Pe un peron


Orice om are fapte bune
Prin ce am trecut, anii m-au făcut băiat mare
Când plouă, soarele îl ţin în casă,
Să nu mă lase să mor, atinge-mă uşor,
Şi acele şoapte spuse prea timid
Câmpuri verzi, întinde-mă, cuprinde-mă…

Ultima dată când am fost aici,
Era întuneric, demonii trăgeau, mă-mpingeau,
Şi te căutam, ştergeam orice zâmbet trist
Cu toate că înţeleg şi mai bine n-ar fi fost
Apoi dintr-o lună am făcut mulaj,
Mă simt atât de liber de parcă n-am fost vreodată prin în ambuteiaj

Floarea, tu, şi puţin soare să nu mă laşi să mor
Dar zile-s puţine şi lupt să nu mor
Ca petalele au căptuşit inima mea
Parfumul de-al lor, parfum de-al tău, serotonină în mintea mea,
Eu n-o să plec, eu nu mă-nec
Şi tristeţea, tot ce-i rău am ascuns perfect

Ultima şansă am prins-o pe un peron gri şi trist
După atâtea staţii prin care am trecut înfrigurat
Trenul ăsta mă scoate din tunel şi-mi aud inima
Cum pulsează după luni tăcute, trupul se animă
Cu o ultimă sclipire desenez tabloul ce-l atârn pe-un perete
În zăpadă, ger, şi vânt am nevoie de suflete…

Marius Crăciun
30-03-2015

Te caut, te strig, te vad, nu te am…


Mi-e dor de tine! Mi-e dor de noi!
Relatia noastra se alimenteaza in fiecare dimineata din lumina ochilor. Simt mereu parfumul tau printre petalele trandafirilor ascunse prin cearceaf, vad mereu chipul tau imprimat pe pieptul meu. Realizez mai mereu ca visez dar pana ajung sa-mi para rau ca a fost doar un vis, mereu calatoresc descult prin taramul iubirii.

Te caut, te strig, te vad, nu te am… si cu toate astea sunt atat de implinit cand zambetul tau se tatueaza pe retina mea, dar asta foarte rar. Traiesc din amintiri, visez in amintiri, calatoresc prin amintiri, alerg prin mintea mea sa ajung prin mintea ta. Am vorbit cu un gand care zbura. Mi-a spus ca-i calator fara destinatie si atunci mi-a venit o idee.

– Daca tot nu ai o destinatie anume, nu doresti sa fii folositor?
-Hmm, poate, de ce nu!
-Ok! Uite adresa ei: Strada Ochilor Negri, Numarul Zilelor Frumoase, pe colt cu Sarutarile Pline De Patos…
-Sper sa ma descurc. Salut!

Si uite-l cum ca fulgerul a plecat catre ea. Si am asteptat, si am asteptat, si am asteptat… un raspuns, dar nimic n-a mai venit ca un bumerang sa-mi anunte sentimentele ei. Pana cand intr-o zi in fata usii simt parfum din cearceaful ce ascundea petale de trandafir. Parfumul ei mi-a spart usa, mi-a invadat sufletul. Eram o gelatina si nu puteam sa deschid usa. Cu efort nemasurat ajung la usa, deschid si o vad frumoasa cum niciun vis nu mi-o arata. Langa ea era gandul ce l-am trimis la ea. Era batut bine si ea mi-a spus ca niciodata sa nu-i mai trimit un gand drept biletel de dragoste ca ea nu uita adevaratele sentimente!

Si apoi am stat zile intregi sa povestim!

ERAM SINGUR


Stelele astea aruncau peste mine praf magic. Magia ţinea până dimineaţa şi atunci când voiam să continue zbura spre nicăieri dar îmi promitea că revine. Nu ştiam că stelele astea mint şi uneori sunt fete perfect pictate într-o nuanţă happy a umanităţii. Am crezut că pot zbura cu ele dar erau prea rapide şi uneori doar gândul şi puţin privirea le ţineau companie. În ochii mei mirajul lumii nedescoperite prindea contur şi acum, călare pe steaua asta îi dădeam târcoale unui tărâm visător.

Eram eu şi o lume paralelă. În tolba aveam şi vreo trei steluţe pe post de felinar. Păşeam uşor, timid, cu reţinere prin praful mov ce se ridică la fiecare atingere iar în lumina stelelor se pierdea difuz într-o mişcare lină. Căutam ceva, nu ştiu ce dar stelele începuseră să pâlpâie. Era o linişte groaznică şi nu puteam să le vorbesc.
După scurt timp una dintre ele a cedat şi orizontul nu se vedea la fel de bine. Mai aveam două felinare şi un tărâm nemărginit de explorat. Se lipise de mine un miros îmbietor şi nu-l puteam asocia cu ceva lumesc, era ceva între parfumul lăcrămioarelor şi cel al micşunelelor dar total diferit. Voiam să-l păstrez etern prin păr, pe piele şi pe haine… Paşii mei timizi n-au făcut decât şi a doua stea să moară… era tot mai negru şi tot mai trist. O singură stea să-mi arate lumea nemărginită. Praful mov devenise fin, extrafin şi plin de mister. Nu-l mai vedeam bine ci doar mi-l imaginăm cum se revărsa de la glezne în jos. Puţin obosit respir o singură dată mai tare şi ghici ce fac? Sting ultima speranţă, omor cu respiraţia necontrolată şi ultimul felinar, ultima stea piere… Nimic, brusc nimic nu mai vedea şi parcă nici parfumul nu-l mai simţea dar ştiam ceva cu siguranţă…

ERAM SINGUR.

21 noiembrie


Buna dimineata draga primavara, pardon drag sfarsit de toamna cu temperaturi de primavara. Astazi dimineata pe langa faptul ca m-am trezit bine dispus si cu gura pana la urechi mi-am servit calefuta la balcon. Este o zi diferita. Ieri era ceata si cerul era posomorat ca mine, azi este albastru, putin patat de cenusiu dar stradabutut indeajuns incat sa aduca zambete pe fete de catre soare.
Cum priveam trecatorii pe strada, insa tot pe strada adica peste strada mai bine zis era si politia. Stateau la panda poate accelereaza vreunu! :)) Trist, dar asa e in Romania, cand ceva iti aduce zambetul pe buze sa fii sigur ca altceva se naste pentru al sterge. Sarim peste boscheti si uniforme si ramanem tot in mini gradina mea din balcon. Trebuie sa am aer curat. DACA ei nu se ocupa de asta, mi-am pus eu floricele sa-mi improspateze viata.

Baz-Baz… opaaa! Ce faci surioara albinuta? Nu ai obosit dupa o vara plina de polen, inca mai cauti ceva de ale „gurii” prin floricele? Mdaaa! Nu mi-a raspuns insa am tras eu o concluzie din bazaitul ei. Imi multumea ca am hranit-o o vara, pe ea si pe suratele ei. Cafeaua se temperase pe fundul cestii. Bateriile erau full iar eu nu voiam sa plec din rai. Poate si maine imi incarc bateriile cu voie buna si gandire pozitiva, daca nu pastrez eu de astazi!

Aaa, sa nu uit. Asa arata printre ultimile floricele din anul 2013!

Aroma


Azi am avut o întâlnire,
Eu şi ea, Marea Unire!
Simplă şi frumoasă ca o Crăiasa,
Între noi e o aromă ce nu ne lasă…

Zburdăm din zori în seară,
Colindăm cu gândul o ţară,
Roua, parfumul şi aroma de odinioară
Peisajul pictat cu sentimente ne-nconjoară.

Buzele ei şi acum emană o aromă,
Aroma zilelor de mai în siluetă formă.
Aroma cafelelor ce mi-au trecut prin faţă,
Aroma ta rămasă într-un cearceaf de dimineaţă.

Ştrengar prin suflet caut liniştea.
Când eu ştiam că viaţa-i doar a mea.
Mă amăgeam când nu găseam şi mai plecăm,
Mă liniştea aroma şi liniştea dintr-un vacarm

Şi cerul înstelat sub nori a cam fugit.
Cum inima-i organul de neclintit,
Bate într-una în ritmul valurilor de arome.
Munţi falnici, câmpii întinse şi eu iubesc aceste forme.

Că nu mai sunt copil în acte,
Că au trecut ani şi se contorizeaza-n date.
Lasă să treacă peste mine ce-a fost şi ce vine,
Aroma-i scut într-un Univers cu tine!