Sper singur în Crivatul iernii
Să reuşesc în viaţă, aştept valul primăverii

Croit din lana oii ce-a mâncat-o lupul
Privesc prin lume cu ochii mari de vultur
Înţeleg perfect că nu trebuie şi eu să greşesc
Să schimbi lumea începând cu cei ce o construiesc