Opțiune


Între două lumi… Poate dacă privim geamul spart, dacă ascultăm gândurile pe care în ultimii ani nu am avut nici măcar idee că sunt acolo vom descoperi un UNIVERS nemărginit de gânduri, trăiri, sentimente toate cele mai frumoase părţi ale unui om.

E timpul să spunem timpului că suntem parte din el, că tot ce facem facem cu drag pentru noi şi ai noştri pentru etapa următoare şi pentru o inimă caldă într-un cerc de gheaţă. Nu e greu… trebuie să vrei, să vrem, să nu mai fim tâmpiţi. Doamna cu coasă nu face altceva decât să se plimbe de colo-colo. Ne caută!!!
Discutam cu cineva acum câteva săptămâni cum că ar fi bine să privim în viitor, să punem preţ pe viitor, pe cariera, pe monetar, pe aspiraţii, pe vise… Atunci nu eram afectaţi de război. Era doar la ei după cum ne place nouă să spunem şi să ne ascundem de probleme. Acum a venit şi în Europa şi în România! E trist că în momentele limpezi punem pe primul plan orice ne face momentan fericiţi, împliniţi şi altele de genul. În clipele astea înţelegem sau mai bine zis înţeleg că totul e cât ai pocni din degete, cât ai clipi. Când totul se va sfârşi, nimic, nimic, nimic nu va mai fi la fel. Ce e „normal” acum, atunci va fi la trecut.
Suntem umbre, adieri de vânt prin păduri de fag, fire de iarbă la umbra falnicilor brazi. Zorii mă găsesc cum sorb picături de rouă, cum dezvelesc soarele să-mi încălzească florile de pe stâncă, cum povestesc păsărilor visele mele, cum seara mă prinde în braţe şi mă duce într-o lume a eticii şi a unor oameni drepţi…
Fiţi oameni!

O budă de 25.000 Euro!


În America, s-ar spune că orice este posibil, însă România poate mult mai mult. Ieri într-un oraş din patria mama (îmi scapă numele), s-a inaugurat cu surle şi trâmbiţe un WC-ul „modern”. Acest WC-ul pe lângă faptul că este mult mai deştept decât cei ce l-au comandat, devine buricul pământului cât ai clipi.
De la moşi cu mucii în barbă la copii cu pampers la cur (deci nu le trebuie toaleta de 25.000 euro), au luat cu asalt impozantă, grandioasă, măreaţă şi sfânta budă. Intrau oamenii ca în Biserică, adică, cu frică să nu le fure vreun predicator mascat leafa 🙂 În fine, nu stau să caut în mintea nimănui şi nici nu vreau să aflu ce te-ar face atât de curios să intri într-un WC-ul care în restul Europei este de acum 20 de ani. Puţin probabil să aflăm câţi bani s-au mai „evaporat” pe lângă cei 25.000 mii de euro şi ce conturi s-au îngrăşat peste noapte. Asta ar fi cea mai mică şi nesemnificativă parte, atât timp cât cetăţeanul este fericit că o maşină trage apa după ce a scăpat de nevoile fiziologice…

Necunoaşterea oamenilor duce la astfel de inaugurări care nici n-ar trebui arătate la TV, ce să mai spun de ziare şi alte publicaţii. Ar trebui să fie ceva normal în 2014, tara membră a UE şi NATO şi bla bla. Vă întreb şi mă întreb; oare când ieşim din ţarcul în care s-au strâns doar persoane reduse mintal? 😦

România, pictată negru!


Avem pe steag noi trei culori
Nu ştim două cuvinte, da` ne dăm eroi
Suntem naţia prostită cu schimbarea
Am înţeles schimbarea, de aia iubim emigrarea
Avem la est vreo câteva rude plângând fără ecou
Suntem credincioşi ne-nchinam la Dumnezeu
Avem al sud maşini înmatriculate fără motor
Venim în ţară, acceleram şi la portofoliu trecem un pieton
Avem la est pe Laszlo ce ne iubeşte munţii
Ia iubit până au rămas ca la nudişti
Avem în nord al III-lea Război Mondial,
Nu-i bai, la TV o prinţesă îngenunchi după-un Mondial
Şansele României de ascensiune-s zero
Votează-ţi moartea şi plăteşti locul de veci cu multe zero
Îmi place să desenez din România mea,
Pastelul negru ce a acoperit omenia

Povestesc ce văd, ce-aud, ce simt,
Da` hai să povestim de învăţământ
Că-i la pământ şi toţi se plâng
Da` nu-i pământ când genii curg
Dar poate îndrumători fără drumuri, lipsa de culori
Un ştat de plată alb imaculat, în club să facă furori
Aruncăm bine din unii-n alţii
Dar oare nu-i mai simplu să schimbăm generaţii?
Taie-mi lumină, taie-mi internetul şi căldură
Visează verde primăvăratic pe pereţii cenuşii
Am sufletul lumină, creierul informaţie şi inima căldură
Dar eu sunt unul şi alte multe animale formează o turmă
Şi cât să mai privim spre o dorinţă?
Când toate merg uşor şi totuşi n-avem referinţă
Cât cer albastru să-mi mai bag în casă?
Când casa e bântuită de oameni din altă rasă.

Am învăţat şi m-am îmbolnăvit
Dau fuga în Sistemul Sanitar ce e falit
Pe întâi octombrie părinţii plâng ca fata-i la medicină
După ani doctoriţa omoară, dar n-are nicio vină.
Ce? Ai vrut şi tu un mic calmant?
Hm! Plăteşte-l dublu, am buzunarul descheiat.
Mâine de vine cineva mă plâng ca nu se poate munci aşa, cumva!
Te uiţi mirat şi ai pe buze miliarde de-ntrebări
De ce mă minţi, mă furi şi mă omori?
Când din `89 în spitale nu se tratează, se omora
Ai vrut salariu mic, pacienţi dezinformaţi, afacere ilegală
Îi numeri pe degete pe cei ce fac o INIMĂ SĂ BATĂ!
România, pictată negru,
Se aud din vai urlete ce brăzdează cerul
Să nu uităm că încă din laşi se aleg eroi
Indiferenţa e armă ce face diferenţa între NOI!

Fie foamea cât de mare, la TV e relaxare.


Titlul poate fi luat drept tema pentru acasă. Nu ştiu şi nu înţeleg de ce oamenii se închid în lucruri fără structura şi fără temelie, doar pentru simplul fapt că acea activitate „te relaxează”. Mai corect ar fi să spunem că te prosteşte. Nu văd rostul televiziunilor, care cei drept apar cu zecile peste noapte, doar de dragul dezinformării şi a implantării subculturii în mintea şi aşa golaşă ca un pui a românilor.

Deci nu mai pot cu Bianca şi cu iubirea, dragostea, amorul, amanţi… Bun. Cu toţii ştim că e marketing şi contractul pe care ea îl are cu televiziunile este semnat pe o perioadă mai mare de timp. Până nu ia sfârşit perioada ea nu dispare din ochii umezi ai romanilor ce o îngrijesc chiar dacă sunt departe. Dacă mi-aţi citit blog-ul aţi găsit un articol cu PERLE DE LA BACALAUREAT, în care fetele îşi doreau să ajungă precum Bianca, Crudu şi care mai sunt. Astea sunt modelele societăţi în care trăim. O societate bazată pe stoarcerea săracilor de puţinele resurse şi punerea lor în conturile bancare ale televiziunilor şi aşa multe şi proaste. Aceasta Bianca nu este decât o transformare şi un experiment al medicilor, dacă, căutam puţin în istoricul ei o găsim pe la Din Dragoste, unde arătă absolut hidos (nu că acum o fi vreo prinţesă). De ce oamenii aduc îngăduinţa acestor personaje care în mod corect ar trebui excluse în secunda doi în care se prezintă la televiziuni pentru a se face remarcate? De ce? Răspund tot eu şi o fac prost că de fiecare dată. Romanii şi aşa loviţi de soarta ce cu propriile mâini şi-o fac, accepta aceste (mă abţin foarte tare să nu le spun pe numele adevărat) fete pentru că nu găsesc nimic mai bun de bârfit dimineaţa la cafea. Oamenii sunt extrem de slabi şi extrem de dezinteresaţi de adevăratele probleme. Cu toate că nu toţi suntem experţi ar trebui să încercăm să dezbatem orice problemă indiferent de domeniu atât timp cât ne priveşte în mod direct.
Simplu şi eficient pentru roman este pet-ul de 2,5l de bere, seminţele, laturile de la TV şi viaţa precum un cadavru cu o fărâmă de viaţă. NU! Nu asta este o viaţă şi un trăim prin care dorim aspiraţii şi intenţii care să aducă experienţă, profit, bunăstare s.a.m. d Oamenii în marea lor majoritate accepta aceste lucruri pentru că în cercul în care se învârt asta se priveşte, muzica de duzină se ascultă, ideile şi dialogurile sunt omorâte încă din faşă de 100 de rachiu, şi nimic nu se conturează pe linia verde care să-ţi dea măcar senzaţia că eviţi manipularea colectivă.
stop

Pe lângă gunoaiele de emisiuni cu vedete „rănite” pe care romanii le urmăresc cu mare spor şi drag, mai sunt şi aşa zisele emisiuni care pun în scena scenarii de pe meleaguri americane cu diferite cazuri sociale, emoţionale şi ce prostii le mai trec prin cap. Geta în înşeală pe Vasile cu nasul lor de cununie. Vasile se duce la Neculai cameramanul şi îi roagă să o urmărească pe Geta, pentru că el simte că îl înşeală dar este prea prost să depisteze singur situaţia şi cauza, aşa că Neculai are de muncă şi hrăneşte ochii subnutriţi ai romanilor cu un scenariu low cost, personaje plătite mediocru şi o acţiune din 1209. Ha ha! Merită aşa zişii „telespectatori” aceste lături, merită tot ce este mai prost şi mai rău pentru că plasma luată în rate printr-o rudă ce putea dovedi că are loc de muncă, nu se distruge singură decât doar dacă privitorul înfocat şi dependent de laturile ce se plimba printre pixelii televizorului nu face altceva cu inovaţia tehnologică şi o foloseşte doar pentru uz cretin.

Eu nu prea servesc TV. Internetul este cu mult peste asta dacă ştii să-l foloseşti. Aici găseşti tot ce ai nevoie în mod rapid, sortat pe cerinţele tale, strict legat pe temă şi cerinţa ta. Uneori, recunosc, mai deschid şi eu televizor şi mă îngrozesc de la prima secundă. După ce ies din şoc mă întreb în prostia mea eternă. „Oare ce înţeleg, cum cresc, ce vor asimila şi cum vor evolua copiii ce cresc în familii ce servesc televiziune cu lături la orice oră”. Sunt ei oare acea generaţie ce nu va face nimic util decât să viseze la tari din vestul Europei, unde buzunarele locuitorilor încă n-au cod de siguranţă, tablourile de milioane de euro (arta pură) să fie prilej de foc în comună Uitată de Lume din judeţul Prosti fără Număr… Oare când începem să dezvoltăm în ţară. Tinerii talentaţi pleacă în ţările vest-europene unde găsesc un salariu ce acoperă toţi anii în care citeau în biblioteci, toţi anii în care învaţă şi nu doreau să ajungă slugi la patronii ce 5-10 ani au furat Spania, Italia, şi acum te angajează doar pentru că n-are de cine să-şi bată joc, plus că afacerea este gândită după creierul vizitatorului de ţări străine ce a alergat printre maşini mai mult decât a dormit.

Am sărit puţin peste subiectul pe care l-am abordat încă de la început şi am ajuns la altele. Întrebarea mea este următoarea; De ce? Orice ar fi înainte de acel „De ce” răspunsul niciodată nu se va ridica la adevăratele aşteptări. Întotdeauna şi NICIODATĂ, NICIODATĂ România nu va fi o ţară civilizată chiar dacă noi ne dăm mari cunoscători de „civilizaţie” şi întotdeauna suntem mari şi tari, tăiem spânzurăm şi ambalăm. O minunăţie de ţară se duce de râpă datorită minţilor prăfuite ce sunt uitate prin cluburi, printre pahare de alcool, pe la video chat, prin maşini de mii de euro ce niciodată nu vor vedea rezervorul plin de combustibil, prin magazinele de unde romanii cumpăra haine ce imită brand-uri de lux şi se comportă ca atare după, adevărate monumente istorice lăsate în voia tăietorilor de fier vechi, minciuni politice odată la 4 ani, uzine furate cu sacul… şi câte şi mai câte. Ştiu sigur că am uitat multe lucruri care după ce voi termina articolul îmi vor veni în minte şi mă voi enerva că nu le-am trecut, însă ce este esenţial cred că aţi înţeles. Suntem cum suntem pentru că nu vedem şi în părţi. Avem ochii larg închişi şi aţinti spre lucruri ce nu aduc cai adiacente ieşirii din prostia cotidiană. Gradul de subcultura fiind unul foarte mare vocea mulţimii ce o ţii într-o palmă niciodată nu va fi auzit şi acceptată de către consumatorii obsesivi de lături. AMIN!
Scuzaţi eventualele greşeli de orice natură!

Ia-o ca s-o baţi!


Doamne că mare ŢI-e grădină! Acum două zile mă întorceam cu tramvaiul acasă şi cum bine ştim este zăpadă şi puţin frig deci căutam o bancă caldă… Mă poziţionez frumos lângă caloriferul tramvaiul şi dintr-o dată începe spectacolul. În spatele meu dar pe partea cealaltă doi (cuplu) vorbeau cam tare… liniştea oamenilor din tramvai era acum perturbată de doi retardaţi.

El cred că era sub influenţa alcoolului sau puţin drogat iar ea sigur beată şi proastă. Vorbeau destul de tare de nimeni nu-şi mai auzea nici gândurile. Arunc scurt o privire să văd cu cine avem de a face şi văd un ciobanul Ghiţă şi o Marie ce formează 90% din populaţia României. Se certau! El refula prostie doar când respiră nu mai spun când vorbea ce era la gura lui. Se murdărise de limba romana plus că nu avea habar că bărbăţia nu înseamnă jignire şi nici bătaie, dar cu cine să vorbeşti când mulţi trăiesc după:„Eu cocoşul în casă”. Şi uite cum de la o înjurătură la o mică ameninţare ajungem să aflăm pe scurt viaţa lor. De unde vin, unde se duc şi relaţia amoroasă.

Din câte am înţeles eu ambii erau căsătoriţi şi asta era o relaţie extraconjugală plină de farmecul palmelor aruncate peste faţă şi plină de înjurături. Nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu cum erau fiecare în căsnicia oficială, dacă în asta acceptau batjocură dusă la extrem. Ce să facem… tramvaiul abia înaintă prin zăpadă deci spectacolul era gratis şi de lungă durată.
El o ameninţă după în următoarele 5 sec îi spunea că o iubea şi la un moment dat îi spune că o omora şi sună Poliţia să dea locaţia cadavrului, după care o pupa! Cumva drogat sau prost şi alcoolic?

Ea nu se plângea sau să coboare la prima staţie şi să-l lase în lumea lui, nu ea acceptă pentru că îi plăcea şi o numesc simplu CEA MAI PROASTĂ! AMIN! Ce viaţă e aia în care tu alături de persoana iubită găseşti fericirea doar pentru 5 sec şi visezi cai verzi pe pereţi la 30 de ani. Ei aveau undeva între 25-30 de ani. Fata sau femeia nici nu ştiu cum să-i zic avea un mic handicap locomotor şi el profită de asta. Îi spune simplu şi direct: „Uită-te la mine! Sunt normal? Nu handicapat ca tine!” şi ea nu avea nimic de spus în această privinţă dovada că era mai bine aici decât acasă… Off! La un moment dat îl sună nevasta! Au!:) O minte cu o nesimţire acută. Îi spune că este aproape de casă şi că aşteaptă autobuzul spre casă. După ce îi închide continua dialogul amoros-ameninţător. Coboară şi o ia drăguţ de braţ în timp ce îi făcea cunoştinţă cu nişte Dumnezei…

Eu mă întreb şi vă întreb. Dacă eşti prost de ce nu te duci să verifici adâncimea Dunării, şi faci zile negre oamenilor ce poate au şi altă cale în faţă şi nu merită să îndure prostia ta, jignirile tale, şi toate căcaturile ce te definesc. Cei mai grav este faptul că de prost ce eşti o să faci copii pe care îi educi la fel şi România rămâne gunoiul Europei pentru totdeauna. Pentru că lucrurile mici întotdeauna aduc marile schimbări. Mentalitatea şi creierul subnutrit fac parte din categoria schimbărilor utile!

Starea Omului vs Starea Vremii


Las în urma drumul acoperit de zăpadă şi dau căldura inimii. Las totul alb şi zbor spre infinitul verde în care vreau să plâng ca nu e zăpadă apoi să mă întorc în zăpadă şi să plâng ca nu văd verde. Natura ştie că pot îndura mult şi îmi dă peste faţă ace de gheaţă, mă pişcă şi-mi aminteşte că omul simte tot dar nu pune totul la suflet că ar avea sufletul de gheaţă.
Să priveşti este atât de uşor însă eu vrea să simt, să cutreier şi tot frigul să-l cern uşor prin haine. Îmi place iarna şi cu toate că toţi plâng acum, eu nasc idei pline de farmecul vremurilor apuse…

Ştiţi ce cred? Cred că vremea care ni se prezintă aşa fără inhibiţii este exact ca oamenii. Atât timp a fost aşa blândă, falsă şi plină de speranţe exact ca oamenii. Te lasă să crezi că totul e ok şi ei sunt acolo să te sprijine dar dintr-o dată în mai puţin de o secundă totul se întoarce şi atunci vezi faţa, faţa ascunsă a monştrilor bipezi plini de frigul sentimentelor reci şi al nepăsării umane…

Roxana Babenco | Pareri si opinii


Salut dragii mei cititori! Dacă aţi fost plecaţi de pe planetă sau aţi locuit câteva zile într-o peşteră, vreau să vă anunţ că internetul a luat o întorsătură sexuală. Nu că până acum aici găseai doar tămâie şi preoţi (marea lor majoritate pedofili), acum găsim o puştoaică undeva la 15 ani care a fost filmată în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu mai mulţi băieţi (vreo 5) şi peste asta era beată probabil şi drogată.

Ce pot să spun despre acest caz este doar că nu este primul şi nici ultimul şi că în viitorul apropiat vor fi mult mai multe. Aceste cazuri sunt rezultatul mass-mediei dar şi al părinţilor. Al mass-mediei pentru că aduce ca interes public sexualitatea şi o plasează pe posturi, în ziare şi pe unde mai pot ei la ore la care cam de la cel mai mic la cel mai vârstnic privitor se afla în faţa televizorului. Pentru ei este un plus financiar şi nu ar fi o problemă dacă ochii din faţa televizorului ar putea controla mintea netedă însă e bine să vedem un sân, jumătate de fund dând pe afară şi altele în timp ce ăla mic de 7 ani îşi face „temele” în colţul camerei. Ce va zice? Păi dacă mama şi tata se uită şi comentează subiectele lor de tot rahatul cu siguranţă e bine, ei sunt mai în măsură să decidă ce e bun, nu? Simplu, iei telecomanda şi-i ucizi pe cei ce îţi aruncă doar lături în faţa ochilor dar mai ales în creier. Pe lângă media, cum spuneam şi mai sus şi părinţii au mare parte din vină. Copiii cresc şi preiau din comportamentul părinţilor cam 80-90%. Rare sunt cazurile în care copilul îşi întoarce cheiţa şi gândeşte în mare parte singur, formându-şi păreri şi opinii, găsind soluţii cu toate că poate de cele mai multe ori da greş, aşa învaţă şi devine cel mai bun.
Părinţii ar spune că sunt prea ocupaţi cu locul de muncă şi cu celelalte pentru a mai putea da o lecţie de viaţă şi a pava drumul copilului în viaţă. Mai important decât toate este… altceva, orice dar nu bună creştere… peste ani se vor mira că, copilul ajunge un drogat, un beţivan sau cu nu ştiu ce maşina de lux (pe care părinţii i-au cumpărat-o să alunge perioada în care ei dormeau pe dânşii şi copilul la 14 ani se droga cu droguri care nici nu ştii că există) omoară oameni pe trecerea de pietoni. Lista este lungă şi poate continua zile întregi însă degeaba unul zice şi restul râd. Este exact ca în expresia: Câinii latră, ursul merge! O mână de oameni vorbesc şi România, sau mai bine spus mare parte din populaţie face ce ştie ea mai bine. Moare în propria vomă.

Dacă tot a venit vorba de vomă să trecem puţin la cazul Babenco, tânără de 15 ani din Constantă ce a împlut internetul. Tânără (aş putea să-i spus şi altfel dar e dimineaţă şi sunt calm, mare mirare:)) după ce s-a îmbătat bine şi aproape intrase în comă alcoolică, pe lângă faptul că băltea în propria voma, a chemat la ea acasă vreo 5 băieţi de vârste apropiate cu ea. Retardaţii ce au făcut. Au dezbrăcat-o, au întreţinut relaţii sexuale cu ea şi au filmat totul pentru că peste ani să povestească la nepoţi cu dovezi palpabile. Mulţi spun că ar fi fost viol însă tind să cred că nu, fata ştie meserie şi a fost de bună voie. Ăştia sunt tinerii din ziua de azi. Nişte îngâmfaţi plini de ei cu un miros demn de Ghiţă Ciobanul însă cu atitudine de Gigolo.
Ce mă miră şi am rămas ca la Antipa, este faptul că tânăra ştia cu ce se mănâncă treaba şi că mai avusese salturi de genul în viaţa ei tumultoasă. Despre ea ce să zic. Proastă şi da aţi ghicit iar proastă. Nu cred că la 15 ani eşti atât de dornică de sex şi alte chestii care nu-şi prea au rostul la această vârstă. Dacă aş compara puţin 15 anişorii ei cu mine când aveam 15 ani păi aţi spune că-s comunist însă nici vorbă. Ce am trăit noi cei născuţi înainte de `95 cred că s-a numit copilărie, ce este acum este pur şi simplu doar un prag de la prostie infantilă la prostie majoră şi prostie old.

Sincer prea puţin mă interesează dacă tânără moare într-un gang-bang sau dacă moare după ce ce a băut 4 sticle de vodcă şi a prizat 5 liniuţe. Ce mă pune pe gânduri şi mă apasă din ce în ce mai tare este simplul lucru că sunt mulţi aşa şi pe viitor copilul, copiii mei vor trebui să se lupte cu ei, să răzbată într-o societate condusă de curve, prosti, libidinoşi, toţi mascaţi în oameni.
Aş putea să pun link-urile cu filmuleţe „bărbaţilor” minori, însă mi-e greaţă şi dacă sunteţi nerăbdători să vedeţi mentalitatea copilului modern căutaţi pe internet. Eu vă pot aştepta în rubrica de comentarii să împărţim păreri despre caz.

Revolutia romana din 1989


Revolutia romana din 1989

Revolutia romana din 1989 a constat intr-o serie de proteste, lupte de strada si demonstratii in luna decembrie a anului 1989, care au dus la sfarsitul regimului comunist din Romania si la caderea lui Nicolae Ceausescu. Demonstratiile din ce in ce mai ample au culminat cu procesul controversat si executia lui Ceausescu si a sotiei sale Elena. Inainte de revolutia romana, toate celelalte state est-europene trecusera in mod pasnic la democratie; Romania a fost singura tara din blocul estic care a trecut printr-o revolutie violenta si in care conducatorii comunisti au fost executati.
La fel ca in tarile vecine, in anul 1989 majoritatea populatiei din Romania nu era multumita de regimul comunist. Politica economica si de dezvoltare a lui Ceausescu (inclusiv proiecte de constructii grandomane si un regim de austeritate menit sa permita Romaniei sa-si plateasca intreaga datorie externa) era considerata responsabila pentru penuria extinsa din tara; in paralel cu cresterea dificultatilor economice, politia secreta, Securitatea, era omniprezenta, facand din Romania un stat politienesc.
Spre deosebire de conducatorii Pactului de la Varsovia, Ceausescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmarit o politica externa proprie. In timpul cand liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reforma, activitatea lui Ceausescu semana cu megalomania si culturile personalitatii ale liderilor comunisti est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Il-sung.
In martie 1989, o serie de activisti de frunte ai P.C.R. au protestat printr-o scrisoare impotriva politicii economice a lui Nicolae Ceausescu, dar la scurta vreme, Nicolae Ceausescu obtine o victorie politica importanta: Republica Socialista Romania reuseste achitarea datoriei externe de circa 11 miliarde dolari, cu cateva luni inainte de termenul pe care chiar dictatorul roman il preconizase. El este reales la data de 14 noiembrie 1989, la Congresul al XIV-lea in functia de secretar general al P.C.R., partidul unic (comunist) din R.S.R.
La data de 11 noiembrie 1989, inainte de Congres, pe strazile Brezoianu si Kogalniceanu din Bucuresti, studenti din Cluj-Napoca si Bucuresti au demonstrat cu pancarte „Vrem reforme” impotriva guvernului Ceausescu. Studentii Mihnea Paraschivescu, Vulpe Gratian, economistul Dan Caprariu-Schlachter din Cluj-Napoca si altii au fost arestati si anchetati de catre lucratorii Securitatii de la Penitenciarul Rahova pentru propaganda impotriva societatii socialiste -> Ioanitoiu Dictionar – litera P / Mihnea Paraschiv ! . Au fost eliberati la data de 22 decembrie 1989 orele 14.00. O incercare timida de a protesta impotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei romane de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 in fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe din nou la un campionat mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre studenti.
Caderea Zidului Berlinului sau inlocuirea in noiembrie 1989 a liderului bulgar Todor Jivkov sunt semne ale unui climat revolutionar in Europa de Est. In noiembrie 1989, la al XIV-lea Congres al PCR, Ceausescu atinge problema Pactului Molotov-Ribbentrop si cere anularea consecintelor acestuia, in speta retrocedarea de catre Uniunea Sovietica a Basarabiei si Bucovinei de Nord, anexate in virtutea acestui pact.
In 2-3 decembrie 1989 Ceausescu l-a vizitat pe Mihail Gorbaciov la Moscova, cu prilejul intrunirii tarilor participante la Tratatul de la Varsovia. Liderul sovietic a tinut o informare cu privire la rezultatele intalnirii pe care o avusese cu George H. W. Bush in Malta
O incercare timida de a protesta impotriva regimului combinata cu bucuria calificarii nationalei romane de fotbal la un campionat mondial (victoria cu 3-1 in fata nationalei Danemarcei a facut ca dupa 20 de ani Romania sa participe din nou la un Mondial, cel din Italia) a fost dispersata de Securitate care si-a infiltrat lucratorii operativi printre st 13513e424n udenti. La cea mai mare intreprindere din Timisoara, U.M.T., o parte a muncitorilor a incercat realizarea unui protest si popularizarea lui in oras, dar Securitatea a reusit calmarea spiritelor. In ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politica „Panorama” de la postul TV Budapesta 1, s-au difuzat imagini video din Timisoara, avandu-l in prim plan pe preotul reformat Laszló Tőkés, care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Pana in ziua de 15 decembrie 1989, enoriasii si un numar mic de cetateni ai orasului au vegheat in fata parohiei din Piata Maria. In acea seara, lucratori ai Securitatii, in civil, au incercat arestarea participantilor, izbucnind incaierari, care insa nu s-au generalizat sau extins.
La 16 decembrie a izbucnit un protest in Timisoara, ca raspuns la incercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat Laszló Tőkés. Pastorul facuse recent comentarii critice la adresa regimului in mass media internationala, iar guvernul a considerat ca incita la vrajba etnica[necesita citare]. La cererea guvernului, episcopul sau l-a revocat din post, privandu-l astfel de dreptul de a locui in apartamentul la care era indreptatit ca pastor. Enoriasii s-au adunat in jurul casei sale, pentru a-l proteja de hartuire si evacuare. Multi trecatori, printre care si enoriasi ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alaturat protestului, necunoscand detaliile si afland de la sustinatorii pastorului ca aceasta era o noua incercare a regimului comunist de a restrictiona libertatea religioasa.
Cand a devenit evident ca multimea nu va disparea, primarul, Petre Mot a facut cateva declaratii, sugerand ca s-ar fi razgandit in privinta evacuarii lui Tőkés. In acelasi timp, multimea crescuse amenintator— si de vreme ce Petre Mot a refuzat sa-si confirme in scris declaratia impotriva evacuarii pastorului, multimea a inceput sa cante sloganuri anticomuniste. In consecinta, fortele de militie si ale Securitatii au intrat in scena. La 7:30 pm, protestul s-a extins, cauza initiala trecand in planul secund. Unii protestatari au incercat sa incendieze cladirea care gazduia comitetul judetean al Partidului Comunist Roman (PCR). Securitatea a raspuns cu gaze lacrimogene si jeturi de apa, in timp ce militia a recurs la forta si la arestarea multora. Ei s-au mutat in jurul Catedralei Mitropolitane si au plecat intr-un mars de protest prin oras, fiind din nou confruntati de fortele de securitate.
Protestele au continuat in ziua urmatoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat in Comitetul Judetean si au aruncat pe fereastra documentele partidului, brosurile de propaganda, scrierile lui Ceausescu si alte simboluri ale puterii comuniste. Au incercat din nou sa incendieze cladirea, dar de aceasta data au fost opriti de unitati militare. Semnificatia prezentei armatei pe strazi poate fi una singura: ordinele au venit de la cel mai inalt nivel, probabil chiar de la Ceausescu. Armata a esuat in incercarea sa de a restabili ordinea, reusind sa transforme Timisoara intr-un infern: focuri de arma, victime, lupte de strada, masini in flacari, TAB-uri care transportau forte de securitate inarmate si tancuri. Dupa ora 20:00, se trageau focuri de arma din Piata Libertatii pana la Opera, inclusiv in zona podului Decebal, Calea Lipovei si Calea Girocului.
Tancuri, camioane si TAB-uri blocau accesul in oras, in timp ce elicopterele patrulau zona. Dupa miezul noptii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei si Stefan Gusa au inspectat orasul.
In dimineata lui 18 decembrie, centrul era pazit de soldati si agenti de Securitate in haine civile. Primarul Mot a cerut o adunare a partidului la Universitate, cu scopul de a condamna „vandalismul” zilelor precedente. De asemenea a decretat legea martiala[necesita citare], interzicand populatiei sa circule in grupuri mai mari de doua persoane. Sfidand interdictiile, un grup de 30 de tineri au inaintat spre Catedrala Ortodoxa, unde au fluturat drapele tricolore din care taiasera stema comunista. Asteptandu-se sa se traga in ei, au inceput sa cante „Desteapta-te, romane!” , un vechi cantec patriotic care fusese interzis din 1947. Intr-adevar s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, altii au fost raniti grav, in timp ce unii au avut norocul sa scape. In aceeasi seara, cadavrele celor impuscati mortal la demonstratie, dar si ale unor raniti executati in Spitalul Judetean, au fost sustrase de la morga spitalului si duse la Bucuresti pentru ca urmele represiunii sa fie sterse. Cadavrele vor fi incinerate la crematoriul „Cenusa” din Bucuresti, cenusa a fost colectata in patru pubele de gunoi si ulterior deversata intr-o gura de canal aflata pe raza localitatii Popesti-Leordeni, Ilfov.
La 19 decembrie, Radu Balan si Stefan Gusa au vizitat muncitorii din fabricile timisorene, dar au esuat in a-i determina sa-si continue munca. Pe 20 decembrie, coloane masive de muncitori au intrat in oras. 100.000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astazi „Piata Victoriei”) si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu va fie frica, Ceausescu pica!”. In foaierul Teatrului National din Timisoara o serie de cetateni curajosi vor crea Frontul Democratic Roman, cu un Program politic in care se regaseau cererile celor aflati in Piata. Intre timp, Emil Bobu si Constantin Dascalescu au fost desemnati de Elena Ceausescu[necesita citare] (Nicolae Ceausescu era la acel moment intr-o vizita in Iran) sa se intalneasca cu o delegatie a protestatarilor; totusi, ei au refuzat sa indeplineasca revendicarile oamenilor si situatia a ramas in mare parte neschimbata; in ziua urmatoare trenuri incarcate cu muncitori de la fabrici din Oltenia au ajuns la Timisoara. Regimul a incercat sa-i foloseasca la inabusirea protestului, dar pana la urma acestia s-au alaturat timisorenilor. Un muncitor explica: „Ieri, directorul fabricii noastre si un oficial al Partidului ne-au strans in curte, ne-au dat bate din lemn si ne-au spus ca huliganii si ungurii devasteaza Timisoara si ca este de datoria noastra se mergem acolo si sa ajutam la inabusirea demonstratiilor. Dar acum mi-am dat seama ca nu este adevarat.” Armata pactizeaza cu demonstrantii, Timisoara fiind declarat oras liber. Exemplul ei va fi urmat de Lugoj, unde cetatenii vor iesi in strada, se vor
inregistra morti si raniti, dar pana seara armata pactizeaza si aici cu demonstrantii. Miscari de protest se vor inregistra in orele care vor urma si in Arad, Cluj, Brasov, Sibiu, Targu-Mures, care se vor intensifica datorita incercarilor de a fi reprimate.
Evenimentele din Timisoara au fost descrise in jurnalele de stiri ale radiourilor Radio Europa Libera si Vocea Americii, ascultate clandestin de catre romani, precum si de catre studentii care se intorceau acasa pentru sarbatorile de Craciun.
In 17 decembrie 1989, Ceausescu a obtinut din partea CPEx aprobarea folosirii fortei pentru inabusirea revolutiei de la Timisoara. Mai tarziu in acea zi, Ceausescu a plecat intr-o vizita in Iran, lasand sarcina rezolvarii revoltei de la Timisoara in mana sotiei sale si a altor apropiati.
Intors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceausescu descopera in tara o situatie deteriorata. La ora 19:00 pe 20 decembrie, el a dat o declaratie televizata dintr-un studio TV situat in interiorul cladirii Comitetului Central, in care i-a etichetat pe cei care protestau la Timisoara ca dusmani ai Revolutiei Socialiste.
In dimineata zilei de 21 decembrie, Ceausescu a convocat o adunare de o suta de mii de oameni si i s-a adresat condamnand rascoala de la Timisoara. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceausescu a evocat o serie de realizari ale „Revolutiei Socialiste” si ale „Societatii socialiste multilateral dezvoltate” din Romania. Populatia, totusi, a ramas indiferenta, doar randurile din fata sprijinindu-l pe Ceausescu cu scandari si aplauze. Lipsa sa de intelegere a evenimentelor si incapacitatea de a trata situatia au iesit din nou in evidenta cand a oferit, intr-un act de disperare, cresterea salariilor muncitorilor cu o suma de 100 de lei pe luna, si a continuat sa laude realizarile „Revolutiei Socialiste”, neintelegand ca alta revolutie se desfasura chiar in fata sa.
Miscari bruste venind de la periferia adunarii si sunetul unor petarde au transformat manifestatia in haos. Speriata la inceput, multimea a incercat sa se imprastie. O parte dintre participantii la adunare s-au regrupat langa hotel Intercontinental si au inceput o manifestatie de protest care apoi a devenit revolutie.
Ceausescu, sotia sa, precum si alti oficiali si membri ai CPEx s-au panicat, iar Ceausescu s-a intors in interiorul cladirii CC. Transmisiunea directa a mitingului a fost intrerupta, dar oamenii care se uitau la televizor vazusera destul ca sa isi dea seama ca se intampla ceva neobisnuit.
Incercarile ulterioare ale cuplului Ceausescu de a recastiga controlul multimii folosind formule ca „Alo, alo” sau „Stati linistiti la locurile voastre” au ramas fara efect. Multimea a plecat pe strazi, aducand capitala, la fel ca Timisoara si alte orase importante, in dezordine. Oamenii strigau sloganuri anticomuniste si anticeausiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceausescu cine esti/Criminal din Scornicesti”. In cele din urma, protestatarii au invadat centrul din Piata Kogalniceanu pana in Piata Unirii, Piata Rosetti si Piata Romana. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universitatii Bucuresti, un tanar flutura un tricolor fara stema comunista.
Cu trecerea timpului, tot mai multi oameni ieseau in strada. Curand, protestatarii – neinarmati si neorganizati – au fost intampinati de soldati, tancuri, TAB-uri, ofiteri ai USLA (Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista) si ofiteri de Securitate imbracati in haine civile. Se tragea asupra multimii de pe cladiri, strazi laterale si din tancuri. S-au inregistrat multe victime prin impuscare, injunghiere, maltratare, strivite de vehiculele armatei (un TAB a intrat in multime in apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau multimea cu jeturi de apa puternice iar militia batea si aresta oamenii. Protestatarii au reusit sa construiasca o baricada de aparare in fata restaurantului Dunarea, care a rezistat pana la miezul noptii, dar a fost in cele din urma doborata de fortele guvernamentale. Focuri de arma continue s-au auzit pana la 3:00 dimineata, ora la care supravietuitorii au parasit strazile.
Dovezi despre evenimentele din acea zi se afla in fotografiile facute de elicopterele trimise sa survoleze zona si de turistii aflati in turnul hotelului Intercontinental, aflat langa Teatrul National Bucuresti si peste drum de Universitate.
Se crede ca la primele ore ale zilei de 22 decembrie Ceausescu ar fi crezut ca incercarile sale disperate de a suprima protestele au avut succes. Totusi, pe la ora 7:00, sotia sa Elena a primit vestea proasta ca un mare numar de muncitori, de la mai multe platforme industriale, inaintau spre centrul Bucurestiului. Baricadele militiei care trebuiau sa blocheze accesul spre Piata Universitatii si Piata Palatului s-au dovedit ineficiente. La 9:30, Piata
Universitatii era plina de oameni. Fortele de securitate (armata si militia) au reintrat in scena, trecand de partea protestatarilor; motivul pentru care au facut acest gest ramane si astazi un mister.
La ora 10:00, cand radioul anunta introducerea legii martiale si interzicerea grupurilor mai mari de 5 persoane, sute de mii de oamenii s-au adunat pentru prima data din proprie initiativa in centrul Bucurestiului (multimea din ziua precedenta venise la cererea lui Ceausescu). Ceausescu a incercat sa se adreseze multumii de la balconul cladirii Comitetului Central al Partidului Comunist, dar a fost intampinat cu un val de dezaprobare si furie. Elicoptere imparteau manifeste (care nu ajungeau la multime din cauza vantului nefavorabil) in care se cerea oamenilor sa nu cada victime ale recentelor „tentative de diversiune”, ci sa mearga acasa si sa se bucure de sarbatoarea de Craciun.
In aceeasi dimineata, intre orele 9 si 11, Vasile Milea, ministrul apararii la acel moment, a murit in conditii suspecte. Un comunicat dat de Ceausescu spunea ca Milea a fost gasit vinovat de tradare, si ca s-a sinucis dupa dezvaluirea tradarii sale. Cea mai populara teorie era aceea ca Milea ar fi fost asasinat ca raspuns la refuzul sau de a respecta ordinele lui Ceausescu. O ancheta ulterioara realizata prin exhumarea cadavrului a concluzionat, in noiembrie 2005, ca acesta s-a sinucis intr-adevar cu pistolul unui subordonat. Intentia sa se pare ca nu a fost sinuciderea, ci provocarea unei stari de incapacitate, insa glontul i-a sectionat o artera, provocandu-i in scurt timp moartea.
Afland ca Milea s-a sinucis, Ceausescu l-a numit ca Ministru al Apararii pe Victor Stanculescu. Dupa o scurta ezitare, acesta a acceptat. Stanculescu a ordonat imediat trupelor sa se retraga in unitati, iar peste cateva ore l-a convins pe Ceausescu sa fuga cu elicopterul. Refuzand sa puna in aplicare ordinele represive ale lui Ceausescu, comandantul suprem al armatei, Stanculescu a dat de fapt o lovitura de stat militara: „M-am aflat intre doua plutoane de executie: cel al lui Ceausescu si cel al revolutionarilor!”. Stanculescu l-a „ales” apoi pe Iliescu dintre grupurile politice care incercau sa preia puterea.
Ceausescu si sotia sa Elena au fugit din capitala cu un elicopter, impreuna cu doi colaboratori loiali, Emil Bobu si Tudor Postelnicu. Ei s-au indreptat spre resedinta lui Ceausescu de la Snagov si de acolo mai departe spre Targoviste. In apropiere de Targoviste au abandonat elicopterul, caruia i
s-a cerut sa aterizeze de catre armata. In acel moment, armata inchisese spatiul aerian al Romaniei. Calatorind cu masina, sotii Ceausescu au fost arestati in cele din urma de fortele armate la un filtru rutier si transportati la o garnizoana apropiata. Pe 25 decembrie, in ziua de Craciun, cei doi au fost condamnati la moarte de catre o curte militara ad-hoc, pentru o serie de acuzatii, printre care si genocid, si au fost executati de un pluton de executie din Targoviste. Filmarea cu procesul si finalul executiei a fost difuzata in aceeasi zi la televiziunea nationala.
Dupa fuga lui Ceausescu din cladirea Comitetului Central se instaleaza haosul in Bucuresti, precedat de o stare de euforie generala. Multimile descatusate invadeaza Comitetul Central iar birourile oficialilor comunisti sunt vandalizate. Tintele preferate sunt portretele dictatorului si lucrarile acestuia si ale sotiei lui, aruncate pe fereastra in semn de izbanda si dispret.
La putin timp dupa aceea, in jurul orei 12, Televiziunea Romana isi reia emisia. Mircea Dinescu si Ion Caramitru apar, in fruntea unui grup de revolutionari, anuntand exaltati fuga dictatorului. Haosul din Bucuresti cuprinde intreaga tara iar desfasurarea ulterioara a evenimentelor lasa in continuare loc interpretarilor, fiind departe de a fi elucidate in amanunt. Se creeaza guverne, in care pe langa revolutionari se regasesc membrii de frunte ai P.C.R. Multimea doreste o structura politica fara comunisti, moment in care, de undeva apar asasini din umbra, care pornesc un adevarat carnagiu. Ei primesc eticheta de teroristi, armata este chemata sa apere revolutia, care a invins. De la Televiziune sunt transmise informatii neverificate, contradictorii, care mentin psihoza acestor teroristi si situatia confuza. Se vor inregistra numerosi morti si raniti, pagube materiale. Seara au avut loc lupte inversunate la Aeroportul International Otopeni intre trupe trimise sa lupte una impotriva alteia, spunandu-li-se ca se confrunta cu teroristi. Conform unei carti a gardianului lui Ceausescu, locotenentul-colonel de Securitate Dumitru Burlan, generalii care erau implicati in lovitura de stat condusa de generalul Victor Stanculescu incercau sa creeze scenarii fictive cu teroristi, cu scopul de a induce teama si de a aduce armata de partea conspiratorilor.
Totusi, procesul de preluare a puterii de catre noua structura politica Frontul Salvarii Nationale (FSN), care provenea in principal din cel de-al doilea esalon al Partidului Comunist, nu era inca incheiat. Fortele considerate a fi loiale fostului regim (asimilate „teroristilor”) au deschis focul asupra multimii si au atacat puncte vitale ale vietii socio-politice: televiziunea, radioul, sediile companiei de telefoane, precum si Casa Scanteii (centrul national al mass mediei tiparite, care are un rol similar si astazi, sub numele de Casa Presei Libere) si oficiile postale din cartierul Drumul Taberei; Piata Palatului; Universitatea si Piata Universitatii (una dintre principalele intersectii ale orasului); aeroporturile Otopeni si Baneasa; spitale si Ministerul Apararii.
Pe parcursul noptii dintre 22 decembrie si 23 decembrie, bucurestenii au ramas pe strazi, in special in zonele aflate sub asediu, ca sa lupte (in cele din urma castigand, chiar cu pretul vietii multor tineri) cu un inamic periculos. Cu armate de ambele tabere, s-au iscat lupte adevarate, soldate cu victime reale. In acea noapte, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost calcat de senilele unui tanc in Piata Palatului, la Bucuresti. La ora 21:00 pe 23 decembrie, tancuri si cateva unitati paramilitare au mers sa protejeze Palatul Republicii.
Concomitent, veneau mesaje de sprijin din toate colturile lumii: SUA (presedintele George H. W. Bush), URSS (presedintele Mihail Gorbaciov), Ungaria (Partidul Socialist Ungar), nou-constituitul guvern al Germaniei de Est (in acel moment cele doua Germanii nu se unisera inca), Bulgaria (Petar Mladenov, secretar-general al Partidului Comunist Bulgar), Cehoslovacia (Ladislav Adamec, lider al Partidului Comunist Cehoslovac, si Vaclav Havel, scriitorul dizident, conducator al revolutiei si viitor presedinte al Republicii), China (ministrul Afacerilor Externe), Franta (presedintele François Mitterrand), Germania de Vest (ministrul de externe Hans Dietrich Genscher), OTAN/NATO (secretarul general Manfred Wörner), Regatul Unit (primul-ministru Margaret Thatcher), Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist al Japoniei) si RSS Moldoveneasca.
Identitatea „teroristilor” ramane invaluita in mister pana in ziua de azi. Nici o persoana nu a fost oficial acuzata pana in momentul de fata de comiterea unor acte de „terorism” in cadrul revolutiei din 1989, iar acest fapt a ridicat multe suspiciuni despre relatia dintre „teroristi” si noul guvern.
Nu exista nici un indiciu privitor la teoria care sa confirme existenta vreunei retele teroriste care sa fi desfasurat actiuni impotriva populatiei civile, in perioada lui decembrie 1989. Nici unul din cei aproximativ 1200 de morti, nici unul dintre miile de raniti sau retinuti nu a putut fi identificat ca terorist strain. Singurele persoane identificate de anchetatori ca actionand impotriva populatiei au fost angajati ai fostelor forte de represiune din Militie, Armata, Securitate, garzi patriotice si uneori informatori, toti cetateni romani.
Riposta, in majoritatea cazurilor exagerata, a celor care faceau parte din dispozitivele militare sau mixte (formate din soldati, civili, luptatori din garzile patriotice) asupra locurilor din care se trageau focuri razlete ori se presupunea ca se executau trageri cu munitie de razboi a avut drept consecinta pierderea de vieti omenesti si mutilarea grava a zeci de persoane. La orice miscare suspecta (de exemplu, deschiderea unei ferestre, sau miscarea unei perdele) se tragea haotic cu munitie de razboi argumentandu-se ca „teroristii roiesc” si ataca de peste tot, informatii sustinute si difuzate in special prin intermediul Televiziunii de stat de diverse persoane. Senzatia unei lupte castigate impotriva regimului dictatorial condus de Nicolae Ceausescu avea sa dispara inca din prima zi, imediat dupa lasarea serii. Strigatul de la balconul sediului in care functiona Comitetul Central al Partidului Comunist Roman (CC-PCR), al unui general, „Va ordon sa incetati imediat focul!”, avea sa fie inceputul unui macel inimaginabil. In zilele urmatoare, pe strazi si la ferestre, in locul degetelor ridicate in forma de „V”-semnul victoriei, s-a mai vazut doar focul de gura tevilor de mitraliera. Martorii la evenimentele desfasurate in sediul CC-PCR isi reamintesc cum au actionat ca urmare a stirilor transmise la nivel centralizat, preponderent difuzate prin postul Televiziunii de stat. „Teroristii” trebuiau anihilati pentru ca asa se solicitase de cei care preluasera puterea, in plus, exista si pericolul unor asa zise interventii din partea unor state vecine. Militarii primeau ordine de la civili, ofiterii Departamentului Securitatii Statului si alte cadre ale Securitatii sosite pentru a-si „demonstra loialitatea fata de cauza revolutiei” erau cel putin la nivel declarativ, in subordinea celor de la armata, iar coordonarea actiunilor de lupta a avut mult de suferit.
Pe durata revolutiei, potrivit datelor oficiale, numarul decedatilor si mutilatilor prin impuscare, inainte de 22 decembrie 1989, este de aproximativ 7 ori mai mic decat cel al al victimelor inregistrate dupa aceasta data. Conform evidentele din anul 2005, intocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor (SSPR), institutie aflata in subordinea Guvernului Romaniei, numarul total al celor decedati prin impuscare pe durata revolutiei a fost de 1142, al ranitilor de 3138, iar al celor retinuti se ridica la 760. Au fost inregistrati nu mai putin de 748 de copii, urmasi de eroi-martiri. Cifrele mentionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, inregistrate si verificate conform Legii recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria revolutiei romane din decembrie 1989. Conform datelor din rechizitoriile intocmite de parchetele militare,in randurile militarilor s-au inregistrat 260 de decedati si 545 de raniti, iar de la Directia Securitatii Statului au murit in urma incidentelor din revolutie 65 de angajati si au fost declarati 73 de raniti.[4] Institutiile militare implicate in evenimentele din decembrie 1989 au evitat sa ofere mult timp date despre cadrele impuscate sau ranite.Dupa data de 22 decembrie au fost retinuti, peste 1000 de civili si circa 1500 de militari, militieni sau securisti motivandu-se ca acestia ar fi desfasurat actiuni impotriva revolutiei. Numai de la Directia a V-a (UM 0666), unitate din cadrul Departamentului Securitatii Statului, care avea ca principale misiuni paza si apararea conducerii superioare de partid si de stat, dar si a unor obiective considerate de imporanta nationala, au fost retinute ca suspecte 341 de cadre. Toti retinutii suspectati de terorism au fost eliberati fara a li se aduce nicio acuzatie. Pentru musamalizarea unor fapte, sau pur si simplu din nepasare, multe victime nu au fost inregistrate. Nu toate persoanele impuscate au fost inmormantate oficial la cimitire ale eroilor, iar unii martori, dar si ranitii si retinutii au preferat, din diverse motive, sa nu faca declaratii. S-a estimat de catre procurorii militari care au anchetat in cauza revolutiei ca numarul mortilor si ranitilor ar putea fi sensibil mai mare decat cifrele cunoscute oficial.
Pe durata confruntarilor din decembrie 1989 au existat victime din ambele tabere (manifestanti si forte de ordine). Cele mai multe victime au fost inregistrate la Bucuresti.
In zilele urmatoare sprijinul moral a fost urmat de sprijin material. Mari cantitati de alimente, medicamente, imbracaminte, echipament medical s.a.m.d. au fost trimise in Romania. In lume, presa a dedicat pagini si uneori chiar editii intregi revolutiei romane si conducatorilor acesteia.
La 24 decembrie, Bucurestiul era un oras in razboi. Tancuri, TAB-uri si camioane continuau sa patruleze prin oras si inconjurau punctele problematice pentru a le proteja. La intersectiile din apropierea obiectivelor strategice au fost construite blocaje rutiere; focuri de arma automata au continuat in Piata Universitatii si in zonele invecinate, in Gara de Nord (principala statie CFR din oras) si in Piata Palatului. „Activitatile teroriste” au continuat pana pe 27 decembrie, cand dintr-o data au incetat.
Fost membru al conducerii Partidului Comunist si aliat al lui Ceausescu, inainte de a cadea in dizgratiile dictatorului la inceputul anilor 1980, Ion Iliescu s-a impus ca presedinte al Frontului Salvarii Nationale. Frontul Salvarii Nationale, format in principal din membri ai esalonului secund al Partidul Comunist, si-a exercitat imediat controlul asupra institutiilor statului, inclusiv mediile informative, ca televiziunea si radioul nationale. FSN a folosit controlul asupra presei in scopul de a lansa atacuri in stil propagandist la adresa oponentilor politici, in special partidele democratice traditionale, care urmau sa fie refondate dupa 50 de ani de activitate subterana (Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc Crestin Democrat). In 1990, Ion Iliescu a reusit sa devina primul presedinte ales democratic al Romaniei de dupa al doilea razboi mondial.
Revolutia i-a conferit Romaniei o mare solidaritate din partea lumii exterioare. Initial, o mare parte din aceasta solidaritate a fost inevitabil redirijata spre guvernul Frontului Salvarii Nationale. Mare parte din acea solidaritate a fost spulberata in timpul mineriadei din iunie 1990 cand minerii si politia au raspuns la apelurile lui Iliescu, invadand Bucurestiul si brutalizand studentii si intelectualii care protestau impotriva deturnarii revolutiei romane de catre fosti membri ai conducerii comuniste sub auspiciile Frontului Salvarii Nationale.
Ion Iliescu a ramas o figura centrala a politicii romanesti, fiind reales pentru al treilea mandat de presedinte in 2000, dupa ce in perioada 1996-2000 presedinte al Romaniei a fost Emil Constantinescu. Supravietuirea politica a fostului om de incredere al lui Ceausescu a demonstrat ambiguitatea revolutiei romane, cea mai violenta din anul 1989, dar si o revolutie care, potrivit unora, nu a produs destula schimbare. Adrian Nastase a fost invins de Traian Basescu in alegerile prezidentiale din 2004. In 2005, a fost inaugurat Monumentul Renasterii Nationale, care comemoreaza victimele Revolutiei. Din martie 2004 Romania este membra a NATO, iar din 1 ianuarie 2007 a Uniunii Europene.
Din 2004 s-a infiintat Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989, organism al statului roman care are menirea sa studieze istoria revolutiei. Conform unei declaratii a lui Lorin Fortuna, membru in conducerea acestui institut, publicata in revista „Caietele Revolutiei” editata de institut, „discutiile despre faptul ca a fost revolutie sau lovitura de stat pot avea si o conotatie juridica (…) In decembrie 1989 a fost o revolutie, asa este prevazut si in Constitutie, iar cine neaga acest adevar este pasibil de pedeapsa”