De cand n-am mai visat?


De cand n-am mai visat a trecut ceva timp, insa de cand n-am mai vorbit cu mine a trecut si mai mult. Plin de dezamagiri, plin de intrebari… eliberez energie cenusie fara pic de utilitate. Trec zilele, trec noptile, trec si eu prin ele, dar nu raman cu ceva. Aminitirile sunt comoara vietii. Lumea se duce dracului si ajungem batrani si nu mai putem visa, si atunci vom fi plini de insomnii si ne-am pune intr-o naveta ce da timpul inapoi ca sa facem ce n-am facut. Nu se poate!

Visam ca visez misterele lumii si ca desfac magia prostimii si culeg fructele succesului, dar tara nu ma vrea, dar ma vrea concentrat intr-un razboi al cretinilor ce conduc imperii moderne, razboie pline de sange, pline de lacrimi, pline de inimi frante si pentru ce? Sub rafale niciodata nu mai poti visa. Bastinasii de la conducerea tarii ne subjuga visele si ne imbiba buretele din cap cu substante, informatii si cacaturi ce ne duc pe drumul descendent. Ar fi placut sa distrugem acest vacarm numit unitate nationala si sa visam libertatea cuvantului, libertatea omului `14.

Dar zi-mi…


Hai salut!
Zilele trec repede, nopţile apasă tăcut de dureros pe noi şi uite-mă cum reuşesc din ce in ce mai rar să trec şi prin „casa” mea. O casă la care muncesc cu drag de aproximativ 2 ani (în curând sărbătorim). Am tot cotrobăit prin camerele creierului meu un subiect plăcut pentru blog şi n-am găsit nimic sau poate n-am vrut. M-am lăsat pe-o ureche cum spuneau profesorii mei în şcoală, neştiind că omul nu poate avea atâta echilibru încât să stea într-o ureche (chiar şi metaforic vorbind), însă nu-i problema că toţi greşim. Condiţiile umane mă fac să privesc cu o oarecare reţinere prin oameni ce spun, prin ce sunt, prin ce vor să pară. E complicat. Am trecut de curând printr-un impas şi am văzut cum din balta peştele a ieşit şi a început să meargă biped, şi am văzut cum vulturii au început să se camufleze şi să se hrănească precum caracatiţele. N-aţi înţeles nimic, nu? Ştiam… doar că am făcut o mică transpunere între tipurile de oameni, caractere, şi aşa zisa lor faţă. Oameni la care te aşteptaţi cel mai mult, oameni pe care nu-i ştiai au existat şi primii au dispărut că flota ţării… hmm, paradox.

Dar zi-mi cine stă nepăsător? Cine uita şi iartă, cine străbate deşertul îmbrăcat ca pentru o escaladare a Alpilor, cine tace şi zâmbeşte cine gândeşte şi nu spune, cine e artificial şi moare precum un trandafir, cine râde când e copil şi peste ani nici nu mai poate să-şi reamintească… cine? Nimeni sau cel puţin eu pun totul în lăzi, le sigilez, le păstrez în beciul inimii şi ferească să le deschid. Tot ce depozitez ia calităţile vinului. Cu cât sunt ţinute un timp îndelungat cu atât mai dureroase, dar viaţa e frumoasă dacă o priveşti prin ochii tăi şi nu prin desenele altora, nu laşi să ţi se pună în faţă o peliculă în care traversezi uşor de la o stare la alta şi ajunge unde drumul se bifurcă şi ai clacat.
Meditez să evadez din strâmtoarea umanului ce striveşte de la oase la suflet într-o clipă. Libertatea interioară e mai puternică decât cea de la conducerea statului, însă cine poate să-mi zică ce pas urmează şi cât de tare e pământul când cu toţii uitam pasul din urmă…

Fie foamea cât de mare, la TV e relaxare.


Titlul poate fi luat drept tema pentru acasă. Nu ştiu şi nu înţeleg de ce oamenii se închid în lucruri fără structura şi fără temelie, doar pentru simplul fapt că acea activitate „te relaxează”. Mai corect ar fi să spunem că te prosteşte. Nu văd rostul televiziunilor, care cei drept apar cu zecile peste noapte, doar de dragul dezinformării şi a implantării subculturii în mintea şi aşa golaşă ca un pui a românilor.

Deci nu mai pot cu Bianca şi cu iubirea, dragostea, amorul, amanţi… Bun. Cu toţii ştim că e marketing şi contractul pe care ea îl are cu televiziunile este semnat pe o perioadă mai mare de timp. Până nu ia sfârşit perioada ea nu dispare din ochii umezi ai romanilor ce o îngrijesc chiar dacă sunt departe. Dacă mi-aţi citit blog-ul aţi găsit un articol cu PERLE DE LA BACALAUREAT, în care fetele îşi doreau să ajungă precum Bianca, Crudu şi care mai sunt. Astea sunt modelele societăţi în care trăim. O societate bazată pe stoarcerea săracilor de puţinele resurse şi punerea lor în conturile bancare ale televiziunilor şi aşa multe şi proaste. Aceasta Bianca nu este decât o transformare şi un experiment al medicilor, dacă, căutam puţin în istoricul ei o găsim pe la Din Dragoste, unde arătă absolut hidos (nu că acum o fi vreo prinţesă). De ce oamenii aduc îngăduinţa acestor personaje care în mod corect ar trebui excluse în secunda doi în care se prezintă la televiziuni pentru a se face remarcate? De ce? Răspund tot eu şi o fac prost că de fiecare dată. Romanii şi aşa loviţi de soarta ce cu propriile mâini şi-o fac, accepta aceste (mă abţin foarte tare să nu le spun pe numele adevărat) fete pentru că nu găsesc nimic mai bun de bârfit dimineaţa la cafea. Oamenii sunt extrem de slabi şi extrem de dezinteresaţi de adevăratele probleme. Cu toate că nu toţi suntem experţi ar trebui să încercăm să dezbatem orice problemă indiferent de domeniu atât timp cât ne priveşte în mod direct.
Simplu şi eficient pentru roman este pet-ul de 2,5l de bere, seminţele, laturile de la TV şi viaţa precum un cadavru cu o fărâmă de viaţă. NU! Nu asta este o viaţă şi un trăim prin care dorim aspiraţii şi intenţii care să aducă experienţă, profit, bunăstare s.a.m. d Oamenii în marea lor majoritate accepta aceste lucruri pentru că în cercul în care se învârt asta se priveşte, muzica de duzină se ascultă, ideile şi dialogurile sunt omorâte încă din faşă de 100 de rachiu, şi nimic nu se conturează pe linia verde care să-ţi dea măcar senzaţia că eviţi manipularea colectivă.
stop

Pe lângă gunoaiele de emisiuni cu vedete „rănite” pe care romanii le urmăresc cu mare spor şi drag, mai sunt şi aşa zisele emisiuni care pun în scena scenarii de pe meleaguri americane cu diferite cazuri sociale, emoţionale şi ce prostii le mai trec prin cap. Geta în înşeală pe Vasile cu nasul lor de cununie. Vasile se duce la Neculai cameramanul şi îi roagă să o urmărească pe Geta, pentru că el simte că îl înşeală dar este prea prost să depisteze singur situaţia şi cauza, aşa că Neculai are de muncă şi hrăneşte ochii subnutriţi ai romanilor cu un scenariu low cost, personaje plătite mediocru şi o acţiune din 1209. Ha ha! Merită aşa zişii „telespectatori” aceste lături, merită tot ce este mai prost şi mai rău pentru că plasma luată în rate printr-o rudă ce putea dovedi că are loc de muncă, nu se distruge singură decât doar dacă privitorul înfocat şi dependent de laturile ce se plimba printre pixelii televizorului nu face altceva cu inovaţia tehnologică şi o foloseşte doar pentru uz cretin.

Eu nu prea servesc TV. Internetul este cu mult peste asta dacă ştii să-l foloseşti. Aici găseşti tot ce ai nevoie în mod rapid, sortat pe cerinţele tale, strict legat pe temă şi cerinţa ta. Uneori, recunosc, mai deschid şi eu televizor şi mă îngrozesc de la prima secundă. După ce ies din şoc mă întreb în prostia mea eternă. „Oare ce înţeleg, cum cresc, ce vor asimila şi cum vor evolua copiii ce cresc în familii ce servesc televiziune cu lături la orice oră”. Sunt ei oare acea generaţie ce nu va face nimic util decât să viseze la tari din vestul Europei, unde buzunarele locuitorilor încă n-au cod de siguranţă, tablourile de milioane de euro (arta pură) să fie prilej de foc în comună Uitată de Lume din judeţul Prosti fără Număr… Oare când începem să dezvoltăm în ţară. Tinerii talentaţi pleacă în ţările vest-europene unde găsesc un salariu ce acoperă toţi anii în care citeau în biblioteci, toţi anii în care învaţă şi nu doreau să ajungă slugi la patronii ce 5-10 ani au furat Spania, Italia, şi acum te angajează doar pentru că n-are de cine să-şi bată joc, plus că afacerea este gândită după creierul vizitatorului de ţări străine ce a alergat printre maşini mai mult decât a dormit.

Am sărit puţin peste subiectul pe care l-am abordat încă de la început şi am ajuns la altele. Întrebarea mea este următoarea; De ce? Orice ar fi înainte de acel „De ce” răspunsul niciodată nu se va ridica la adevăratele aşteptări. Întotdeauna şi NICIODATĂ, NICIODATĂ România nu va fi o ţară civilizată chiar dacă noi ne dăm mari cunoscători de „civilizaţie” şi întotdeauna suntem mari şi tari, tăiem spânzurăm şi ambalăm. O minunăţie de ţară se duce de râpă datorită minţilor prăfuite ce sunt uitate prin cluburi, printre pahare de alcool, pe la video chat, prin maşini de mii de euro ce niciodată nu vor vedea rezervorul plin de combustibil, prin magazinele de unde romanii cumpăra haine ce imită brand-uri de lux şi se comportă ca atare după, adevărate monumente istorice lăsate în voia tăietorilor de fier vechi, minciuni politice odată la 4 ani, uzine furate cu sacul… şi câte şi mai câte. Ştiu sigur că am uitat multe lucruri care după ce voi termina articolul îmi vor veni în minte şi mă voi enerva că nu le-am trecut, însă ce este esenţial cred că aţi înţeles. Suntem cum suntem pentru că nu vedem şi în părţi. Avem ochii larg închişi şi aţinti spre lucruri ce nu aduc cai adiacente ieşirii din prostia cotidiană. Gradul de subcultura fiind unul foarte mare vocea mulţimii ce o ţii într-o palmă niciodată nu va fi auzit şi acceptată de către consumatorii obsesivi de lături. AMIN!
Scuzaţi eventualele greşeli de orice natură!

Gol in zapada


Era pe inserate si paseam golas prin zapada. Degetele imi tremurau, corpul suspina dorinta unei haine…mainile cereau manusi. Mergeam spre nicaieri si nu voiam sa privesc inapoi, drumul lung, pietruit si imbibat de gheata accentua starea mea fizica si psihica. Nu-mi pasa, eu cutreieram spre nicaieri. Simteam totul atat de natural plin de-o vrajba naturala ce-mi transmitea fiori pe spate… Ahh! Dupa pasi marunti vad natura si de odata tresar in balcon, fotografiam!

Această prezentare necesită JavaScript.

Starea Omului vs Starea Vremii


Las în urma drumul acoperit de zăpadă şi dau căldura inimii. Las totul alb şi zbor spre infinitul verde în care vreau să plâng ca nu e zăpadă apoi să mă întorc în zăpadă şi să plâng ca nu văd verde. Natura ştie că pot îndura mult şi îmi dă peste faţă ace de gheaţă, mă pişcă şi-mi aminteşte că omul simte tot dar nu pune totul la suflet că ar avea sufletul de gheaţă.
Să priveşti este atât de uşor însă eu vrea să simt, să cutreier şi tot frigul să-l cern uşor prin haine. Îmi place iarna şi cu toate că toţi plâng acum, eu nasc idei pline de farmecul vremurilor apuse…

Ştiţi ce cred? Cred că vremea care ni se prezintă aşa fără inhibiţii este exact ca oamenii. Atât timp a fost aşa blândă, falsă şi plină de speranţe exact ca oamenii. Te lasă să crezi că totul e ok şi ei sunt acolo să te sprijine dar dintr-o dată în mai puţin de o secundă totul se întoarce şi atunci vezi faţa, faţa ascunsă a monştrilor bipezi plini de frigul sentimentelor reci şi al nepăsării umane…

Turma umana


Suntem multi dar tot multi n-au nicio treba cu viata. Nu inteleg cum vrem noi sa iesim din hazna cand mentalul majoritatii ne arunca acolo. Sincer NICIODATA Romania nu va fi o tara civilizata. De ce? Pentru ca parintii isi cresc copiii in modul lor de gandire, un mod primitiv strict legat de doua aspecte ale vietii. Unul nunta, doi loc de munca (nu conteaza ca-ti da 4 mil pe luna). Nu vedem mai departe de coada de la semafor unde injuram si cunoastem atatea mame, nu ne SCHIMBAM pe noi inainte de a schimba ANTURAJUL. Offff, cate mai sunt de zic insa mereu cand scriu ceva pe blog am impresia ca ma repet si degeaba zic.

Daca cinci oameni citesc acest mesaj vor zice cu siguranta ca-s nebun. De ce sa nu fie ceva ce place tuturor. O manea, o samanta, o bere, o „smecherie” de cartier… Nicidecum sa avem puterea sa zicem NU. Sincer incerc sa ies din turma… Oaia asta nu poate schimba lumea insa universul lui e BESTIAL DE FRUMOS. Din pacate sunt putini cu ochii mari deschisi si nu cu ochii in icoane si pupatul mainilor si lasarea fruntii spre fata sa te unga cu ulei. De ce sar din lac in put? Pentru ca orice lucrul are legatura cu altul si uite asa piramida prostiei. Oare daca taiem de pe lista un lucru incet incet cade piramida? Da` cu cine frate?!

Prostie credincioasa!


Pe un frig pătrunzător, credincioşii au luat în weekendul trecut drumul către Iaşi. Cu mic, cu mare, s-au îmbulzit pentru un loc cât mai în faţă la moaştele Sfintei Parascheva. Toate bune şi frumoase, numai că atunci când în această ecuaţie intră şi copii cu vârste cuprinse între câteva luni şi doi-trei anişori, datele problemei se schimbă.
Pe bagaje, printre şuţi şi cuţitari
De departe, cele mai aglomerate gări ale judeţului au fost cele din Tecuci. Drept urmare, Poliţia Transporturi a şi mărit numărul agenţilor ce au patrulat pe aici în această perioadă. Cu toate acestea, personajele dubioase nu s-au sfiit să îşi facă simţită prezenţa. Numai vineri seară au fost prinşi doi indivizi ce aveau asupra lor cuţite, ce au fost confiscate de oamenii legii. Chiar dacă gările nu sunt neapărat cele mai sigure locuri din lume, părinţii nu s-au sfiit să-şi pună odraslele să doarmă pe bagaje în aşteptarea trenului. „Persoanele prinse cu arme albe au fost audiate la secţie şi s-au ales cu dosare penale pentru port ilegal de armă albă”, ne-a declarat comisarul Ştefan Constandache, şeful Serviciului Regional de Poliţie Transporturi Galaţi.
Părinţii însă nu au fost impresionaţi de numărul mare de persoane dubioase şi de uniforme prezente prin gări. „Mergem la Sfânta, ca să ne ajute şi să ne apere de rele. Nu avem cum să păţim ceva rău. Copiii nu au cum să răcească, pentru că sunt îmbrăcaţi bine”, a spus Ion Pamfile, un bărbat ce aştepta, cuminte, trenul care avea să-l ducă la Iaşi, în gara Tecuci. În timp ce explica aceste lucruri, bărbatul stătea chiar lângă un micuţ de doi ani, ce dormea liniştiti pe bagaje, într-un curent de nedescris.
„Ce să facem, maică? Oameni răi sunt peste tot! Noi mergem la Sfânta cu inima deschisă, nu ne e teamă de nimic”, a mărturisit Alexandrina Ionescu, o bătrânică de vreo 80 de ani. În cazul particular al nopţii de vineri spre sâmbătă, credincioşii au fost obligaţi să aştepte până la două ore în plus faţă de ora normală de sosire a trenurilor în gara din Tecuci. Acest lucru s-a datorat unor hoţi, care au găsit de cuviinţă să fure mai multe cabluri electrice din apropierea Bucureştiului, astfel că garniturile ce veneau dinspre Capitală au ajuns foarte târziu la Tecuci.
Ce spun psihologii
Deşi ideea de pelerinaj în sine nu este neapărat nocivă, atunci când vine vorba de copii, lucrurile se schimbă puţin. „Trebuie văzut dacă aceşti părinţi nu cumva au depăşit limitele dintre normal şi patologic. Trecerea de la fanatism religios către o formă de schizofrenie este cea mai des întâlnită”, a explicat psihologul Eduard Bucureşteanu. Mai mult, conform specialiştilor, apelarea la astfel de soluţii pentru a scăpa de probleme poate fi definită ca un semn clar al disperării. „Apelarea la divinitate pentru a soluţiona anumite probleme ce ţin strict de anumite specializări se poate dovedi foarte periculoasă. Pe de altă parte, în funcţie de vârsta copiilor forţaţi să facă astfel de pelerinaje, aceştia pot suferi anumite traume emoţionale, ca să nu mai vorbim de pericolul fizic la care sunt supuşi”

viata libera.ro