Ape Învolburate


Scriu cu mâinile murdare din trecutul ce mă apasă
Mii de oameni mă privesc de parcă mă cunosc
Şi totuşi sub piele se ascunde un mozaic ce nu mă lasă
Când o să renasc, îngerul meu se va mira, nici eu nu-l cunosc

Sănătatea e lucrul pe care nu l-am întâlnit
Cu tălpile goale ai călcat sufletul
Când noaptea apasă peste pleoape să ştii că am murit
Pe la mormânt să-mi treci şi să uzi al nostru nufăr

Griji meschine, deocheate de credinţă
O balanţă în neconcordanţă cu realitatea şi speranţă
Şi toate-s vechi cum le-a lăsat inima noastră
Amintirile mă omoară, aştept liniştea şi eternitatea

Vă văd cum rupeţi ultimele mele flori udate cu lacrimi
Şi puţini mă cunosc, tu ai fost echilibrul din furtună vieţii
Ultimul trandafir din suflet se apăra cu spini
Când zorii se revărsă peste cavou, tu să mă uzi cu lacrimi

E toată vâlvă în zadar
Şi ultima suflare peste inimi ce n-o să mai bată
E timpul ce trece şi nu acoperă acest calvar
E tristul poet ce a fost odată ca niciodată

Orice vis vechi de mi s-ar împlini
Şi poate o să-ţi fiu mereu aproape
Pe câmp, în zare o poartă deschisă şi am tălpile pline de spini
Doi paşi şi murim amândoi în ape învolburate

Marius Crăciun
19.07.2015

Unde sunt cand tac?


In primul si in primul rand tin sa va salut, pe voi, pe cei care imi mai vizitati partea din mine numita si blog. Stiu ca n-am mai postat nimic de ceva timp (sa fie vreo 30 de zile de la ultima aparitie pe aici), si vad ca pana si modul tastare a textelor s-a modificat… In fine!

Sa va povestesc ce-am facut in ultima perioada? Pai, na, cam nimic. M-am angajat, muncesc, trag pentru bani, trag pentru un vis, trag pentru visele care-mi lumnineaza noptile si cand zic noptile credeti-ma ca stiu ce zic. Ora 04:25 este ora mea matinala de ceva timp incoace. Ha, ha!!! Si cainii maidanezi dorm, ce sa mai zic de „baietii de cartier” 🙂

Pe langa munca, vis, si ce-o mai fi, indiferent de ordine, mi-am achizitionat si un DSLR pentru pasiunea mea mai veche, fotografia. Sunt indragostit de fotografie dinainte sa fie la moda si toti pustanii sa aiba aparate atarnate in gat. Nu prea am avut timp sa-l testez extrem, insa pot lasa un link sa vedeti ce-am facut pana acum.
In ultimele zile au inceput sa moara frunzele, se asterne covorul toamnei, zilele sunt mangaiate de noapte din ce in ce mai mult iar soarele strabate cerul repede. Cred ca are vreo intalnire sau nu ne mai iubeste. Il gasesc din ce in ce mai rece, eu tac si el zambeste printre nori. Norii ii sunt cumva verisori? Nu-mi pasa, eu tac si el vine in dreapta mea sa-mi incalzeasca inima, sa-mi lumineze sufletul si la o adica sa-mi aduca noaptea plina de inspiratie. Ca tot a venit vorba de inspiratie as scrie o poezie, scriu zilnic zeci de versuri in cap dar n-am timp sa le pun si in rama, adica pe foaie. Sunt un poet lipsit de timp pentru creatie. POET? NUUU, este prea mult, sunt un agramat si un lipsit de inspiratie si creatie doar ca-mi umplu golurile din mine si eu sunt o sita.

Gata, ma las pe spate, tac si poate scriu ceva… poate! Va salut!!!

Spini


Din spini se nasc sentimente
Şi uite cum vin zile senine, cuvinte cu minte…
Trandafirii îmi colorează cerul
Prin toate văile ceata şi-a aruncat voalul

Curaţi spini să-mi străpungă mâinile
Jale, mâini goale, inimi de cucoane, dimineţi calde,
Viaţa per ansamblu, e plină de neprevăzut
De aia m-am regăsit de mic într-un amurg tăcut

Haine jumulite şi spinii-s oameni
Sufletul meu călit prin apă călduţă
Şi mi-e dor în coate de urme şi-un somn în căruţă
Dragostea e fir de trandafir, amalgam de flori

Aroma poezie mele naşte spini
Gustul ei amar de-al familiei calvar
Şi prin roua simt miros de crini
Cu faţa spre soare ochii mei sar, dar…

Dar visez, migrez şi poteca e plină de spini
Sădesc un lan de zâmbete şi-ngrop câini
Mai câştig, mai pierd dar sigur miros
Un câmp de flori şi simt viaţă până la os

Ce este iubirea?


Iubirea ce-l mai aprig sentiment ce dainuie lumea din cele mai vechi timpuri ingenunchind regii si inaltind saracii. Acest sntiment arde in sufletul tau ca o para de foc ce ti-l arde si strapunge inima incit simt ca numai esti om real dar un inger ce-si cauta a doau aripa pentru a zbura. Frumos vine,frumos arde,frumos spulbera doar cu ochii impaienginiti nu simti cum te arunci intr-un haos de iluzii. Iluzii a caror realitate este nula .

Atunci ce insemni tu iubire??? Fericire, durere, speranta,?? Ce? Da, as putea spune ca e o fericire cind e alaturi persoana iubita, cind timpul numai e real dar se contopeste in noi si noi ne contopim in el. Ne contopim intr-o placere amara,nebuna,diavola ce te invaluie in bratele fericirii. Brate a caror caldura, mingiiere si saruturi te face sa inebunesti de fericire,te inalta in ceruri simtind pretul iubirii ca pasarea a carei libertate e scumpa. Placere ce te face cea mai fericita doar la o simpla gindire, cind simti cum ti se inmoaie picioarele. Placere cind razele soarelui iti mingie fata iar o apropiere totala a corpurilorc iti incremineste ratiunea lasind visurilor sa imbibiie atmosfera prin dulcele sarutari. Sarutari la care poti doar visa,visezi deoarece la asa sarutari nemaipomenite si incomparabile poti doar sa visezi, sa visezi si doar… Placere ce mereu se intercaleaza cu durerea ce este aparent dulce dar in realite amara. Amaraciune a carei dulceata doar indragostitii o pt simti.

Visuri, haos, durere iata urmarile iubirii ce-ti distruge sperantele si te readuce in realitatea cruda. Acestea sunt rezultatele unei adevarate iubiri, iubiri sincere,nevinovate. Iubind sincer vei intelege ce inseamna durere din iubire, ce inseamna sa fii fara suflet, sa nu stii cine iesti si unde iesti in rai sau in iad sau nu existi de fel?? Ce? Durere ce te mistuie de viu si te face sa inebunesti, te scoate din mintii fiindca cindva te-a ridicat in ceruri iar acum te arunca in hauri. Unde e iubirea in aceste momente cind lacrimile iti amarasc sufletul iar ochii bolnavi vad doar o simpla lumina in intuneric—speranta. Speranta ce arde ca un foc slab intr-un ger puternic ce putin incalzeste inima dar totusi….De ce durere,de ce nu fericire? Acest raspuns il putem gasi doar in noi, in interiorul nostru deoarece ce fel de dragoste fara durere, caci o adevarata iubire o pretuiesti doar trecind prin durere si flacari, pretuiesti cind simti ca pierzi, pretuiesti cind simti ca ea nu mai pote fi,pretuiesti caci iubesti.

Deci ceceste iubirea??ce?placere,un simplu sentiment? o iluzie?? ce?? Raspunsul e atit de simplu—iubirea este totul. Totul caci prsoana iubita devine intreaga lume ,devine viata ta caci doar prin ea si pentru ea traiesti. E cel mai important organ fara de care nu poti trai—inima. Iubind cu adevarat si trecind prin cele mai aspre dureri vei intelege ca iubirea este o sfintenie , o pata alba intr-o lume neagra plina de dusmanie,ura,tradare. Iubirea este sensul vietii, scopul pentru care tinzi din puteri. Toti vor iubire adevarata dar nu la toti le este dat sa o simti intradevar, unii doar se prefac altii o simt intradevar iar unii doar viseaza. Iubire,iubire! Ce faci tu din noi??ce? Ne indulcesti la inceput,ne amarasti pe urma si apoi o faci sfinta…

Articolul este parte dintr-un referat gasit pe internet. Nu imi apartine!

Din tine pentru lume


Scriu totul asa de sters incat ochii se chinuies sa gaseasca sensul. Bat campii spre o primavara verde si vreau ca lumea sa se schimbe, ei sa se schimbe ca eu am inceput. Toate inceputurile sunt grele, prima data ori esuezi, ori izbutesti si te vezi pe culmile faimei. Insa de cele mai multe ori culorile joaca un rol importanta in viata. Fie ca alegi haine, masini, case sau orice ele iti inspira intotdeauna alegerea.

Stare interioara da nastere unor excese de sentimente ce pot aduce repercursiuni. De ce intotdeauna trece repede visul? Nu-l putem pastra? Poate ca multi dintre noi ne dorim o viata ca in vis, un vis plin de ce lumeste n-ai putea intalni… Cu toate astea calatoriile nocturne sunt deseori taiate de zorii zilei sau de vreun zgomot ce te aduce cu picioarele pe pamant sau intins in pat.

Vreau liniste?! O gasesc cand evadez din lumea claxoanelor, lumea oamenilor de circ plini de actorie ce isi joaca rolul de mii de ani. De ce zic asta. Pai cam toti la un moment dat am fost altcineva doar pentru ca asa in ochii celui de langa noi deveneam altceva si intr-un fel sau altul castigam. Suntem miliarde de falsi ce acopera mizeria din ochi si o vede pe a celuilalt.

Poate ca sansele Terrei sunt deja pe sfarsite si lumea se duce si nu pe alte planete si in pamanat si asta din prostia mea, a ta, a lor si tot din nepasarea noastra ca nu vrem altceva. Stiti ce? Uneori cand vreau sa scriu un text sau o amarata de poezie n-am nicio idee insa brusc si fara atentionare inspiratia te loveste. Asa ca fiind mai bun cu exteriorul construiesti interiorul ce nu mai poate fi implicat in vreun comflict cu rezultate devastatoare pentru fizicul, psihicul si mentalul tau.

Fii pe bune cu toti, insa daca nu toti iti dau feedback lasa-i!

Gandul de la miezul noptii!


Gandul de la miezul noptii este calea spre necunoscut, calea din negrul apasator al noptii, spre un drum mlastinos din Romania. Arunc ancora repede si sper sa poposesc mult aici, sa dezleg calul si sa dau o tura pe campia asta, cutreier repede cele noua planete si gasesc oameni ca mine ce au migrat intr-o liniste.

Noaptea asta vrea sa visez! Vreau ca necunoscutul sa devina o mica parte din trecut. Un trecut ce cu beton de calitate l-am ascuns si peste am pictat un soare si ceva iarba. Oamenii din galaxie sunt acum in jurul meu si citesc toti in acelasi timp citate cretine, vor sa vada cum turbez. Cred ei ca inchisoarea „libera” pune stapanire mai bine in miezul noptii! In lungul drum spre mine am intalnit caractere mai multe ca intr-un joc in retea, am gasit fete ascunse sub masti, gaseste fata curata si plina de zambete chiar daca culoarea mastii anunta o noapte lunga plina de nepravazut.

N-ai inteles nimic? Nu-i problema pot continua pana in zori, insa o fac cu mine, tehnoredactez pe mine. Voi acum ar fi cazul sa visati, visati ca totul este frumos

Azi


Azi, este o zi diferita de cea de ieri. Azi am simtit iarna la granita de parca granita ar fi langa mine. N-ar fi asta o problema, am mai trecut noi prin ierni doar ca acum nu-s pregatit sa-i scriu mosului. DA, lui Mos Craciun!
Stiu, da, mai este o luna pana cand Mos Craciun ne va aduce daruri si bucurii, insa cred ca trebuie sa-mi fac ordine si sa redactez o mica scrisoare. Cu cat o trimit mai devreme cu atat mosul va avea timp sa caute cadoul potrivit dorintei mele…

Azi, trezit de cantecul papagalului ce nu mai inceta din simfonia a 8-a din corul papagalilor nebuni, am realizat ca trecerea de la un anotimp la altul nu-i chiar foarte brusca, cu toate ca in ultima perioada au fost temperaturi de primavara spre vara eu unul asteptam putin frig. E bine sa gandesti la rece, sa bei o cafea in balcon in timp ce oamenii trec zgribuliti pe strada care incotro cu capetele in pamant si cu fularul strans legat in jurul gatului.
Azi, prima impresie a fost ca afara e undeva in primele zile de vara. Soarele galben copt alerga printre blocuri „ca sa ne pacaleasca” pe toti. Apoi el ce facea? Nimic, doar se amuza ca ne-am lasat influentati de razele lui mincinoase si am crezut ca nu-i cum pare. Oare soarele are trasaturi umane? Raspunsul il caut altadata, acum am treaba trebuie sa…

…Odata pregatit sa racoresc camera, deschid geamul si simt pe pielea mea aerul rece si sincer de iarna am stiut acum cu certitudine ca primul paragraf trebuie cat mai repede completat. Vantul asta turbat mi-a strabatut repede ceasca de cafea si acum sorbeam ceva racoritor si foarte rece, soarele se ascunsese dupa un bloc si ii priveam razele inselatoare cu intrau in alte balcoane, alti oameni pacaliti… hmmm, era o stare ciudata. Dupa ce trec repede de la o stare la alta, revin la scrisoare. Scrisoarea catre Mos Craciun. Ce trebuie sa cuprinda? Incerc sa storc ceva util din creierul asta adormit insa nimic, nici macar o svacnire a vreunei ideei retardate nu vrea sa apara. Mai incerc si mai incerc…nimic. Sa ma las pagubas? As fi un las in spatele razelor ce m-au mintit, as mai putea eu sa-i scriu anul acesta mosului? Poate da, poate nu, insa cert este ca acum ar fi momentul cel mai bun sa mai incerc o „stoarcere” din creieras. Unu, doi, unu doi, proba de creieras… Dupa lungi incercari am ajuns la un rezultat cred ca foarte bun. Creierul mi-a soptit ca-s nebun, ca visele pier dimineata si ele nu-i scriu mosului sau mai rau nu ajung pe masa mosului, asa ca ar fi cazul sa nu mai visez si sa cer ceva omenesc.

Draga Mosule,

Micile mele dorinte cred ca au apus odata cu luna, asa ca iti mai cer doar IUBIRE, LIBERTATE, RESPECT, DEMNITATE si IUBIRE, pentru a putea invinge orice. Poate-s multe, poate sunt putine, nu stiu. Tu decizi, cheia cuvintelor de mai sus e la tine. Decizi singur! Le oferi mie si tuturor sau toata munca si visurile noatre se pot scalda intr-un bazin de umanitate sau vom inceta sa speram intr-un lagar al indoctrinarii…

Cu drag, Marius

Fiu din natura


E primavara si a inceput sa ploua,
Cu pasi mici ies in gradina
Printre pietre,pet-uri si gunoaie sap o groapa,
E pentru viata,e pentru pomul din ograda.
Incet il iau in palmele-mi umezi si plantez
Peste ani la umbra lui sa-ngenunchiez,
Trec luni si vara a venit
Pe micul meu copil flori mii au rasarit,
Ca parca vrea sa-mi multumeasca
Ca i-am dat o mica sansa la viata
Vorbesc limba naturii,si,
Uite asa ne-ntelegem amandoi si suntem vii!
Printre furtuni,raze mortale din soare
Vine si toamna,sezonul rece e aproape,
Inca odata mai dialogam,
Trecem prin fata un an si amandoi visam!

Aceasta e povestea mea,a ta,a lor,
Fa bine sa gasesti ce e mai bine
Ce-o fi o fi, acum totul e bine,
Moartea nu te lasa sa vezi ziua de maine!

Luni reci l-au secat de puteri,
Trei luni simte dor de veri
Sa-mi arate cu adevarat afectiunea,
Anul acesta se mareste bogatia,
La fel in fiecare dimineata schimbam trei fraze
Orice dimineata e perfecta sub ale lui frunze,
Ca eu ii sunt totul,el imi e suportul
Ne ridicam amandoi ani la rand
Trecand parca secunde,numaram frunze canzand,
Vrand parca iarasi sa visam
A mai trecut un an,e timpul sa migram.
Spre maturitate cu pasi mici spre moarte,
Ca viata nu e infinita
Trebuie sa cresti,sa realizezi,s-o vezi morbida,
Ii explic tot ce are nevoie sa stie,
Acum e baiat mare,plin de putere si mandrie,

Aceasta e povestea mea,a ta,a lor,
Fa bine sa gasesti ce e mai bine
Ce-o fi o fi, acum totul e bine,
Moartea nu te lasa sa vezi ziua de maine!

Au trecut ani de la ziua primavetii in ploaie,
Pe langa dragoste au fost si certuri in raze de soare,
Momente critice,vise comune spulberate,
Baiatul meu acum a plecat si e departe
Nu mai sunt dimineti cu saluturi si adieri de vant
Cerul e trist,vantul in obraz ma atinge bland,
Amintirea mainilor murdare cand l-am plantat
E tot ce mi-a ramas in minte,ce vis murdar,
Si peste mine au trecut anii,diminetile-s amare,
Prin geamul de la odaie imi vad baiatul pe carare
Sa-mi sara-n brate ar fi prea mult,
Asa ca n-am nimic de pierdut,
Iau in mana dreapta securea ce-o ascunsesem,
Ne privim,ne amagim…
Il lovesc si cade cu frunzele-i tremurand,
Ma sting si eu ,el e tot ce am avut!

Aceasta e povestea mea,a ta,a lor,
Fa bine sa gasesti ce e mai bine
Ce-o fi o fi, acum totul e bine,
Moartea nu te lasa sa vezi ziua de maine!