Stări


Duminică, ora 11:30, mă gândesc cu groază că intru la muncă în tura de noapte. Nu va urma o săptămână prea happy pentru mine, voi fi mega obosit, mega lipsit de orice poate să-mi energizeze trupul.

Ieri am avut toate stările posibile. Am trecut de la extaz la agonie, de la amintire la prezent, de la privit spre cer şi punându-mi o dorinţă la noapte albă pe malul Dunării. Uneori viaţa e frumoasă, alte ori Bacovia şi Franz Kafka presoară cuvintele lor în atmosferă şi ele nu fac altceva decât să îngreuneze mintea şi imaginaţia omului venit în această lume gol şi îmbrăcat pe parcursul vieţii cu ce doreşte şi cum doreşte. Mă refer stric la ce vrea să cunoască şi în ce mod o face, la ce iubeşte şi la cât de multă crede că lucrurile se pot întoarce cum inima o vrea. Totuşi trebuie să recunoaştem că Bacovia rămâne un poet excepţional, un poet ce mă inspiră. Asta ca o paranteză.

M-am abătut puţin de la subiect. Cum spuneam va veni o săptămână aproape horror, mega obositoare cu mega sictir pe fata mea. Neinteresante aceste aspecte… Totuşi rămân fascinat de cum inima începe să trăiască doar de la o simplă întâmplare. Mare e puterea cordului, mare e legătura dintre ce doreşte, ce oferă creierului şi ce văd ochii. Se duce o luptă pe un singur front, din aceeaşi tabără dar cu soldaţi inamici.

Nu m-am maturizat încă şi nu cred că o voi face prea curând. Încă mă simt de 15 ani, vreau să mă îndrăgostesc că la 18 şi să iubesc ca la 19. Prea puerile aceste gânduri însă în trupul bătrân se plimba încă un copil.

11695875_10204540061403486_6464998250504294009_n

Unde sunt cand tac?


In primul si in primul rand tin sa va salut, pe voi, pe cei care imi mai vizitati partea din mine numita si blog. Stiu ca n-am mai postat nimic de ceva timp (sa fie vreo 30 de zile de la ultima aparitie pe aici), si vad ca pana si modul tastare a textelor s-a modificat… In fine!

Sa va povestesc ce-am facut in ultima perioada? Pai, na, cam nimic. M-am angajat, muncesc, trag pentru bani, trag pentru un vis, trag pentru visele care-mi lumnineaza noptile si cand zic noptile credeti-ma ca stiu ce zic. Ora 04:25 este ora mea matinala de ceva timp incoace. Ha, ha!!! Si cainii maidanezi dorm, ce sa mai zic de „baietii de cartier” 🙂

Pe langa munca, vis, si ce-o mai fi, indiferent de ordine, mi-am achizitionat si un DSLR pentru pasiunea mea mai veche, fotografia. Sunt indragostit de fotografie dinainte sa fie la moda si toti pustanii sa aiba aparate atarnate in gat. Nu prea am avut timp sa-l testez extrem, insa pot lasa un link sa vedeti ce-am facut pana acum.
In ultimele zile au inceput sa moara frunzele, se asterne covorul toamnei, zilele sunt mangaiate de noapte din ce in ce mai mult iar soarele strabate cerul repede. Cred ca are vreo intalnire sau nu ne mai iubeste. Il gasesc din ce in ce mai rece, eu tac si el zambeste printre nori. Norii ii sunt cumva verisori? Nu-mi pasa, eu tac si el vine in dreapta mea sa-mi incalzeasca inima, sa-mi lumineze sufletul si la o adica sa-mi aduca noaptea plina de inspiratie. Ca tot a venit vorba de inspiratie as scrie o poezie, scriu zilnic zeci de versuri in cap dar n-am timp sa le pun si in rama, adica pe foaie. Sunt un poet lipsit de timp pentru creatie. POET? NUUU, este prea mult, sunt un agramat si un lipsit de inspiratie si creatie doar ca-mi umplu golurile din mine si eu sunt o sita.

Gata, ma las pe spate, tac si poate scriu ceva… poate! Va salut!!!