Poezia Moare


Nuanţe de negru brăzdează cerul
Nu mai este nimeni să bată fierul
Viteaz cu braţele bionice
Visez erupţii cosmice

Bilanţul nu e pozitiv
Crează fete în programul negativ
Crispat de rezultatul eşecului scontat
E-o baltă în urma ce-am călcat

Rigid precum o placă de rigips
Tăiat în dinţi precum un chips
Mi-am tăiat branhiile să fiu uman
Am nevoie de alt vis să zbor peste ocean

Presat de-o cruntă mângâiere
Trecut prin farmecele unei zgomotoase tăceri
Lipit de-o faimă exclamând
Aici eroul nu e sfânt

Cuptor arid prin sufletul câmpiei
Sentimental golaş prin sufletul copilăriei
Risipesc mai des ce-mi este de folos
Ce rost mai are să devii ce nu ai fost?

Repet în gând un gând de ieri
Îl văd alb şi-mi alina dureri
E soarele ce-n ochi crează o uitare
Privindu-l am înţeles că poezia moare