Flori


 

Mă lupt cu timpul.
Să nasc frânturi din suflet singur
Şi poate timpul nu e ucigaş
Când ticăie şi sperie visul ce-l laş

Când zilele-s amare, soare, ploaie…
Când nopţile aduc lumina.
Ţi-e frică de focul ce aprinde o scânteie,
Acum te pierzi prin inima când îţi suspină.

Printre morminte viaţa se pierde cu timpul
Şi florile îngroapă timpul singur
Cu ochii-n lacrimi, cu suflet ucigaş,
Ţii fruntea sus prin picuri mari precum un laş

Te minţi murdar, şi-n orizont nu-i ploaie,
Lumea se pierde într-o peşteră plină de lumină.
Eşti plin de ură şi ţi-ai dori scânteie…
Să acoperi mormântul pe care florile suspină.

Marius Crăciun
25.04.2018