Opțiune


Între două lumi… Poate dacă privim geamul spart, dacă ascultăm gândurile pe care în ultimii ani nu am avut nici măcar idee că sunt acolo vom descoperi un UNIVERS nemărginit de gânduri, trăiri, sentimente toate cele mai frumoase părţi ale unui om.

E timpul să spunem timpului că suntem parte din el, că tot ce facem facem cu drag pentru noi şi ai noştri pentru etapa următoare şi pentru o inimă caldă într-un cerc de gheaţă. Nu e greu… trebuie să vrei, să vrem, să nu mai fim tâmpiţi. Doamna cu coasă nu face altceva decât să se plimbe de colo-colo. Ne caută!!!
Discutam cu cineva acum câteva săptămâni cum că ar fi bine să privim în viitor, să punem preţ pe viitor, pe cariera, pe monetar, pe aspiraţii, pe vise… Atunci nu eram afectaţi de război. Era doar la ei după cum ne place nouă să spunem şi să ne ascundem de probleme. Acum a venit şi în Europa şi în România! E trist că în momentele limpezi punem pe primul plan orice ne face momentan fericiţi, împliniţi şi altele de genul. În clipele astea înţelegem sau mai bine zis înţeleg că totul e cât ai pocni din degete, cât ai clipi. Când totul se va sfârşi, nimic, nimic, nimic nu va mai fi la fel. Ce e „normal” acum, atunci va fi la trecut.
Suntem umbre, adieri de vânt prin păduri de fag, fire de iarbă la umbra falnicilor brazi. Zorii mă găsesc cum sorb picături de rouă, cum dezvelesc soarele să-mi încălzească florile de pe stâncă, cum povestesc păsărilor visele mele, cum seara mă prinde în braţe şi mă duce într-o lume a eticii şi a unor oameni drepţi…
Fiţi oameni!

Aripă de fluture


Te-am învăţat să zbori şi fără aripi
Apoi te-am susţinut când ai început să te clatini
Te-am colorat în nuanţe vii de smarald
Şi te-am urmat unde norii nasc un curcubeu opac

Ai zburat în cercuri în jurul munţilor, zadarnic
Şi te-am privit cum înălţai al tău steag falnic
Te-am dus în văi pline de miraj
Şi am pus toate întâmplările într-un singur colaj

Apoi din aripa ţi-ai rupt culoare
Şi-n viaţa n-a mai urmat o zi cu soare
Ai tot urlat ca munţii nu-ţi aduc curaj
Şi din senin ai adus nori, ai rupt al meu sincer colaj

Am plâns când te-am văzut statornic într-o criptă cu schelete
Şi am pus câteva gânduri sincere pe pereţi
O noapte tristă, pui gândurile mele în balanţă cu regrete
Tu fugi, eu mor, rămâne o aripă de fluture…

Marius Crăciun
12.09.2015

Artist în sărăcie


Poveşti din `91, când iarna îţi frângea inima
Căldura maternă, şi apoi inima de fier, trebuia să ştiu că n-o să reuşesc
Am copilărit unde soarele dansează în paşi de vals cu rouă
Acolo unde inima m-ar duce indiferent de soartă
Când pe la 5 ani rupeam zeci de perechi de tenişi visându-ne fotbaliştii din abţibilduri
Şi mai dădeam mingea pe la vecini şi uite cum ne rupeam şi spatele şi scânduri
Copilăria mea a fost paradisul!
Unde am cunoscut copii ce-au devenit repede bărbaţi
Şi unii fraţi au plecat prea repede, asta-i viaţa, ce să-i faci
Dar n-o să uit vreodată prima îngheţată mâncată
Prima fată sărutată, sau prima înjurătură pe ascuns dată
Dar toate trec, mă trec şi eu
Şi uite-mă bătrân dar vreau să mai zic de unde vin şi ce am vrut să devin
Divin nimic nu mai regăsesc
Când pe la 16 ani pentru prima dată era să mă prăbuşesc
N-a fost să fie, e soarta? Indiferent ce-a fost a vrut să mor mai târziu
Din 15 septembrie am tot tocat un liceu din care nimic n-am învăţat
Dar prea târziu am realizat că visele mele nu se leagă, practic am clacat
Am târâit două caiete vreo patru ani
În care aveam desenate flori şi mâzgăleam prostii de versuri
E toamna, totul a luat sfârşit…
La 18 ani era să mor a doua oară, dar nici atunci şi nici acum nu mă închin
Mai sus puteam să spun de partea întunecată
Morţii cu morţii, o lăsăm pe altă dată
22 de ani şi nu-mi mai găseam locul
Am petrecut o vară unde a început jocul
M-am întâlnit cu frate-miu care între timp a plecat
Odihneşte-te în pace, am trăit un basm fermecat
Şi a trebuit să revin unde inima nu vrea
Blocuri măreţe, străzi, gălăgie dimineaţa
Sunt complicat după cum spun mulţi
Dar mulţi nu ştiu că inima mea a mutat munţi
Pe la 23 era să mor a treia oară, vă mulţumesc, vă iubesc, n-o să vă uit vreodată
Triste amintiri din `91 în prezent
Dar sunt un dependent
De aceea nu dorm nopţile să prind soarele că-i singurul meu ascendent
Cu trăsături umane, mă mângâie, mă adoarme
Habar n-am ce va urma, şi nici nu-mi pasă
Ce a fost a fost, mă bucur că am trăit
Să fiu acolo unde orice vis mă duce
Artist în sărăcie, o dulce armonie.

17.04.2015
Marius Crăciun

Pe un peron


Orice om are fapte bune
Prin ce am trecut, anii m-au făcut băiat mare
Când plouă, soarele îl ţin în casă,
Să nu mă lase să mor, atinge-mă uşor,
Şi acele şoapte spuse prea timid
Câmpuri verzi, întinde-mă, cuprinde-mă…

Ultima dată când am fost aici,
Era întuneric, demonii trăgeau, mă-mpingeau,
Şi te căutam, ştergeam orice zâmbet trist
Cu toate că înţeleg şi mai bine n-ar fi fost
Apoi dintr-o lună am făcut mulaj,
Mă simt atât de liber de parcă n-am fost vreodată prin în ambuteiaj

Floarea, tu, şi puţin soare să nu mă laşi să mor
Dar zile-s puţine şi lupt să nu mor
Ca petalele au căptuşit inima mea
Parfumul de-al lor, parfum de-al tău, serotonină în mintea mea,
Eu n-o să plec, eu nu mă-nec
Şi tristeţea, tot ce-i rău am ascuns perfect

Ultima şansă am prins-o pe un peron gri şi trist
După atâtea staţii prin care am trecut înfrigurat
Trenul ăsta mă scoate din tunel şi-mi aud inima
Cum pulsează după luni tăcute, trupul se animă
Cu o ultimă sclipire desenez tabloul ce-l atârn pe-un perete
În zăpadă, ger, şi vânt am nevoie de suflete…

Marius Crăciun
30-03-2015

Unde sunt cand tac?


In primul si in primul rand tin sa va salut, pe voi, pe cei care imi mai vizitati partea din mine numita si blog. Stiu ca n-am mai postat nimic de ceva timp (sa fie vreo 30 de zile de la ultima aparitie pe aici), si vad ca pana si modul tastare a textelor s-a modificat… In fine!

Sa va povestesc ce-am facut in ultima perioada? Pai, na, cam nimic. M-am angajat, muncesc, trag pentru bani, trag pentru un vis, trag pentru visele care-mi lumnineaza noptile si cand zic noptile credeti-ma ca stiu ce zic. Ora 04:25 este ora mea matinala de ceva timp incoace. Ha, ha!!! Si cainii maidanezi dorm, ce sa mai zic de „baietii de cartier” 🙂

Pe langa munca, vis, si ce-o mai fi, indiferent de ordine, mi-am achizitionat si un DSLR pentru pasiunea mea mai veche, fotografia. Sunt indragostit de fotografie dinainte sa fie la moda si toti pustanii sa aiba aparate atarnate in gat. Nu prea am avut timp sa-l testez extrem, insa pot lasa un link sa vedeti ce-am facut pana acum.
In ultimele zile au inceput sa moara frunzele, se asterne covorul toamnei, zilele sunt mangaiate de noapte din ce in ce mai mult iar soarele strabate cerul repede. Cred ca are vreo intalnire sau nu ne mai iubeste. Il gasesc din ce in ce mai rece, eu tac si el zambeste printre nori. Norii ii sunt cumva verisori? Nu-mi pasa, eu tac si el vine in dreapta mea sa-mi incalzeasca inima, sa-mi lumineze sufletul si la o adica sa-mi aduca noaptea plina de inspiratie. Ca tot a venit vorba de inspiratie as scrie o poezie, scriu zilnic zeci de versuri in cap dar n-am timp sa le pun si in rama, adica pe foaie. Sunt un poet lipsit de timp pentru creatie. POET? NUUU, este prea mult, sunt un agramat si un lipsit de inspiratie si creatie doar ca-mi umplu golurile din mine si eu sunt o sita.

Gata, ma las pe spate, tac si poate scriu ceva… poate! Va salut!!!

De zis!


Eram pe-un vis călător
Săream într-un picior
Eram copil şi învăţăm să zbor
Ţopăim timid pe-un nor

Apoi din vis zburăm spre tine
Găseam pe drum bucăţi din mine
Le adunăm că mă gândeam să-mi fie bine
Am strâns bucăţile şi mă-ndreptam spre tine

Visam culori în tonuri negre
Eram la poarta drepţi de veghe
Sufletul se zbătea ca-n spăte la zeghe
Erau culori, dar eu le vedeam negre

… acum speranţa îşi trage clopotul
Aduce tot ce-i greu şi-n Univers începe vuietul
… am stat pe loc să-mi aud gândul
Eram doar eu, rupeam pământul

Credeam că nu mai baţi spre împăcare
Credeam că stelele se camuflează când soarele apare
Credeam că orice om suflet are
Credeam că văd natura că şanse are

Stupid am închis ochii la prostie
Ştiam că bine nu va să fie
Credeam că timpul acoperă orice mizerie
Găseam mereu un Univers de basm în tine

Final de vis şi lumina-mi strigă bis
Trec repede prin minte tot ce-am zis
Las foile să-mi cunoască sufletul ăsta trist
Las în poezie tot ce am de zis!

Snapshot_2014-03-22_100301

Poezia Moare


Nuanţe de negru brăzdează cerul
Nu mai este nimeni să bată fierul
Viteaz cu braţele bionice
Visez erupţii cosmice

Bilanţul nu e pozitiv
Crează fete în programul negativ
Crispat de rezultatul eşecului scontat
E-o baltă în urma ce-am călcat

Rigid precum o placă de rigips
Tăiat în dinţi precum un chips
Mi-am tăiat branhiile să fiu uman
Am nevoie de alt vis să zbor peste ocean

Presat de-o cruntă mângâiere
Trecut prin farmecele unei zgomotoase tăceri
Lipit de-o faimă exclamând
Aici eroul nu e sfânt

Cuptor arid prin sufletul câmpiei
Sentimental golaş prin sufletul copilăriei
Risipesc mai des ce-mi este de folos
Ce rost mai are să devii ce nu ai fost?

Repet în gând un gând de ieri
Îl văd alb şi-mi alina dureri
E soarele ce-n ochi crează o uitare
Privindu-l am înţeles că poezia moare

O chip frumos


O chip frumos ce mi-ai fost dat
Sărutu-i cald şi relaxant
Şoptesc mereu să n-am vreun gând uitat
Iubirea-i caldă şi mă face neînfricat

O chip frumos ce mi te arăţi
Zâmbeşti curat şi-n par ai un parfum
Tu mi-ai venit când m-am rugat la sfinţi
Între noi arde iubirea şi nu e fum

O chip frumos ce întristezi şi soarele
Tu eşti aleasă dintre o lună şi mii de stele
Am făcut cu ele poezii grele
Acum le-am lipit cu patos pe buzele tale

O chip frumos ce înverzeşti deşertul
Alină-mi inima cu degetul
Şi când o să fie dorul apăsător
Citeşte asta cu ochii pierduţi în decor

O chip frumos ce liniştea aduna
Adună răutatea şi pune-i lacăt la gură
Adună-ţi tu toată puterea
Să fim noi doi şi iubirea sinceră

O chip frumos sculptat în amănunt
Tresar mereu când simt la tău sărut
Şi mut de aş fi fost tot aş fi putut vorbi
Cuvinte calde în dar ţi-aş oferi

O chip frumos ce ochii îţi reflectă
O inimă caldă ce a ajuns perfectă
Din mărăcini am adunat un trandafir frumos
Ţi-l dau în dar, o chip frumos