Flori


 

Mă lupt cu timpul.
Să nasc frânturi din suflet singur
Şi poate timpul nu e ucigaş
Când ticăie şi sperie visul ce-l laş

Când zilele-s amare, soare, ploaie…
Când nopţile aduc lumina.
Ţi-e frică de focul ce aprinde o scânteie,
Acum te pierzi prin inima când îţi suspină.

Printre morminte viaţa se pierde cu timpul
Şi florile îngroapă timpul singur
Cu ochii-n lacrimi, cu suflet ucigaş,
Ţii fruntea sus prin picuri mari precum un laş

Te minţi murdar, şi-n orizont nu-i ploaie,
Lumea se pierde într-o peşteră plină de lumină.
Eşti plin de ură şi ţi-ai dori scânteie…
Să acoperi mormântul pe care florile suspină.

Marius Crăciun
25.04.2018

Lacăte


Din timpuri trecute,
Când făceam nevrute, gândeam puţin, erau şi zâmbete
Râdeam mai mult decât poate că trebuia
Şi ţineam iubirea în palme chiar dacă nu era ea
ŞI am pus lacăte la porţi
Am întrebat timid cum să te porţi
Şi lacătele de la porţi s-au dovedit cam inutile
Că hoti-mi intrau în suflet şi-mi spulberau din vise
Dar lasă că urc la 2000m altitudine
Şi chiar dacă n-am prestanţă, te privesc cu atitudine
Am strâns o ceată de huni ce nu se-nchina la sfinţi
Şi-s pregătit să duc lupta pentru mine
Pe culmi albe, zile senine, parfum de frezie fină
Nu-mi pasă de rezultatul scontat
Aici omul e răspunzător de tot ce a provocat

Şi-s drumuri multe cu puţine lumini
Şi-s dese cazurile în care întâlneşti mumii
Baţi pasul pe loc să omori orice speranţă
Nu-ţi pasă, totul se-nvârte într-o puternică transă
Dar oamenii se-nchid în pivniţe de gheaţă
Şi de-i întrebi ce fac; îţi taie pofta de viaţă
Şi rupem strânse legături.
Cum tot omul omoară întinsele păduri
Şi zic mereu, de mâine tac,
De mâine capul plecat şi sabia-n copac
Dar nu mă lasă inima să mor
Şi fac din rău sub un picior covor
Mă reîntorc că o istorie timidă
Privesc în ochi imaginea perfidă
Cunosc un sentiment ce macină
Acum e timpul să privesc un câmp de maci, mă!

Negru înfumurat de-o societate,
Ce mă îndeamnă la păcate
Să bat pământul ăsta plin de viaţă
Pentru profitul lor dintr-o amărâtă de creanţa
Cu toate astea grele sunt diferit
Vin de une vin, mileniul trecut
Şi oameni reci, gândiri cretine şi-un ger cumplit
Când tot mă seacă aş dori să fiu un mut
Să las uitării tot cerul albăstrui?
S neg că pot crea un viitor curat?
Dar toate mor când aud zgomote de pescăruşi
Şi-mi dau seama că un pix şi-o foaie e tot ce-am realizat
Nu las pe nimeni să-mi străpungă gândul
Cum am lăsat sistemele să ne străpungă trupul
Nu poţi fi diferit într-o lume comună
Dar este diferit să strângi o mână caldă la o lună!
Snapshot_2014-03-22_100301

Nu mi-e frică!


Că, cine are a tras tare
Cine fură cât are oare?
Lupt pentru mine şi nu pentru ei
Ce vreau e să-i mai văd zâmbetul ei

Inima mea de gheaţă
Nu mai poate să facă faţă
Pâlpâie ultima şansă, trage ultima speranţă
Nu Europa, aici e România

Uneori din băieţie dai în lacrimi
Şi singur zgâriai pereţii
Cu un creion desenezi viitorul
Eşti un actor şi încurci decorul

Sărăcia leagă oamenii
Bogăţia lasă urme pe caziere
Bogăţia diferenţia faraonii
Sărăcia explicată în graffiti prin cartiere

Da, da, da sunt natural
Sucuri gastrice şi durerea provine natural
Societatea democrată are gard
Libera exprimare rămâne în prag

Frate lângă frate cât unul are de toate
Te rogi la Dumnezeu pe bani, bunuri şi altele
Te gândeşti tu că bine e în linişte
Media vrea să calce în picioare ploşniţe

Să nu spui NU
Spune acum TU
Poţi face faţă faţă în faţă?
Nici cu hingherii nu-l prinzi pe Zdreanţă!

Să-mi fie ruşine că mai pot vorbi
Nu mi-e frică de nimic şi nimeni
Lasă că vei ajunge să-mi dai dreptate
Va fi prea târziu prizonierul fiind prea departe

În zilele cu soare vreau ploaie
În zilele cu ploaie vreau soare
De ce aşa indecis?
Pentru că mulţi n-au înţeles ce am scris!

Florile mele le vreau pe mormânt
Doi trandafiri roşii, unul frânt
Să scrie: Nu i-a fost frică!
Şi cine vrea poate să-l plângă

Pe româneşte se spune puternic
Ca un bătrân trecut prin toate
Acum la apogeu sunt vrednic
Las în urmă nu cuvinte ci fapte!

Poveste unei fete


Povestea unei fete poate avea multe regrete
Poate fi plină de iubire sau fără sentimente
Ce-i mai dur e că amintirile rămân
Apasă pe umerii ei şi nu-i arata în faţă un drum

15.09.`91 prima ei zi de liceu
Nu ştie pe nimeni şi e cam greu
De atunci pe holuri l-a zărit
El avea mai târziu să-i facă sufletul fript

Nu-şi vorbeau, nu se cunoşteau
El o simţea a lui, ea cu colegii îl bârfeau
Treceau zile, treceau luni
Ochii lui până la ea făceau mii de drumuri

Din senin a venit vara lui `92
Deci primul an s-a terminat
Cum a început ei tot nu erau amândoi
Avea să aştepte trei luni sufletul îi era amar

El o visă, ea nu-l vedea
El o simţea, ea nu-l ştia
El o desena în suflet
Ea uneori avea viziuni cu el în cuget

Toamna lui `92 greu a venit
La liceu el ochii în aruncă spre infinit
Fata nu era în prima zi
Sufletul lui începuse a se înnegri

Două săptămâni el n-a văzut-o
N-a ştiut că în spital era
Pe trecere o maşină a lovit-o
Mergea agale, piciorul ei zdrobit era

Când a văzut-o ar fi plâns
Ştia că dacă o face nu o ajuta
Aşa că subtil el ia surâs
Erau pe drumul bun, iubirea înfiripă

Şi-a luat inima-n dinţi şi ia vorbit
De îl întrebi nu ştie ce au vorbit
Ştie acum că faţa îi dulce-n exprimare
Rămâne să se plimbe într-o zi cu soare

Trec repede doi ani şi mai au unul de liceu
Şi-au vorbit şi s-au plimbat mereu
Toţi îi ştiau de nedespărţit
Fata, băiatul formau un cuplu unit

În ultimul an totul a mers perfect
Sentimentele lor luaseră forma în direct
Nu se ascundeau şi îşi zâmbeau
Gânduri reci îi treceau, după liceu ce făceau?

E `95 în prag de iarnă
Un unchi îl angajaze dar din primăvară
Fata căzuse pe gânduri ca-n prima zi de şcoală
Băiatul se gândea să-i ofere o primăvară ca-n filmele de odinioară

Primăvara veni repede
Ghiocei sclipeau în ochii ei
Băiatul o simţea alături pentru o viaţă
Într-o dimineaţă, inel un buchet şi-o cere de nevastă

N-a ezitat o clipă şi a acceptat
Rămâne acum familia de întemeiat
Ea se scaldă în ochii lui
Pentru el era vremea copilului

E `98 undeva pe 1 noiembrie
Fata ţinea în braţe un bebe
Erau părinţi şi aveau de construit o viaţă
Nu ştiu de ce dar simt ceva în ceaţă

Soţul muncea din greu
Începuse să se certe mai mereu
Erau plini de datorii
Stăteau cu ochii în ziar să caute chirii

Certuri, bătăi nu mă era că la liceu
Fata pentru copil accepta tot ce era greu
Credea că nu poate să crească fără ea
În miezul nopţii ei dormeau, ea în baie plângea

Tot aşa vreo zece ani
Suntem prin `08 tot săraci şi fără bani
Mai nou băiatul vinde din casă
Găsise o fufă şi o iubea ca pe nevasta

Ea cam ştia ce se întâmplă
În faţa copilului nu voia să fie tristă
Era mai mereu la un pas de a claca
Într-o dimineaţă, un bilet, el plecase la aceas fustiţă

Era singură cu un copil
Datorii cu miile, pielea pe ea de crocodil
Nu mai mânca să aibă la copil ce dă
De bărbat nimic nu mai ştia

`11 şi ea a reuşit să se angajeze
Nu mai trăiau din greu, viaţa începuse să se aranjeze
Copilul îi crescuse şi se mândrea
Nu ştia că un demon la piept ţinea

Prostia din capul copilului avea să coste
Mama aflase că se droga şi asta avea să-i dăuneze
Nu-i mai dădea bani de buzunar
În sevraj dăduse în cap unui golan

Se certau des şi îi reproşa
Că ar fi bine a înceta a se droga
E o viaţă în faţă şi el o ignoră
Mama nu mai putea, în genunchi plângea

Vreo două săptămâni de certuri
Mama nu ştia ce să mai facă
Fiul din prostie înfige cuţitul şi vede neguri
Mama îi cade fără suflare n-are ce să facă

Agitat cu mama întinsă moartă-n pat
Nu ştie ce să facă şi e panicat
Deschide geamul şi vede o parcare
Zboară şi uite aşa o familie dispare

Trandafirii il asteapta pe Mos Craciun


S-a cam racorit afara si de dimineata n-am facut altceva inainte de a-mi „ingropa” trandafirii. Sezonul rece nu este cel mai bun prieten pentru ei asa ca i-am pregatit pentru zile grele, cu toate astea se pare ca ultima lor floare o pastreaza pentru Mos Craciun!

Această prezentare necesită JavaScript.

O viaţă să-ţi dovedesc…


Uite anii au trecut,
Poate la început nici tu n-a fi vrut
Să cântăm amândoi, că eroii după război.
În viaţa mea nu-ţi mai las trupul gol în vânt

Viaţa e trecătoare, uneori apăsătoare,
Ştii ce-i mai tare? Dimineaţa pe geam flori de gheaţă
Tu pe lângă mine îngânând două cuvinte: Bună dimineaţa!
Atunci inima tresare, o iubire nemuritoare.

Că patru ani nu-s de ici de colo,
Când poate puteam să fiu se drumuri solo
Tu ai rămas ca luna-n zorii zilei
Să întăreşti bine cărămida iubirii

Ţi-aş mai zice că unele zile au avut ceaţă,
Poate din cauza mea sau poate aşa e dimineaţă,
Că-s fericit când aud cum sună telefonul
Chiar dacă eşti plecată prin receptor îţi simt dorul

Şi nu mai pot nega nimic
Astrele dormeau când noi ne-am întâlnit
Ştiau că sufletul bate orice regulă
Te ţin pentru viaţa să ne facem cale prin negură

Dar în curând se fac patru ani
Patru ani în care am fost copii, maturi şi veterani
Patru ani în care pe cerul meu stelele sclipesc
Patru ani şi-o viaţa-n fată să-ţi dovedesc că Te Iubesc!